Resveratrolul, secretul sănătății francezilor

Autor:

Te-ai întrebat vreodată de ce francezii mănâncă multă grăsime, zahăr și vin și au mai puține probleme cardiovasculare? Se numește „paradoxul francez“ și se crede că s-ar datora unui fitonutrient numit resveratrol, găsit în mod natural în vin, cacao și fructe de pădure. Este un antioxidant puternic, care regenerează organismul la nivel celular. Cercetările medicale din Journal of Circulation 2005 au constatat că resveratrolul găsit în vinul roșu scade riscul de boli de inimă. În afară de beneficiile importante pentru inimă, resveratrolul are multe alte beneficii pentru sănătate.

Ce este resveratrolul?

Resveratrolul este un ingredient important găsit în cacao, struguri roșii și fructe de pădure negre. Este un antioxidant bioflavonoid care e produs de aceste plante, ca răspuns la stres, vătămare și infecții fungice. Primele cercetări au descoperit că resveratrolul a crescut durata de viață a celulelor. Studiile au confirmat beneficiile sale uimitoare și în cazul muștelor de fructe, peștilor, șoarecilor și a anumitor specii de viermi, care și-au prelungit durata de viață datorită acestui uimitor compus bioactiv. Studiile suplimentare referitoare la ingredientele sale bioactive au arătat că resveratrolul are efecte anticancer, antiinflamatorii, beneficii cardiovasculare, antidiabet și anti-Alzheimer. Cercetări recente efectuate la Centrul de Cercetare Nutrițională de la Universitatea Northunbria din Marea Britanie au arătat că resveratrolul a crescut vizibil fluxul sanguin la creier, ceea ce sugerează beneficii considerabile pentru buna funcționare a creierului.

Pentru ce este folosit resveratrolul?

Resveratrolul este un antioxidant puternic, care neutralizează radicalii liberi produși în timpul funcțiilor zilnice ale corpului. Dacă nu sunt controlați, radicalii liberi pot deteriora celulele și sunt considerați drept cauze ale multor boli. Ca sursă de antioxidanți, resveratrolul este unic pentru că, spre deosebire de alți antioxidanți, are capacitatea de a traversa bariera hemato-encefalică pentru a proteja creierul și sistemul nervos. În afară de acest important beneficiu, resveratrolul suportă sănătatea celulelor și țesuturilor, promovează o circulație și o inimă sănătoasă, ajută la prevenirea îmbătrânirii premature, susține un sistem digestiv sănătos și protejează împotriva efectelor radiațiilor.

Cum acționează resveratrolul?

Resveratrolul funcționează prin modificarea inflamației din organism. Acesta limitează capacitatea organismului de a produce două molecule cunoscute pentru declanșarea inflamațiilor. Deși organismul produce în mod natural inflamația pentru a contracara bacteriile și virușii, ca parte a sistemului imunitar, o stare de inflamație cronică sau constantă nu este sănătoasă. Totodată, resveratrolul ajută la reducerea nivelului de insulină, care este cheia pentru a rămâne tânăr și pentru a lupta împotriva bolilor. În cercetări s-a constatat că pacienții cu diabet zaharat care au luat resveratrol au avut niveluri de glucoză și insulină mai mici, ceea ce reprezintă un ajutor puternic pentru un stil de viață sănătos.
Resveratrolul pătrunde adânc nucleul fiecărei celule, fiind de folos în repararea prejudiciilor cauzate de radicalii liberi în ADN. Păstrează circulația sanguină la nivel optim, previne deteriorarea arterială și protejează creierul de boala Alzheimer. De asemenea, previne și alte tulburări, cum ar fi accidentul vascular cerebral, ischemia sau boala Huntington. În cele din urmă, ca un puternic antioxidant, resveratrolul luptă în mod constant împotriva daunelor cauzate de radicalii liberi și împotriva efectelor îmbătrânirii.
Acum că știi beneficiile resveratrolului în dieta ta, poate te întrebi care este cea mai bună sursă a acestui compus. Deja am menționat că vinul roșu, cacaoa și fructele de pădure sunt o sursă bună de resveratrol. Acestea pot fi benefice în cantități mici, dar pot deveni toxice dacă le consumi în exces. Cel mai bun mod de a te bucura de beneficiile resveratrolului este prin intermediul unui regim alimentar sănătos și cu ajutorul unui supliment natural.

Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here