Inflamația cronică stă la rădăcina tuturor bolilor moderne!

Afecțiunile cardiace, respiratorii, accidentul cerebral, Alzheimerul, diabetul de tip II, cancerul şi nefritele sunt 8 dintre cele 10 boli care cauzează rata de mortalitate cea mai mare şi toate au ca numitor comun inflamația cronică (numită şi inflamație sistemică). Cercetările din ultima perioadă incriminează inflamația cronică ca factor de risc major în dezvoltarea bolilor degenerative şi în procesul de îmbătrânire.

De ce este periculoasă inflamația cronică?

Pericolul în inflamația cronică este faptul că nu are simptome evidente (este tăcută), manifestând însă un potențial distructiv fără precedent în rândul reacțiilor fiziologice cunoscute.
Spre deosebire de inflamația acută, care este de obicei o reacție imediată, pe termen scurt, bine semnalată de 5 factori caracteristici (rubor – roşeața locală, calor – creşterea temperaturii, tumor – tumefiere locală, dolor – durerea, care este cel mai cunoscut semn al inflamației şi functio laesa sau afectarea funcției țesutului lezat), inflamația cronică este, în general, de nivel scăzut, fără simptome clar perceptibile, continuă şi recurentă. Dacă totuşi apar, cele mai comune simptome sunt durerea şi umflarea, continue sau care izbucnesc la anumite intervale.
Inflamația indusă de stres, odată declanşată, poate persista nedetectată ani sau zeci de ani, timp în care celulele moarte se propagă în tot corpul. Majoritatea pacienților, fără dureri, pot să creadă că sunt sănătoşi, dar, în timp, cascada inflamatorie existentă poate duce la boli degenerative grave.

Știați că?

O consecință comună a unei inflamații cronice este deteriorarea ascunsă a arterelor şi a altor vase de sânge, care poate duce la un atac de cord brusc fără niciun fel de semne de avertizare.

Inflamația nu este o boală

Mulți dintre noi asociază cuvântul „inflamație“ cu boală. Inflamația nu este o boală, o accidentare sau o infecție, ci reprezintă un proces normal, de protecție naturală a organismului, împotriva unor „invadatori“ precum virusurile şi bacteriile. Ea poate apărea în toate țesuturile organismului, piele, muşchi, articulații, creier, sistem cardiovascular, digestiv.
Prin declanşarea unui proces inflamator, sistemul imunitar al organismului localizează şi izolează țesuturile afectate, lezate sau infectate, neutralizează substanțele toxice sau distruge microorganismele.
Răspunsul inflamator diferă de la o persoană la alta, în intensitatea sa fiind implicați factori ce țin de organism – starea generală, gradul de nutriție sau imunitatea, cât şi factori ce țin de agentul cauzator – durata de acțiune, intensitatea sa. În funcție de toți aceşti factori, se pot deosebi două tipuri de inflamație – acută şi cronică.

Ce este inflamația acută?

Inflamația acută poate fi comparată cu o armată defensivă care distruge invadatorii. Este prima reacție a organismului la agentul agresor şi poate dura de la câteva ore până la câteva zile. Un răspuns inflamator acut bine controlat are mai multe roluri de protecție: previne răspândirea agenților infecțioşi şi daunele la nivelul țesuturilor din jur; ajută la îndepărtarea țesutului deteriorat de agenți patogeni şi asistă procesele de reparare a organismului. Într-o stare de sănătate bună, reacția inflamatorie este doar temporară.
Ce se întâmplă când inflamația se cronicizează?
În funcție de severitatea afectării (dată de durată şi intensitate) şi intensitatea răspunsului sistemului imunitar, procesul inflamator se poate extinde la țesuturile sănătoase din jur și pot apărea defecte de vindecare, iar dacă această stare inflamatorie durează mai mult, se cronicizează. În acest caz, corpul îşi îndreaptă armele împotriva organismului în loc să formeze scut împotriva bacteriilor şi a virusurilor.
Activarea excesivă şi prelungită a sistemului imunitar mediată de macrofage (celule imunitare cu rol de încorporare şi digerare a microorganismelor şi a celulelor bătrâne) determină sinteza şi eliberarea crescută de cytokine proinflamatorii (interleukină IL – 6, TNF α şi IL -1β), care întrețin astfel inflamația.
țesuturile afectate sunt invadate ulterior de limfocite (alte celule imunitare). Limfocitele T distrug celulele infectate cu virusuri, iar limfocitele B produc anticorpi care indică în mod specific microorganismele care trebuie distruse. Macrofagele şi celelalte leucocite eliberează specii reactive de oxigen şi proteaze, distrugând sursa de inflamație, dar de multe ori se ajunge şi la lezarea țesuturilor proprii. În situația în care organismul este incapabil să repare țesutul lezat, cascada inflamatorie continuă.

