Căpușele, pericolul din iarbă

Boala Lyme sau borelioza este cauzată de o bacterie – Borrelia burgdorferi, transmisă prin mușcătura de căpușă. Nu toate persoanele mușcate de o căpușă vor dezvolta boala. Pentru că doar un sfert din căpușe sunt purtătoare ale bacteriei care produce borelioza și doar 5% din mușcături se soldează cu transmiterea infecției către om. Cu toate acestea, în ultimii ani s-a vorbit tot mai mult despre boala Lyme, iar îngrijorarea generală este cât se poate de justificată având în vedere creșterea populației de căpușe, fenomen cauzat de modificările climatice. La începutul verii și toamna suntem cei mai expuși să o contactăm, iar după o ieșire la iarbă verde ne putem trezi cu un musafir nepoftit în zona cefei, după ureche, la axilă sau chiar în zona inghinală. Ce pericole ne pândesc în urma unei mușcături de căpușă? Cum o scoatem din piele? Când avem nevoie de tratament cu antibiotic? Cum se diagnostichează boala Lyme? În cele ce urmează vom încerca să lămurim această afecțiune complexă, supranumită „boala cu 1000 de fețe”.

Atenție mare la căpușe!

Boala Lyme se întâlnește preponderent în America de Nord și în Europa. Prevalența maximă a bolii este în statele nord-estice ale Americii, jumătate dintre cele aproape 300.000 de cazuri diagnosticate anual (potrivit CDC Atlanta) fiind concentrate în zona New York și Connecticut. De altfel, numele bolii este dat de localitatea Lyme din Connecticut, unde, în 1975, un grup de copii care erau vecini în acest oraș au fost diagnosticați simultan cu artrită reumatoidă juvenilă, fapt ce a stimulat cercetările clinice și epidemiologice. S-a ajuns însă ca, de-abia în 1982, boala Lyme să fie descrisă complet și să se descopere legătura sa cu bacteria Borrelia burgdorferi. Această bacterie face parte din familia spirochetelor, microorganisme formate din 7-14 spirale, corpul fiind acoperit cu un înveliș flexibil ce le permite o mare mobilitate și varietate de mișcări.

Căpușele trăiesc de obicei în iarbă înaltă, în parcuri, în păduri, în zone umbrite și umede, pline de vegetație, în grădini, mai ales în zonele în care se adăpostesc șoarecii și căprioarele (gazdele primare ale căpușelor). Păsările sunt răspunzătoare de transmiterea bolii la distanță. În zona noastră geografică, cel mai frecvent este întâlnită căpușa din specia Ixodes ricinus, denumire dată de aspectul caracteristic de boabă de ricin. Căpușele tinere, în stadiu de nimfe, cele care produc majoritatea infecțiilor la om, au dimensiuni de numai 1-2 mm, iar mușcăturile lor sunt nedureroase. De aceea, căpușa este greu de depistat în momentul în care ajunge pe corp și adesea ajunge să fie observată după ce se înfinge în piele, când își mărește volumul prin hrănire cu sânge. Căpușa trebuie îndepărtată cât mai rapid, deoarece riscul de a contracta eventuala infecție crește pe măsură ce trec mai mult de 24 de ore.

Sfaturi practice

1. Cum se scoate căpușa?
cum se scoate capusa

Pentru a extrage căpușa ai nevoie de o pensetă fină, pe care trebuie să o dezinfectezi cu alcool medicinal. Încearcă să prinzi căpușa cât mai aproape de suprafața pielii. Trage în sus cu o mișcare puternică și precisă. Atenție! Nu trebuie să răsucești căpușa, acest lucru poate provoca ruperea unor părți din gura insectei, care rămân în piele. În cazul în care se întâmplă totuși acest lucru, îndepărtează fragmentele tot cu ajutorul pensetei. După scoaterea căpușei, curăță locul mușcăturii cu apă și săpun, apoi dezinfectează cu alcool sau tinctură de iod. Foarte important! Nu strivi niciodată căpușa cu unghiile, pentru că te poți contamina cu bacterii din secrețiile rezultate.

2. Păstrează căpușa

În SUA și în alte țări vestice, unde există laboratoare pentru analiza căpușelor, oamenii sunt sfătuiți să păstreze căpușa într-un recipient închis ermetic, apoi să se adreseze unui laborator pentru a verifica dacă este contaminată cu Borrelia burgdorferi. În cazul în care rezultatul este negativ, pacientul este scutit de un tratament dur cu antibiotice.

Simptomele și evoluția bolii Lyme

Netratată, boala Lyme poate evolua în trei stadii. Primul dintre acestea se manifestă în 80% dintre cazuri, după 3-30 de zile, prin apariția unei erupții specifice la locul mușcăturii. Se numește eritem migrator și se prezintă ca o mică umflătură de culoare roșie, care se mărește treptat (în câteva zile, nu rapid ca urticaria din alergii). Zona roșie centrală este înconjurată de o zonă deschisă, apoi de un inel roșu, în formă de țintă. Leziunea e caldă la atingere, dar rareori însoțită de durere sau mâncărime. După câteva zile sau săptămâni, pot apărea mai multe erupții asemănătoare pe corp, însoțite de data aceasta de simptome generale, care mimează o răceală: febră, frisoane, dureri musculare și articulare, cefalee, oboseală, mărirea ganglionilor.

