Tusea: Ce este și cum o tratăm natural?

Tusea și afecțiunile ce se localizează la nivelul sistemului respirator au atras mai mult atenția în toată această perioadă, tusea fiind chiar unul dintre simptomele marcante pentru COVID-19. Este bine să nu uităm că nu orice tuse este automat semn al unei boli grave care să ne trimită la spital. Care sunt cauzele tusei și care este momentul în care este indicat să cerem ajutorul specialiștilor?

Indiferent care este cauza de bază, tusea este practic un reflex de apărare al organismului. Organismul încearcă să elimine din căile respiratorii mucusul în exces sau diferite particule pe care le interpretează ca fiind străine și dăunătoare pentru organism. Cu alte cuvinte, atunci când ne confruntăm cu tusea, scopul nu este să inhibăm această reacție de apărare a organismului, ci să identificăm cauzele și să le tratăm, fie că vorbim despre infecții, alergii, sau expunerea la substanțe iritative.

Tipurile de tuse

Tusea care durează până la 3 săptămâni este o tuse acută. Cele mai multe episoade de tuse vor trece sau se vor diminua semnificativ în 2 săptămâni. Dacă tusea durează între 3 și 8 săptămâni, dar se îmbunătățește situația în această perioadă, atunci vorbim despre tuse subacută. În cazul în care simptomele durează mai mult de 8 săptămâni avem de-a face cu forma cronică a tusei. În cazul copiilor vorbim despre tuse cronică dacă durează mai mult de 4 săptămâni.

Vizita la medicul specialist este însă importantă dacă tușim sânge, tusea este convulsivă (măgărească) sau dacă simptomele nu se ameliorează în câteva săptămâni. Deși este un simptom care ne indică faptul că organismul nostru luptă, prelungirea fără ameliorări pe perioade mai lungi de timp poate indica existența unor afecțiuni mai grave.

Există două tipuri de tuse

  • Tusea uscată este cea lipsită de expectorații. Această tuse apare la începutul unei infecții virale respiratorii.
  • Tusea umedă apare atunci când se expectorează cu spută. Astfel sunt eliminaţi agenții patogeni din tractul respirator. Tratarea tusei umede are drept scop diluarea sputei și facilitarea expectorațiilor, în niciun caz stoparea ei.

Cum recunoaștem tusea specifică COVID-19?

Tusea specifică infecției cu coronavirus este o tuse uscată și accentuată. Pot fi episoade de tuse ce durează o oră sau poți avea mai mult de 3 episoade de acest gen în 24 de ore. Pentru cei care tușesc în mod normal vor ști să identifice că este o tuse diferită față de cea cu care se confruntă în mod curent. În plus, tusea specifică COVID-19 este însoțită de febră. Chiar dacă simptomele debutează cu o intensitate medie, ele se pot agrava în a doua săptămână de boală. Menține atenția asupra simptomelor, discută cu medicul de familie și evită exagerările.

Care sunt cauzele tusei?

Cauzele pot fi atât temporare, cât și permanente și se asociază unui număr mare de afecțiuni.

  • Curățarea naturală a căilor respiratorii: Așa cum spuneam mai devreme, tusea se încadrează între modalitățile clasice și naturale în care organismul curăță căile respiratorii blocate de mucus, particule străine, cum sunt fumul de țigară sau praful. Scopul este de a obține o respirație și o oxigenare mai bună.
  • Virusuri și bacterii: Infecțiile respiratorii sunt principale cauze ale tusei. Ele sunt provocate de obicei de un virus ce are un ciclu de evoluție ce durează între câteva zile, până la o săptămână. În cazul gripei, tusea va dura cel mai probabil mai mult, putând merge chiar și până la o săptămână. Uneori este nevoie de tratament cu antibiotice.
  • Fumatul: Una dintre cele mai comune cauze ale tusei este fumatul. Ea este, de cele mai multe ori, cronică și are semne distinctive, fiind numită și tusea fumătorului.
  • Astmul: O cauză comună a tusei este astmul, mai ales la copii. Tratat corespunzător, astmul apărut în copilărie se poate remedia o dată cu înaintarea în vârstă.
  • Anumite medicamente pot duce la apariția tusei, deși este un efect secundar care apare destul de rar. Este vorba de anumite clase de medicamente folosite în tratarea afecțiunilor cardiovasculare. În aceste cazuri, tusea încetează o dată cu întreruperea tratamentului.
  • Există și alte afecțiuni care pot duce la apariția tusei: deteriorări apărute la nivelul corzilor vocale, hiper-producție de mucus la nivelul glandelor postnazale, infecții bacteriene de tipul pneumoniei sau tusei convulsive.
  • Altă afecțiune care este însoțită de tuse și care este uneori diagnosticată eronat este boala de reflux gastroesofagian. Intrarea acidului gastric la nivelul esofagului poate duce la apariția tusei.

