Aspartamul: potențial distructiv pentru creier

Autor:

Un nou studiu privind aspartamul are potențialul de a reaprinde controversa veche de câteva decenii cu privire la siguranța pentru sănătate a acestui îndulcitor artificial. Încă din anul 1996, oamenii de ştiință şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibila legătură dintre consumul de aspartam şi creşterea ratei de tumori cerebrale. Ulterior, neurotoxicitatea şi potențialul cancerigen au fost confirmate în literatura biomedicală de specialitate. Cu toate acestea, aspartamul este în prezent consumat de milioane de oameni din întreaga lume, în ciuda faptului că există peste 40 de efecte adverse dovedite asupra sănătății.

Noul studiu, publicat în ediția din septembrie a „Journal of Bioscience” şi intitulat „Efectul expunerii cronice la aspartam şi stresul oxidativ din creier în cazul şobolanilor albi”, a avut ca scop testarea ipotezei conform căreia consumul de aspartam poate provoca daune neurologice populației expuse.

Aspartamul provoacă leziuni la nivelul creierului

Cercetătorii au descoperit că administrarea de aspartam timp de 90 de zile la şobolani, pentru intervale cu doar 50% peste valorile considerate sigure pentru consumul uman, a condus la importante leziuni ale creierului, dar şi modificări la nivelul sângelui. Aspartamul este metabolizat în trei componente distincte: acid aspartic, metanol şi fenilalanină. Până acum 200 de ani, metanolul era o componentă extrem de rară în dieta umană. Odată cu inventarea conservelor în anii 1800, conținutul de metanol din alimente a început să crească simțitor. Introducerea în alimentație a aspartamului, un îndulcitor ce conține 11% metanol, a crescut foarte mult consumul acestui tip de alcool. Mai mult decât atât, metanolul ajunge să se metabolizeze chiar în formaldehidă şi acid formic, substanțe extrem de toxice pentru sistemul nervos central. Având în vedere faptul că temperatura normală a corpului uman este de aproximativ 37˚C, iar aspartamul se transformă în metaboliții săi toxici încă de la 30˚C, constatarea efectelor neurotoxice la animale nu a fost o surpriză. Autorii noului studiu au presupus că schimbările nefavorabile observate la nivelul creierului au fost cauzate de generarea stresului oxidativ în anumite zone ale creierului.
Dar aspartamul nu este singurul îndulcitor toxic de pe piață. Un alt exemplu este sucraloza, care este capabilă să afecteze sistemul imunitar şi chiar să deterioreze ADN-ul. Pentru a evita astfel de afecțiuni, se recomandă folosirea îndulcitorilor naturali, cum ar fi miere, ştevie (stevie rebaudiana), xylitol sau eritritol.

Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here