După 4-6 săptămâni, când spirochetele încep să se răspândească prin sânge la nivelul articulațiilor, inimii sau sistemului nervos, pot apărea semne de afectare generală. Cel mai frecvent este implicată articulația genunchiului, care devine tumefiată și dureroasă, manifestare ce imită artrita. Pot apărea de asemenea dureri intermitente la nivelul mușchilor, articulațiilor și oaselor. În cazul afectării cardiace, simptomele includ tulburări de ritm cardiac, palpitații, amețeli. Inflamația creierului și măduvei spinării determină simptome neurologice: paralizie facială, dureri de cap și înțepenirea gâtului, amorțeli, furnicături și dureri puternice pe traseul unui nerv, slăbiciune la nivelul membrelor, tulburări de coordonare, pierderi de memorie și coordonare.

După luni bune sau chiar ani de la momentul infectării, pacienții nedepistați sau tratați incorect pot dezvolta infecția cronică, manifestată în cazuri severe prin paraplegie, encefalopatie, acrodermatită cronică atrofică. Spirochetele generează și leziuni de demielinizare, apărând simptome ca în scleroza multiplă.

Știați că?

Nu toți pacienții care suferă de boala Lyme manifestă toate simptomele și o evoluție tipică. Unele manifestări sunt nespecifice, vagi, se manifestă și în alte boli, fiind confundate adesea cu fibromialgia, sindromul oboselii cronice, anxietatea, depresia, tulburarea bipolară, sindromul colonului iritabil. În stadiile cronice, boala Lyme, căreia i se mai spune și „marea imitatoare”, mimează scleroza multiplă, epilepsia, boala Parkinson, lupusul, tiroidita autoimună. Circa 70% din cei afectați de boala Lyme prezintă modificări de natură psihică, precum pierderile de memorie și stările de confuzie.

Diagnostic dificil

Nu doar recunoașterea bolii este o provocare pentru medici, ci și diagnosticul este unul complex și dificil. Între 10% și 20% din pacienții infectați sunt asimptomatici, iar în cazul lor pot trece perioade lungi până la momentul diagnosticului. În cazul erupției cutanate, diagnosticul se poate stabili pe baza leziunii caracteristice de pe piele și a examenului clinic. Pentru confirmare pot fi făcute teste de sânge, dar acestea pot fi neconcludente în primele săptămâni de la mușcătură, pentru că organismul nu a produs încă un nivel detectabil de anticorpi. În cazul în care rezultatele sunt negative, dar există suspiciunea de boală, se recomandă repetarea testelor câteva săptămâni mai târziu sau efectuarea unor teste cu o specificitate mai mare. Rezultate fals negative pot apărea și în cazul în care terapia cu antibiotice a fost instituită prea devreme în debutul bolii, ceea ce poate supresa producerea de anticorpi. Cel mai nou test, care beneficiază de cea mai mare acuratețe la ora actuală, este testul de transformare limfoblastică (LTT), disponibil și în România. Rezultatele acestui test se pot obține în 48 de ore, dar laboratorul le eliberează în aproximativ o săptămână ca urmare a etapelor pre și post analitice. Un rezultat pozitiv demonstrează existența celulelor cu memorie (limfocite T) în sângele pacientului expus la infecția cu spirochete, iar un rezultat negativ infirmă infecția. LTT are o sensibilitate atât de înaltă încât poate detecta în sânge chiar și activitatea unei singure celule T reactive la Borrelia. LTT poate fi folosit și pentru monitorizarea tratamentului pentru boala Lyme acută și cronică. Testul ar trebui să se negativeze la 6-8 săptămâni de la încheierea tratamentului corect.

Tratament cu antibiotice

Tratamentul constă în administrarea de antibiotice, însă tipul antibioticului și durata administrării sunt stabilite de medic în funcție de stadiul bolii. Oricum, antibioterapia este de lungă durată, fiind însoțită uneori de reacții adverse puternice. Iar în unele cazuri, schema terapeutică se dovedește ineficientă și apar recidive ale bolii.

Surse:

  • cdc.gov/lyme/index.html
  • davidwolfe.com/5-ways-keep-ticks-lyme-disease-out/
  • prohealth.com/library/showarticle.cfm?libid=28828
  • webmd.com/arthritis/tc/lyme-disease-topic-overview
  • dspcluj.ro/HTML/epidemiologie/METODOLOGII/Boala%20Lyme-metodologie%20de%20supraveghere%202012.pdf
  • amenclinics.com/blog/lyme-disease-great-masquerader/
  • lymediagnostic.ro/analize-ltt-elispot-si-cd57/
Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here