Usturoiul și hipertensiunea arterială

Usturoiul a devenit atât de popular în ultima vreme deoarece mulți cercetători au confirmat eficacitatea sa de a acționa ca o plantă medicinală sănătoasă. De fapt, acesta a fost unul dintre cele mai puternic recomandate medicamente şi alimente din ultimele decenii. Majoritatea oamenilor ştiu deja cât de eficient este usturoiul în prevenirea cancerului şi în reducerea naturală a nivelului de colesterol, dar şi în normalizarea şi reglarea tensiunii arteriale. 

Usturoi proaspăt vs suplimente cu usturoi

Pentru a valorifica la maximum toate beneficiile pe care usturoiul le are de oferit, atunci nu ar trebui fiert înainte de a fi consumat. Sucul proaspăt conține cel mai ridicat nivel de nutrienți, deci cel mai bine este să fie pregătit în acest fel. Strivirea unui cățel de usturoi şi punerea acestuia într-un pahar de lapte cald este eficient în tratarea convulsiilor, crampelor şi a spasmelor nervoase. Pentru cei care suferă de tensiune arterială, cel mai bun mod de a se bucura de beneficiile usturoiului este de a consuma câte un cățel în fiecare dimineață. Pregătirea uleiului din usturoi este, de asemenea, posibilă. De aceea, suplimentele din usturoi au fost introduse pe piață în diferite forme, inclusiv pulberi, extracte şi pastile.
Capacitatea usturoiului de a reduce semnificativ riscul de a suferi de hipertensiune poate fi atribuită prezenței substanței active numite sulfură de usturoi şi alicină. Alicina este o substanță ce ajută la relaxarea vaselor de sânge şi la reducerea presiunii ce afectează sistemul sangvin. De asemenea, usturoiul este de mare ajutor şi în reducerea nivelului de colesterol şi în agregarea trombocitelor.
Un alt motiv pentru care usturoiul lucrează la pevenirea hipertensiunii arteriale este că acesta are capacitatea de a stimula producerea hidrogenului sulfurat şi a oxidului nitric, experții afirmând că acest lucru conduce la relaxarea vaselor de sânge. În afară de proprietățile menționate, oamenii pot beneficia şi de eficiența usturoiului în îmbunătățirea digestiei şi întărirea sistemului imunitar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here