Artroză sau artrită: cum faci diferența?

Te dor articulațiile? Cum știi dacă suferi de artroză sau artrită? Și de ce este important să faci diferența între ele? În afara faptului că provoacă dureri în articulații, cele două boli reumatice nu prea au nimic în comun. Cauzele, evoluția și tratamentul sunt complet diferite, iar precizarea corectă a diagnosticului este esențială pentru a le trata cu succes.

Statisticile internaționale arată că o treime din populație suferă, la un moment dat în viață, de dureri articulare. Durerea la nivelul genunchiului este cea mai frecventă, după care urmează umărul și șoldul. În peste 70% din cazuri, suferințele articulare sunt cauzate de artroză, o boală degenerativă, inevitabilă pe măsura înaintării în vârstă.

Ce este artroza?

Artroza este o boală cronică, non-inflamatorie, legată de îmbătrânirea celulelor de la nivelul cartilajului articular, ceea ce produce degenerarea țesutului cartilaginos. Este adevărat însă că apariția bolii poate fi grăbită de anumiți factori de risc: obezitate, traumatisme, ocupație profesională ce presupune mișcări repetitive, sedentarism, fumat, ereditate. În plus, din cauza influenței hormonale, femeile sunt mai predispuse la artroză comparativ cu bărbații. Există însă anumite diferențe în funcție de localizarea procesului degenerativ. Spre exemplu, artroza mâinilor este de 10 ori mai frecventă la femei decât la bărbați, în timp ce artroza șoldului (coxartroza) este specifică sexului masculin. Artroza apare în general după vârsta de 50-60 de ani.

Știați că?

În cazul artrozei:

  • Durerea în articulație apare unilateral, din cauza efortului fizic intens (urcatul scărilor, mers pe bicicletă) și se atenuează în repaus. De exemplu, dimineața, după repausul de noapte, durerea dispare.
  • Evoluția este lentă, senzația de durere crescând în decursul anilor. În primele stadii ale artrozei persistă doar un disconfort la nivelul articulației, trosnituri (crepitus), în următoarea etapă apare o durere slabă, iar atunci când procesul degenerativ este avansat, durerea apare la orice efort.
  •  Senzația de durere este surdă, mocnită, dar uneori se poate transforma și în durere vie, acută.
  • Durerile se acutizează dramatic odată cu schimbările meteorologice.
  • Din cauza deteriorării țesutului cartilaginos și depunerilor osoase sub formă de osteofite (ciocuri), articulația își pierde din mobilitate și flexibilitate.
  • O simplă radiografie poate evidenția modificările din structura articulației.
  • Tratamentul este doar simptomatic.

Ce este artrita?

Artrita semnalează o afecțiune inflamatorie a întregului organism, durerea în articulații fiind doar un simptom al acestei boli. Artrita apare în contextul unor boli autoimune (poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă, lupus, psoriazis) sau boli metabolice (gută). Aceste boli se caracterizează printr-o inflamație sistemică de origine imunologică. Cauzele nu sunt complet elucidate, dar specialiștii iau în seamă o serie de factori favorizanți: expunerea la metale grele, poluare chimică, infecții (virusuri, bacterii, fungi), modificări hormonale. În artrită apare inflamația membranei sinoviale, ceea ce deteriorează în timp structurile articulare. Boala apare în perioada de vârstă activă, chiar și la copii sau adolescenți (artrită juvenilă).

Știați că?

În cazul artritei:

  • Durerile apar simultan la mai multe articulații, bilateral (ambele mâini, ambii genunchi), de obicei în timpul nopții sau se intensifică în stare de repaus, fără motive aparente.
  • Inflamația apare spontan și este însoțită de dureri intense, acute, pulsatile. Articulațiile afectate sunt umflate, înroșite, cu o temperatură ridicată la suprafața pielii. În timp, apar deformări evidente (curbări) ale articulațiilor.
  • În cazul poliartritei reumatoide, de exemplu, mișcările active, care „dezmorțesc” articulația, duc la atenuarea durerii. În alte cazuri de artrită, durerea se poate intensifica la orice efort în articulație. Durerile nu sunt dependente de buletinul meteo.
  • Boala se manifestă cu perioade de criză, pusee inflamatorii, urmate de remisie. În criză apar și simptome sistemice: oboseală, sindrom subfebril, stare generală proastă.
  • Inflamația afectează nu doar articulațiile, ci și alte sisteme: pulmonar, cardiac, pielea, ochii.
  • Diagnosticul se stabilește pe baza unor analize amănunțite pentru determinarea markerilor specifici inflamației. Este nevoie și de o puncție articulară pentru analiza lichidului sinovial.
  • Progresele terapeutice din ultimii ani le permit pacienților cu boli inflamatorii autoimune să aibă perioade de remisie, în care simptomele dispar complet, iar evoluția să fie mult încetinită.

Surse:

  • webmd.com/pain-management/guide/joint-pain
  • healthline.com/health/arthrosis-vs-arthritis#Arthrosis
  • sante.lefigaro.fr/actualite/2016/09/09/25375-arthrose-arthrite-pourquoi-faut-il-distinguer
  • en.wikipedia.org/wiki/Arthritis
  • ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/3479837
Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here