Când devine tusea o urgență?

Așa cum spuneam, de cele mai multe ori, tusea se îmbunătățește treptat în 2 săptămâni. Dacă nu sesizezi nicio îmbunătățire în acest interval de timp, este necesar consultul unui medic. De asemenea, apelarea la serviciile medicale devine o urgență în condițiile în care tusea este însoțită de febră, dureri la nivelul pieptului, dureri de cap, confuzie generalizată. De asemenea, apariția sângelui în expectorații sau dificultățile de respirare devin urgențe ce trebuie adresate imediat.

Sfaturi pentru ameliorarea tusei

În primul rând, este bine să nu uităm că tusea este cea care ajută la curățarea căilor respiratorii. Scopul nu este să anulăm efectul pozitiv, ci să ne asigurăm că ajutăm în procesul natural. De obicei, tratamentele uzuale se realizează acasă, mai ales în cazul persoanelor adulte care nu se cunosc cu afecțiuni asociate. Ce trebuie să facem?

  • Păstrează-te hidratat printr-un consum adecvat de apă și de ceaiuri călduțe. Adaugă miere și ghimbir pentru a ajuta la eliberarea căilor respiratorii.
  • În timpul somnului, folosește o pernă în plus pentru a te asigura că ai capul mai ridicat.
  • Folosește pastile emoliente pentru gât pentru a evita apariția uscăciunii.
  • Gargara cu sare, realizată în mod regulat, are rolul de a elimina mucusul și de a calma mucoasa gâtului.
  • Evită substanțele iritante: fumul de țigară, praful, parfumurile puternice.
  • Este important să ne asigurăm că avem căile respiratorii deschise. Folosirea apei de mare sau a decongestionantelor ușoare este de foarte mare ajutor.

Atenție! Greșeli pe care le facem atunci când tratăm singuri tusea

  • Administrarea de antibiotice atunci când tușim este una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le facem în încercarea de a stopa simptomul, cât mai curând posibil. Tusea are, de multe ori, ca sursă o infecție virală, iar virusurile nu reacționează la antibiotice.
  • Altă greșeală, pe cât de frecventă, pe atât de riscantă, este administrarea de medicamente ce au ca scop creșterea cantității de mucus. Practic, se încearcă transformarea din tuse uscată într-o tuse umedă. Acestea pot fi însă recomandate doar de către un specialist pentru a ne asigura că nu se produce o iritare a căilor respiratorii ce va determina pacientul să tușească încă și mai mult.

Importanța tratamentului în diminuarea tusei

În urma unui consult medical, specialistul este cel care poate stabili dacă este nevoie de administrarea de antibiotice sau de medicamente ce au rol expectorant sau de supresie a tusei. Tot medicul este cel care poate recomanda un consult alergologic, teste de sânge sau radiografii – dacă există o suspiciune de afectare a plămânului. Uneori, poate fi nevoie de un test de secreții pentru a detecta existența unei bacterii. În cazurile în care există suspiciuni de afecțiuni mai grave, medicul poate recomanda chiar efectuarea unei electrocardiograme, pentru a se asigura că nu este o afecțiune cardiacă cea care provoacă tusea. Și CT-ul poate face parte din recomandările medicului – o variantă mai de profunzime de investigare a căilor respiratorii.

În anumite cazuri, în lipsa unui tratament adecvat, tusea duce la apariția oboselii generalizate, a amețelilor, a durerilor de cap și chiar la fracturarea coastelor.

