Cum te ajută postul să ai o viață lungă și sănătoasă?

Astăzi, aflăm din ce în ce mai des că tipurile și calitatea alimentelor consumate influențează mult mai multe aspecte decât greutatea corporală. Alimentația produce efecte asupra metabolismului, secreției de insulină, eliberării de leptină, fiind implicată și într-o multitudine de alte balanțe hormonale și chimice. Oamenii de știință au analizat, de asemenea, modalitatea în care repausul alimentar influențează funcția celulară și mitocondrială, precum și longevitatea. La început, postul schimbă combustibilul organismului de la glucoză la grăsime, fiind o modalitate eficientă de ardere a grăsimilor și de oferire a numeroase beneficii pentru organism.

Arderea eficientă a grăsimilor sprijină sănătatea

Grăsimea este un combustibil mult mai curat pentru a fi ars decât carbohidrații, întrucât generează mult mai puțini radicali liberi. Glucoza este un combustibil „murdar“ deoarece generează specii de oxigen mult mai reactive decât cele din grăsime. Dar pentru a arde grăsimile, celulele trebuie să fie sănătoase și normale. Celulele canceroase, de exemplu, nu pot arde grăsimea și din acest motiv o dietă bogată în grăsimi sănătoase poate constitui o strategie eficientă anticancer. Se realizează din ce în ce mai mult în ultimul timp că disfuncția mitocondrială se află în centrul a aproape toate bolile, iar intervenția nutrițională (nu doar ceea ce mănânci, ci și când și cât de des) are o importanță majoră. Pe scurt, sănătatea mitocondrială este promovată prin consumul de alimente „reale“, evitarea produselor alimentare cu cel puțin 3 ore înainte de somn și respectarea unui repaus alimentar intermitent.

Ce se întâmplă când postești?

Postul (alimentar) este un factor de stres biologic cu beneficii uimitoare pentru sănătate. Aceste beneficii includ normalizarea insulinei și a sensibilității la leptină, reducerea stresului oxidativ și scăderea nivelului trigliceridelor. Iar acum o echipă de cercetători de la Universitatea din California de Sud crede că a descoperit încă un beneficiu: regenerarea celulelor stem.
În primele 14-16 ore de renunțare la mâncare, corpul tău arde aproape toți carbohidrații înmagazinați în mușchi și în ficat. Odată ce acumulările de glicogen sunt eliminate, corpul tău se orientează către consumul de grăsime pentru producerea energiei. Altfel spus, postul intermitent învață organismul să folosească eficient grăsimile drept combustibil.

Postul intermitent ajută la regenerarea întregului sistem imunitar

La un adult, celulele stem nediferențiate găsite în țesuturi și organe sunt utilizate de organism pentru a se reînnoi. Rolul principal al acestor celule este de a menține și repara țesuturile atunci când sunt constatate probleme. Un alt efect al postului este autofagia. Atunci când acest proces vital de autodetoxifiere se produce în mitocondrii, este numit mitofagie. Acest lucru se întâmplă atunci când organismul începe să consume și să elimine într-un mod ordonat celulele afectate. Deși sună a ceva ce ar trebui evitat, acest proces este sănătos și ajută corpul să păstreze „casa curată“. „Gândiți-vă la autofagie ca la un program de reciclare înnăscută a corpului nostru. Autofagia ne face mașini mai eficiente și ne ajută să scăpăm de piesele defecte, să oprim dezvoltarea cancerului și a disfuncțiilor metabolice, precum diabetul sau obezitatea“, susține Colin Champ, doctor oncolog la University of Pittsburgh Medical Center. Mitofagia se constată la nivel celular în cazul în care membranele descompun și corpul reciclează ceea ce este sănătos și folosește restul pentru energie pentru regenerare. Acest proces poate juca, de asemenea, un rol important în controlul inflamației din organismul tău. Studiile arată că postul intermitent poate îmbunătăți funcția cognitivă, structura creierului și te poate ajuta să înveți mult mai ușor.

Restricția alimentară – cheia pentru o viață lungă și sănătoasă

Postul intermitent este sănătos pentru cei mai mulți oameni. Cu toate acestea, dacă suferi de diabet, hipoglicemie, stres suprarenal cronic sau dereglări ale cortizolului, ar trebui să discuți cu medicul și să luați măsuri de precauție specifice. Introducerea acestui tip de post în regimul tău alimentar poate reprezenta o provocare, dar recompensele sunt semnificative. Consumă multă apă și mult ceai pentru a stimula procesele și pentru a avea sentimentul de sațietate pe parcursul zilei. Așadar, postul îmbunătățește sistemul imunitar și funcționarea mitocondrială, reduce procesul inflamator și cantitatea de radicali liberi din organism și ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire. Cu alte cuvinte, restricția alimentară nu te ucide, ci dimpotrivă, poate reprezenta cheia pentru o viață mai lungă și mai sănătoasă. Tu ce beneficii ale postului mai cunoști?

    Sursa:

  • fitness.mercola.com/sites/fitness/archive/2016/03/25/health-benefits-fasting.aspx

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here