Cum recunoști sindromul Asperger?

Autor:

Sindromul Asperger, numit după numele fizicianului vienez Hans Asperger, care l-a descris pentru prima dată, este una dintre tulburările din spectrul autismului. Este vorba despre o formă ușoară de autism, care se manifestă în general fără handicap mental sever. Principalele manifestări ale unei persoane atinse de sindrom Asperger includ izolarea socială, prezența deficiențelor de comunicare non-verbală și probleme de motricitate (dispraxie).

Cei cu sindrom Asperger au un coeficient de inteligență normal sau peste medie și mulți dintre ei dovedesc abilități extraordinare ori talent într-un anumit domeniu. Pot fi oameni de geniu, care ajung să se remarce prin performanțe deosebite în domeniul lor de interes, dar să fie considerați de societate niște excentrici, absenți, neadaptați din punct de vedere social și un pic ciudați din punct de vedere fizic.

Spre deosebire de alte forme de autism, în cazul pacienților cu sindrom Asperger, investigațiile imagistice nu arată nicio modificare patologică la nivel cerebral. Există mai multe teorii privind cauzele apariției sindromului Asperger. Actualmente, sute de studii științifice încearcă să descopere cauzele și tratamentul acestei forme de autism.

Dacă vrei să afli mai multe despre tratamentul natural pentru autism, citește cartea „Sindromul GAPS. Sistemul digestiv și problemele psihologice”, scrisă de dr. Natasha Campbell-McBride. Cartea poate fi comandată pe site-ul nostru sau tel. 0730.213.000.

Deși unii cercetători afirmă că sindromul poate avea o cauză genetică, până acum nu a fost identificată vreo genă care să aibă legătură cu sindromul. În schimb, în unele cazuri s-a stabilit că expunerea copilului în viața intrauterină la anumite produse chimice sau medicamente este la originea sindromului Asperger.

În acest moment există multe dezbateri referitoare la modul de încadrare a autismului. Unii profesioniști consideră că sindromul Asperger este inclus în categoria autismului, în timp ce alții îl descriu ca o dizabilitate non-verbală de învățare sau de socializare.

Cert este că există anumite simptome clasice care caracterizează sindromul Asperger.

1. Imposibilitatea de a-și face prieteni

Copiii cu sindrom Asperger pot avea mari dificultăți în a iniția sau a cultiva prietenii. Nu se pot conecta cu semenii lor din cauza lipsei competențelor sociale. Pentru ei, poate fi foarte dificil să comunice cu alți copii sau să participe la activități de grup. Asta poate conduce la un anumit grad de frustrare, căci în ciuda dorinței de a-și face prieteni, ei sunt incapabili. Pe de altă parte, există anumiți copii cu sindrom Asperger care nu au deloc chef să-și facă prieteni și preferă să fie singuri.

2. Mutism selectiv

Copiii care suferă de sindrom Asperger pot afișa un comportament numit mutism selectiv. Acesta apare atunci când copilul nu vorbește cu străini sau cu alte persoane din jur până nu se simte în largul lui. În cazuri extreme, comportamentul poate dura ani întregi. Comunicarea în cadrul familiei nu este afectată, căci copilul se simte relaxat în preajma părinților, bunicilor, cu care comunică ușor. Mutismul selectiv apare mai degrabă la școală, în parc sau în alte spații publice. Vestea bună este că poate dispărea spontan sau cu ajutorul unei forme de terapie.

3. Incapacitatea de a fi empatic

Copiii și adulții atinși de sindrom Asperger sunt incapabili să-și exprime empatia și să rezoneze afectiv față de ceilalți. Pe măsură ce înaintează în vârstă, situația se înrăutățește. Chiar dacă învață să reacționeze adecvat în anumite împrejurări, ei nu reușesc totuși să înțeleagă cu adevărat durerea resimțită de altcineva. Acest lucru se datorează probabil faptului că în copilărie, pacienții cu sindrom Asperger se jucau în mod brutal și agresiv cu ceilalți copii sau le adresau cuvinte jignitoare fără să-și dea seama că i-ar putea răni.