Care sunt cauzele inflamației cronice?

• Disfuncțiile mitocondriale. Ca urmare a expunerii la agenți stresori exogeni (chimicale şi toxine din mediu, fum de țigară etc.) şi endogeni (specii reactive de oxigen), în procesul de obținere a energiei, mitocondriile (numite şi uzina energetică a celulei) generează ca subproduși de reacție o serie de radicali liberi care deteriorează structura celulară şi inițiază o cascadă de semnale genomice proinflamatorii, care în final duc la moartea celulelor (apoptoza) sau la creşterea lor necontrolată (cancere).
• Produsele rezultate din glicoliza avansată (AGEs) sunt componente instabile şi toxice care se formează exogen (prin prăjirea alimentelor) sau endogen (prin ingerarea în exces a zahărului sau dulciurilor) din zaharurile simple (glucoză şi fructoză) care se ataşează în mod anormal la proteine. Aceste substanțe sunt percepute de organism ca „străine“ şi corpul îşi construieşte un atac imunitar împotriva lor, rezultând inflamația. AGEs sunt asociate cu maladia Alzheimer, artritele, arteriosclerozele, diabet, hipertensiune arterială, cataractă şi depresiunea retinei (macula lutea).
• Nivelurile crescute de acid uric reprezintă factor de risc pentru gută, afecțiuni renale, hipertensiune şi sindrom metabolic.
• Lipoproteinele oxidate prezente în placa de aterom induc creşterea nivelului de citokine proinflamatorii.
• Reacții inflamatorii acute nerezolvate (infecțiile microbiene sau virale), pe care sistemul imunitar nu reuşeşte să le elimine complet.
• Prezența unor antigene din mediu (precum mucegai, polen) şi a unor moleculelor pro-inflamatorii, pe care sistemul imunitar le percepe ca intruşi.
• Activitatea neadecvată a sistemului imunitar (disfuncție autoimună) este o cauză din ce în ce mai comună a inflamației cronice care se manifestă la mulți oameni în zilele noastre. Sistemul imunitar are o percepție greşită, având ca rezultat atacul efectiv asupra unor părți ale corpului cum ar fi articulații, organe şi alte țesuturi.

Care sunt factorii de risc în inflamația cronică?

• Vârsta
Spre deosebire de persoanele mai tinere (al căror nivel de citokine inflamatorii de obicei creşte doar ca răspuns la infecții sau leziuni), adulții mai în vârstă pot avea niveluri constant ridicate ale mai multor molecule inflamatorii, în special IL-6 şi TNF-α. Această creştere poate fi corelată cu o disfuncție mitocondrială cumulată cu distrucții oxidative sau poate fi cauzată de alți factori de risc asociați cu înaintarea în vârstă (creşterea țesutului adipos visceral sau reducerea hormonilor sexuali).
• Obezitatea
Oamenii de ştiință au descoperit că celulele grase nu reprezintă doar un exces de grăsime în stare latentă. Acestea secretă de fapt acid arahidonic, care se transformă în substanțe proinflamatorii, care circulă prin organism. țesutul adipos este un organ endocrin care stochează şi secretă o multitudine de hormoni şi citokine care afectează metabolismul. Celulele adipoase din grăsimea viscerală pot produce şi elibera în circulația sangvină TNF-α şi IL 6 în cantități suficient de mari pentru a induce un răspuns inflamator puternic. La persoanele supraponderale, 35% din totalul de IL-6 (citokina proinflamatorie) este produs de grăsimea viscerală (grăsimea din zona abdomenului).
Cele mai multe persoane supraponderale sau obeze au niveluri de leptină ridicate. Leptina este hormonul care ajută creierul să ştie câtă grăsime corporală trebuie depusă şi care acționează pentru reducerea apetitului, creşterea metabolismului şi pentru reglarea fertilității la femei. În astfel de cazuri, leptinele nu sunt capabile să regleze apetitul şi metabolismul aşa cum ar trebui s-o facă. Problema nu constă în faptul că leptinele nu funcționează corespunzător, ci în faptul că celulele grase nu răspund corect la mesajele pe care leptinele le trimit. De aceea, corpul produce chiar mai multe leptine. În schimb, aceasta poate contribui la inflamația cronică. În acelaşi timp, aşa cum se întâmplă şi cu rezistență la insulină, inflamația cronică poate, de asemenea, să producă rezistență la leptină, stabilind un alt cerc vicios de stări nesănătoase în organism.

Știați că?

Cu cât o persoană are mai multe celule grase, cu atât creşte nivelul de inflamație din organism.

