Cum te ajută alimentația să scapi de oboseala cronică?

0
734

Știai că oboseala cronică înseamnă mai mult decât lipsa somnului? Dr. Ruxandra Pleșea, medic nutriționist, atrage atenția că în spatele oboselii cronice se pot ascunde o anemie feriprivă, un deficit de vitamina D sau chiar un dezechilibru al florei intestinale (așa-numita disbioză), care împiedică absorbția nutrienților. Aflăm mai multe în interviul următor, realizat de Simona Dragomir.

Simona Dragomir: Bun găsit, dragii mei! Astăzi vom vorbi despre oboseala cronică. Ce este de făcut? Cum ne ajută ceea ce mâncăm, dieta pe care o avem astfel încât să putem trece peste astfel de momente ce apar în viața fiecăruia? Suntem împreună cu doamna doctor Ruxandra Pleșea, medic nutriționist. Bine ai revenit, Ruxandra!

Dr. Ruxandra Pleșea: Bine v-am regăsit!

Simona Dragomir: Hai să vedem: definim întâi ce înseamnă oboseală cronică, pentru că sunt convinsă că toți avem un stil de viață agitat, nu ne odihnim suficient, muncim poate foarte mult…

Dr. Ruxandra Pleșea: Ne suprasolicităm fizic și psihic…

Simona Dragomir: Când ajungem în oboseală cronică?

Dr. Ruxandra Pleșea: Când, de exemplu, auzim ceasul și nu ne închipuim niciun pas fără o cafea. Atunci deja se numește că suntem obosiți.

Simona Dragomir: Eu credeam că spui când sună ceasul și nu-l auzi. Eu îmi pun vreo trei alarme și am momente în care nu aud prima alarmă sau o închid în somn și mă trezesc abia la a doua sau la a treia.

Dr. Ruxandra Pleșea: Și ai nevoie de mai mult somn. Ești obosit cronic când nu funcționezi fără un excitant, fără un ajutor, care de obicei este cafeaua, de obicei sunt sucurile bazate pe cola și așa mai departe. Când poftești foarte des la dulce, pentru că și dulcele îți produce o mică explozie de energie. Nu mai contează că în final te va lăsa mai tare fără energie, însă pe moment funcționezi. Obosiții cronic, de regulă, sunt morocănoși, sunt stresați, bolile se prind mai repede de ei, nu mai arată așa de bine, cearcănele sunt deja parte distinctivă a figurii lor și viața devine destul de neagră. Nu mai vezi nimic cu optimism și pesimismul își face loc în viața ta.

Simona Dragomir: Și lucrurile care de fapt sunt gri devin foarte negre.

Dr. Ruxandra Pleșea: Din punctul meu de vedere, al nutriționistului…

Simona Dragomir: Exact, cum ne ajută dieta?

Dr. Ruxandra Pleșea: Oboseala cronică apare și într-o dietă severă de slăbire, în special diete repetate, diete ținute pe termen lung, care presupun un aport insuficient de proteine. Acestea ar fi primele componente majore, care atunci când lipsesc, pot să ducă la oboseală cronică. Nu știi de ce ești obosit, dar ești la dietă și crezi că faci foarte bine mâncând trei linguri de mâncare pe zi, te mai duci și la sala de sport și te miri de ce ești obosit și nu mai poți să performezi.

Simona Dragomir: Și nici nu o să slăbești întotdeauna. Se întâmplă uneori chiar să te îngrași.