4. Lipsa contactului vizual cu ceilalți

Celor care suferă de sindrom Asperger le este greu să mențină contactul vizual cu persoanele cu care comunică. Unii cred că această situație este provocată de lipsa încrederii în sine. Alții spun că menținerea contactului vizual îi face să se simtă foarte inconfortabil, poate chiar dureros. Există de asemenea teoria potrivit căreia cei cu sindrom Asperger nu realizează cât de important este contactul vizual în comunicarea socială.

5. Interacțiuni sociale superficiale

Persoanele cu sindrom Asperger pot deveni foarte active din punct de vedere social, la un moment dat, reușind chiar să lege prietenii. Alții pot încerca să se înconjoare de oameni, ceea ce le permite să aibă multe cunoștințe apropiate, dar nu prietenii profunde. Toate acestea sunt în strânsă legătură cu modul în care relaționează cu ceilalți. Sindromul Asperger poate să nu fie demascat prin alte semne externe ale tulburării, dar comportamentul social al celor afectați este un element cheie.

6. Dezinteres pentru activitățile școlare

Copiii cu sindrom Asperger pot obține rezultate școlare bune în clasele primare, bazându-se pe învățarea mecanică, dat nu întotdeauna. Mulți nu manifestă interes pentru nicio disciplină școlară, mai ales dacă întâmpină dificultăți la citit și în înțelegerea cerințelor cadrelor didactice. Mai târziu, gimnaziul, liceul și studiile superioare pot fi foarte solicitante pentru cei cu sindrom Asperger, în special din cauza lipsei lor de abilități sociale. Adolescenții cu Asperger sunt adesea izolați de colegi. Ei se simt bine doar în cercurile sau grupurile cu același domeniu de interes. Atunci când sunt implicați în activitățile care îi preocupă sunt parcă transformați și acolo își regăsesc starea de bine. Susținerea copilului în domeniul lui de interes este esențială pentru a-i asigura suport emoțional și mental.

7. Ritualuri zilnice

Copiii cu Asperger au tendința spre rutină, au ritualuri precise și, atunci când apar întreruperi sau schimbări în program, pot deveni foarte iritabili și neliniștiți. Rutina îi ajută de fapt să țină sub control anxietatea. De aceea, este foarte important să li se creeze un mediu securizant, cu respectarea unui program zilnic.

8. Imposibilitatea de a înțelege glumele și metaforele

Una dintre manifestările celor cu Asperger este imposibilitatea de a percepe sarcasmul, metaforele sau mesajele subtile. Ei înțeleg literalmente ceea ce li se spune și consideră că totul este adevărat. Pentru a-și da seama de sensul unei glume, trebuie să li se explice clar sensul acesteia și semnificația termenilor.

9. Probleme de motricitate

Motricitatea generală și fină este adesea subdezvoltată în cazul copiilor cu Asperger. Din cauza dispraxiei, ei au dificultăți cu echilibrul și învățarea unor deprinderi fizice, cum ar fi mersul pe bicicletă sau rolele, par neîndemânatici atunci când au activități manuale (decupat, modelat, lipit), de obicei scriu urât și dezordonat.

10. Capacitate excelentă de a recunoaște formele

Unul dintre simptomele pozitive ale sindromului Asperger este uimitoarea capacitate de a recunoaște scheme, modele, forme. Creierul lor încearcă întotdeauna să dea un sens mediului înconjurător. Această capacitate poate fi evidentă încă din copilărie, atunci când se dezvoltă conexiunile nervoase pentru recunoașterea formelor. Copiii cu Asperger folosesc mai degrabă logica și inteligența mentală decât intuiția. De aceea, nu puțini dintre acești copii excelează la matematică, informatică, fizică sau alte științe exacte, iar talentul lor în aceste domenii trebuie dezvoltat.

Surse:

  • kidshealth.org/en/parents/asperger.html
  • en.wikipedia.org/wiki/Asperger_syndrome
  • webmd.com/brain/autism/mental-health-aspergers-syndrome
  • autism.org.uk/about/what-is/asperger.aspx
Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here