• Alimentația
Consumul de grăsimi saturate este asociat cu o creştere a markerilor pro-inflamatori mai ales la persoanele diabetice şi la cele supraponderale. Grăsimile trans-esterificate sau hidrogenate (margarină, unt) inhibă enzimele care procesează acizii graşi omega 3 şi cresc markerii inflamatori (IL-6, TNF-α, IL-8, CRP), cu predilecție la persoanele supraponderale.
Dezechilibrul aportului de grăsimi omega-3 şi omega-6. Acizii graşi esențiali omega-6 (uleiurile vegetale polinesaturate: de floarea soarelui, soia, semințe de bumbac şi porumb), sunt proinflamatori deoarece sunt transformați în organism în acid arahidonic, acesta generând celule şi hormoni proinflamatorii. Pe de altă parte, acizii graşi esențiali omega-3 (pește, cânepă, in, alge) au rol antiinflamator puternic.
Alimentația hipercalorică întreține inflamația cronică.
Alimentele care cresc brusc nivelurile de insulină. Zahărul alb, siropul de porumb, precum şi carbohidrații rafinați pot ridica brusc valorile zahărului din sânge şi deprimă sistemul imunitar. Printre alimentele nesănătoase se numără pâinea albă, fursecurile, prăjiturile şi sucurile. Organismul tebuie să producă mai multă insulină pentru a normaliza nivelul de glucoză. Excesul de insulină ridică nivelul de acid arahidonic din sânge, creşte producția de celule şi hormoni proinflamatorii.

Riscul alergiilor și intoleranțelor alimentare

Termenii alergie şi sensibilitate sunt adesea folosiți interschimbabili, dar de fapt sunt destul de diferiți. Alergenii sunt un declanşator comun al reacției inflamatorii numită alergie. Alergia apare ca rezultat la o reacție imediată la alergenul provocat de un tip specific de anticorp numit IgE. Un exemplu de alergie alimentară este alergia la alune care produce o reacție severă, imediată şi care pune adesea viața în pericol.
Intoleranța sau sensibilitatea alimentară, spre deosebire de alergia la alimente, nu provoacă o reacție imediată în organism, iar mecanismul imunitar este diferit. Persoanele afectate de sensibilități alimentare, în general, nu sunt conştiente de problema lor şi continuând să consume un anume tip de alimente riscă declanşarea durerilor de cap, oboselii, artritei sau dezechilibrarea sistemului imunitar, toate acestea fiind manifestări ale inflamației cronice. În cazul inflamației cronice, expunerea la substanța sensibilizatoare este permanentă, împiedicând sistemul imunitar să închidă procesul de inflamare normal.
Un exemplu de „sensibilitate“ alimentară este boala celiacă (intoleranța la gluten – enteropatie provocată de gluten), unde reacția imunitară nonalergică apare la gluten şi are ca rezultat inflamația cronică dacă pacientul continuă să consume alimente care conțin gluten.
Intoleranța alimentară este corelată cu apariția „sindromului intestinului permeabil“, care determină pătrunderea în circulația sangvină fie a unor bacterii sau virusuri aflate în colon, fie a unor resturi alimentare (molecule insuficient scindate în timpul unor digestii incomplete), care determină reacții de protecție ale sistemului imunitar, manifestate prin inflamații.