Dr. Ruxandra Pleșea: Nici nu slăbești, așa este. Un organism stresat nu vrea să dea din rezerve, ci vrea să se asigure în primul rând că trece prin acel stres, care poate să fie alimentar, poate să fie emoțional, psiho-social și așa mai departe. Bun. Ce e de făcut? În primul rând, în starea de oboseală cronică trebuie să te întrebi dacă nu cumva sunt și alte afecțiuni care pornesc de la o dietă deficitară, cum ar fi de exemplu o anemie. Se poate instala o anemie feriprivă, prin deficit de fier, mai frecvent în cazul persoanelor care sunt vegane, sunt în diete vegane prost echilibrate. Asta înseamnă o anemie și prin deficit de fier, și prin deficit de vitamina B12 și acest deficit duce la anemie. Anemia înseamnă mai puțină oxigenare a țesuturilor, a organelor și acel organism se va simți obosit în mod cronic. Oboseala cronică apare și în cazul deficitului de vitamina D, de exemplu, sau în cazul unor deficite asociate de micronutrienți tot pe seama unei diete proaste. Asta dacă ne gândim doar la aport: cât mâncăm, ce mâncăm. Dacă ne gândim și la absorbție, ei bine, în acest caz, dacă absorbția este deficitară pentru că ai o disbioză, o tulburare a florei intestinale și absorbi prost micronutrienți, poți să faci deficite de micronutrienți pe o absorbție proastă. Așadar, e bine să-ți faci analize, e bine să verifici aceste lucruri dacă ești obosit cronic și dacă vezi că ai un somn de calitate, dormi suficient și tot obosit ești, mănânci cât de cât bine, ți-ai revizuit dieta și tot obosit ești. E bine să mergi la medic, să investighezi. Este o afecțiune cu care te confrunți? Sunt deficite de micronutrienți? Este o tulburare de absorbție? Toate acestea rând pe rând trebuie să fie investigate, iar în acele momente, să spunem câteva luni de zile, este bine să te ajuți cu suplimente. Suplimentezi cu multiformule de calitate pentru micronutrienți, pentru vitamine și minerale, ele funcționează foarte bine atunci când sunt administrate împreună. Însă există și plante adaptogene care pot să te ajute în stări de epuizare fizică și în special psihică, și putem să vorbim aici de rhodiola, de ashwagandha și așa mai departe. Așadar, un program de suplimentare pe durată scurtă, până când dieta ta este complet revizuită și este reparată, și mă rog, începi să duci un stil de viață sănătos, poate să fie de ajutor pe moment.

Simona Dragomir: Bun. Spuneai pe moment. Ar trebui totuși să mergem la medic și să ne facă un program cumva personalizat.

Dr. Ruxandra Pleșea: Sigur că da, pentru că suplimentarea se face de regulă conform unui plan. Pentru că există interacțiuni între suplimente, se administrează pe anumite perioade, e bine să citim prospectele, să nu exagerăm cu anumite suplimente, unele ni se potrivesc, altele nu și așa mai departe. E bine să fie făcute cu un ghidaj toate aceste suplimentări, însă sunt de un real ajutor, pe pacienții care se confruntă cu oboseală cronică vor funcționa foarte bine în astfel de momente.

Simona Dragomir: Mulțumim pentru sfaturi, Ruxandra! Bine ar fi să nu ajungem în oboseală cronică, însă dacă ne recunoaștem în manifestările pe care tu le-ai spus, măcar știm ce avem de făcut și luăm legătura cu un medic care ne poate ajuta.

Dr. Ruxandra Pleșea: Și mâncăm mai bine, dormim mai bine, ne relaxăm.

Simona Dragomir: Bun. Ideal este să aplicăm tot ce spuneam, mai greu însă, dar merită încercat. Mulțumim și te mai așteptăm aici la Ziarul de Sănătate.

Dr. Ruxandra Pleșea: Cu mare plăcere!

Simona Dragomir: Rămâneți cu noi, dragii mei, avem multe să vă povestim. Rămâneți sănătoși, voioși, aveți grijă de voi, să dormiți bine, așa cum a zis doamna doctor, să vă hrăniți corect, să faceți mișcare, să aveți timp și de relaxare, pentru că vrem să rămânem cât mai mult timp sănătoși și frumoși. Pe curând!

Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here