Sfaturi alimentare pentru calmarea și evitarea tusei

Ca și în cazul multor altor simptome și afecțiuni, dieta joacă un rol important. Care sunt principalele alimente contraindicate în relație cu tusea:

  • Laptele este unul dintre alimentele contraindicate pentru că duce la creșterea secreției de mucus la nivelul gâtului. Studiile au arătat că nu orice tip de lapte are astfel de efecte, ci doar cel care conține un anumit tip de proteină numită beta CM7. Neputând efectua, fiecare dintre noi, teste pentru a identifica prezența sau absența acestei proteine, sfatul este să nu consumați lapte în perioadele de gripă sau răceală.
  • Alimentele hiperprocesate sunt și ele de ocolit. Din cauza chimicalelor pe care le conțin, acestea pot agrava tusea, mai ales în cazul persoanelor alergice sau astmatice.
  • Nici băuturile cu efect diuretic, de tipul ceaiului verde sau al cafelei, nu sunt indicate. Acestea duc la deshidratare și pot provoca crize de tuse mai severe decât de obicei.
  • Alimentele prăjite au și ele efecte iritante la nivelul căilor respiratorii din cauza unei substanțe ce se eliberează prin prăjire – acroleina – care accentuează nevoia reflex de a tuși.

Remedii naturale pentru tuse

  • QUERCETINA – este un antioxidant natural cu rol antiinflamator și de reglare a răspunsului imunitar specific alergiilor. Utilizată în cure extinse, quercetina este un bun suport pentru cei care se confruntă cu polialergii pe întreaga perioadă a anului, nu doar cu alergiile sezoniere. În plus, contribuie la menținerea tensiunii arteriale în limite normale, reduce fragilitatea capilarelor și protejează vasele de sânge, favorizează scăderea colesterolului. Quercetina are și proprietăți anti-aging, contribuind la menținerea sănătății pielii, creierului și inimii.
  • MIEREA este un eficient remediu pentru tuse, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Are efect antibacterian și conferă un strat de protecție la nivelul gâtului, alinând iritația. O poți adăuga în ceaiuri sau chiar apă călduță sau o poți consuma ca atare, câte o linguriță de câteva ori pe zi. Mierea este însă contraindicată copiilor sub 1 an.
  • Beneficiile antiinflamatorii ale turmericului sunt deja foarte bine cunoscute și recunoscute de către specialiști. Turmericul conține CURCUMINĂ, un compus care, pe lângă efectele antiinflamatorii, are rol antimicrobian, antiviral și antibacterian. Acestea fiind spuse, turmericul este un bun adjuvant natural în ameliorarea tusei, cu precădere a tusei uscate. Pentru o mai bună absorbție a curcuminei este importantă asocierea cu piperina, substanța activă din piperul negru. Deși poți avea efecte benefice și prin consumul pudrei de turmeric, folosirea suplimentelor care au la bază un extract standardizat ne oferă un mult mai bun control al dozelor și, implicit, al efectelor.
  • MENTA: V-ați întrebat care este motivul pentru care cea mai mare parte a calmantelor pentru gât și tuse au și o aromă mentolată, de diverse intensități? Ei bine, mentolul provoacă o ușoară amorțire a terminațiilor nervoase ce devin hiperiritate în urma tusei. Astfel, menta poate aduce o ameliorare a durerii, dar și a nevoii de a tuși.
  • N-ACETYL L-CYSTEINE: Cisteina contribuie la menținerea sănătății sistemului cardiovascular, la detoxifierea organismului prin acțiunea de legare și eliminare a toxinelor și metalelor grele, la protecția cerebrală și hepatică, la favorizarea fluidizării mucusului, dar și la stabilirea comunicării dintre celulele sistemului imunitar. O meta-analiză realizată pe 13 studii în domeniul efectelor cisteinei a arătat o reducere semnificativă a simptomelor în cazul bolnavilor cu bronșită cronică.
  • Și ceaiul masala chai poate fi un bun și plăcut remediu antitusiv datorită conținutului de cuișoare și cardamon. Cuișoarele sunt recunoscute ca fiind un bun expectorant. Tot acest ceai conține și scorțișoară, un antiinflamator natural destul de eficient.

Surse:

  • https://www.express.co.uk/life-style/health/1264083/coronavirus-update-uk-cases-news-symptoms-cough-dry-new-continuous
  • https://www.nhs.uk/conditions/coronavirus-covid-19/
  • https://www.abc.net.au/news/health/2020-04-03/coronavirus-covid-19-what-are-the-symptoms/12113466
  • https://www.healthline.com/health/cough
  • https://www.nhsinform.scot/illnesses-and-conditions/lungs-and-airways/cough
  • https://www.medicalnewstoday.com/articles/322394#twelve-natural-cough-remedies
Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here