  • Disbioza intestinală
    Cercetările medicale au demonstrat că inflamația implică deseori disfuncții digestive (modificarea raportului între bacteriile benefice şi cele patogene din intestine). Bolile autoimune, de exemplu, implică foarte des disbioza intestinală şi alte multiple infecții cronice. De aceea, este foarte importantă restabilirea funcțiilor digestive şi ale imunității, pentru a normaliza răspunsul proceselor inflamatorii. Alimentele reactive, infecțiile cu patogeni şi metalele grele sunt de asemenea direct răspunzătoare de alterarea pereților intestinali şi generarea inflamațiilor.
  • Rezistența la insulină
    Este o problemă din ce în ce mai comună în societatea noastră, datorită mai ales obiceiurilor alimentare nesănătoase. Rezistența la insulină apare atunci când cantitatea de insulină, produsă în mod normal de pancreas, devine insuficientă pentru deblocarea receptorilor de pe pereții celulei care permit glucozei să treacă în celule. Când celulele rezistă sau nu răspund la insulină, nivelurile de glucoză din sânge cresc. Aceasta determină pancreasul să producă chiar şi mai multă insulină în efortul de a echilibra nivelurile de glucoză din sânge. Atunci când acest echilibru este perturbat, poate rezulta un nivel crescut de zahăr în sânge (hiperglicemie) sau diabet de tip 2. Pe lângă aceasta, rezistența la insulină poate contribui semnificativ sau poate exacerba inflamația cronică. În acelaşi timp, inflamația cronică poate provoca rezistență la insulină, ducând la un cerc vicios de consecințe nesănătoase.
  • Nivelul scăzut de hormoni sexuali
    Pe lângă rolul lor biologic, hormonii sexuali au şi rol de modulare a răspunsului inflamator. Celulele sistemului imun, care sunt implicate în inflamație (neutrofilele şi macrofagele), au receptori pentru estrogen şi androgeni, răspunsul lor fiind în funcție de nivelul de hormoni din țesuturi. Osteoporoza este un exemplu al modului în care nivelul scăzut de estrogen poate determina distrugerea țesutului osos, din cauza diminuării activității osteoclastelor (macrofage cu rol de distrucție şi resorbție a țesutului osos).
  • Afecțiunile periodontale
    Afecțiunile periodontale pot produce un răspuns inflamator cronic, care poate afecta atât inima cât şi rinichii.
  • Stresul emoțional
    Poate creşte producția de compuşi cu rol proinflamator (de exemplu cortizolul măreşte inflamația). Totodată, studiile au evidențiat că stresul emoțional poate provoca modificări la nivelul sistemului imunitar, determinând vulnerabilitatea organismului la boli infecțioase şi încetinirea vindecărilor din cauza scăderii producției unor hormoni proinflamatorii în locurile în care este necesară acțiunea acestora.
  • Stresul cauzat de toxinele din mediu: metale, pesticide, toxice şi alți contaminanți din aer, apă şi alimente
    Pe lângă reacțiile imunitare care declanşează sensibilitatea, chimicalele toxice din mediul înconjurător pot provoca o multitudine de alte probleme de sănătate, inclusiv cancerul. Inhalarea de aer poluat, care conține particule chimice iritante şi toxice, cum ar fi fumul de țigară, pesticidele, praful de cărbune şi azbest, ingerarea de metale grele, pesticide sau chimicale utilizate pentru conservarea şi stabilizarea alimentelor adesea pot dezechilibra sistemul imunitar, care nu poate elimina în mod eficient aceste substanțe străine. Rezultatul va fi inflamația cronică generalizată în multe zone ale corpului şi creşterea riscului apariției cancerului.
  • Stresul cauzat de oboseală şi lipsa somnului

Oboseala persistentă sau cronică creează stres şi niveluri scăzute de energie, care la rândul lor pot contribui la inflamația cronică. Dacă nu reuşiți să dormiți cel puțin 7 ore sau mai mult în mod regulat se poate ajunge la stres şi, deci, la inflamație cronică. Întreruperea somnului perturbă funcționarea corectă a glandei suprarenale şi poate modifica ciclul endorfin (endorfinele sunt produse în intervalul de la 2 la 4 dimineața).
Inflamația indusă de stres, odată declanşată, poate persista nedetectată ani de zile sau chiar zeci de ani, determinând moartea celulelor în tot corpul. Din cauza faptului că acesta contribuie atât de mult la deteriorarea asociată cu procesul de îmbătrânire, această inflamație cronică a fost numită „inflammaging“.

Afecțiunile asociate cu inflamația cronică

  • Afecțiunile cardiovasculare (ateroscleroza, afecțiunile arteriale periferice, insuficiența cardiacă, fibrilația atrială, atacul cerebral şi afecțiunile coronariene).
  • Cancerul
  • Diabetul
  • Degenerescența maculară legată de vârstă
  • Afecțiuni cronice renale
  • Osteoporoza
  • Depresia

Teste sanguine care evidențiază inflamația
Inflamația acută: număr de leucocite, viteză de sedimentare a hematiilor (VSH), electroforeza proteinelor.
Pentru inflamația cronică: Proteina C reactivă înalt sensibilă, fibrinogenul. Markerii specifici pentru inflamația cronică sunt: factorul de necroză tumorală (TNFα); Interleukina-1 beta (IL-1β); Interleukina-6 (IL-6); Interleukina-8 (IL-8). Markeri suplimentari: glucoza în sânge, hormonii sexuali, vitamina D.

    Surse:

  • lifeextension.com/protocols/health-concerns/chronic-inflammation/page-01
  • marksdailyapple.com/top-6-anti-inflammatory-foods/
  • marksdailyapple.com/how-to-tell-if-youre-inflamed-objective-and-subjective-inflammatory-markers/
  • cardiovascres.oxfordjournals.org/content/63/4/582
  • discoverymedicine.com/Nancy-S-Jenny/2012/06/25/inflammation-în-aging-cause-effect-or-both/
  • examine.com/supplements/harpagophytum-procumbens/
  • examine.com/supplements/boswellia-serrata/
Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here