Cum poți scăpa de depresie în 6 pași?

Depresia, conform ultimelor statistici, afectează aproximativ 37% din populație. Aceasta apare ca un mecanism de apărare împotriva unei societăți care cere din ce în ce mai mult de la un individ.

Iar acesta luptă la început cu toate puterile pentru a-și îndeplini sarcinile: familiale, casnice, care țin de carieră și pe cele care au legătură cu contactele sociale. Însă, în cele din urmă, ajunge să se vadă învins, nereușind să mai zărească în nici un fel luminița de la capătul tunelului.

Cum se manifestă depresia?

Cele mai comune manifestări sunt următoarele:

  • Lipsa plăcerii în viața de zi cu zi.
  • Sentimentul de tristețe este covârșitor.
  • Sentimente de vinovăție și inutilitate.
  • Dificultăți în luarea deciziilor.
  • Lipsa dorinței de socializare de orice formă.
  • Lipsa încrederii în forțele proprii sau în ce poate aduce ziua de mâine.
  • Scăderea energiei și senzația că sunteți mereu obosit.
  • Probleme cu somnul: dormiți prea mult sau prea puțin, aveți somn agitat, coșmaruri.
  • Scăderea libidoului.
  • Lipsa poftei de mâncare sau exagerări culinare.
  • Dureri fizice nejustificate.
  • Agravarea sau apariția adicțiilor de: alcool, droguri, țigări, medicamente.
  • Atacuri de panică.
  • Gânduri suicidare.

Cu alte cuvinte, nu vă mai bucură nimic din ceea ce vă crea plăcere odată, aveți sentimente de vină și tristețe pentru care nu reușiți să găsiți nici un fel de soluție.

Ce este bine să facem când descoperim că suferim de depresie?

  1. Încercați să apelați la ajutor specializat. Împreună cu un psihoterapeut, puteți reuși să depășiți problemele întâlnite, pentru a putea să vă bucurați din nou de viață.
  2. Încercați să faceți plimbări în aer liber sau un sport care să nu vă solicite prea mult. Mișcarea vă poate ajuta să vă recăpătați încrederea în forțele proprii, vă ajută la oxigenarea creierului, vă reglează somnul și pofta de mâncare.
  3. Încercați să vă luați o perioadă de concediu, o minivacanță în care să faceți ceea ce vă face plăcere, fără a mai resimți tensiunea impusă de job. Astfel, o ieșire împreună cu familia în natură vă poate readuce zâmbetul pe buze. De asemenea, mai pot face adevărate minuni următoarele activități, în măsura în care vă caracterizează: o partidă de pescuit, de vânătoare, o ieșire la un film, la o piesă de teatru, la un spectacol.
  4. Faceți o listă cu activitățile plăcute, dar și cu persoanele care vă binedispun. Încercați să bifați în fiecare zi cel puțin o activitate plăcută și, măcar o dată la câteva zile, întâlnirea cu o persoană care vă binedispune.
  5. Dacă remarcați că, independent de eforturile voastre, starea se agravează, mergeți de urgență la un medic de familie, un psihoterapeut sau un psihiatru. Uneori, chiar nu putem reuși singuri să depășim anumite probleme. Și așa cum nu vă puneți singuri piciorul în ghips dacă este rupt sau nu vă operați singuri de apendicită, tot așa, și atunci când aveți o problemă de natură psihologică care vă depășește, apelați la un specialist.
  6. Dacă aveți un partener, o parteneră, un prieten sau un coleg care după părerea voastră suferă de depresie, dar nu este în stare să apeleze la ajutor specializat, mergeți voi prima dată, pentru a învăța cum să convingeți persoana respectivă.

Depresia poate fi o boală tratabilă ușor, dacă se intervine la timp. De aceea, este bine să apelați la ajutor specializat, cât mai curând, dacă remarcați semnele descrise mai sus.

 

Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here