10 lucruri pe care oricine trebuie să le știe despre depresie

Autor:

Depresia este cea mai frecventă stare patologică mentală. Poate afecta pe oricine, de la tineri la vârstnici. Nu este doar o stare proastă de moment, ci o boală cu un impact major asupra vieții pacienților, dar și a familiilor acestora. Deși se caracterizează prin modificări evidente precum tristețe profundă, izolare, scădere în greutate, depresia este, de cele mai multe ori, ascunsă, negată și de aceea insuficient diagnosticată și tratată.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) apreciază că peste 350 de milioane de oameni suferă de depresie. Dar sunt țări în care, din cauza subdiagnosticării, doar 1 din 10 pacienți afectați de depresie primesc tratament, potrivit OMS. În țara noastră se estimează că 1 adult din 10 suferă de depresie, cu o frecvență de două ori mai mare la femei decât la bărbați, arată un studiu efectuat în 2008 de Liga Română de Sănătate Mintală.

Depresia este rezultatul unei interacțiuni de factori sociali, psihologici și biologici și se poate manifesta în mod diferit la fiecare persoană în parte. Totuși, există câteva adevăruri universale care pot duce la o mai bună înțelegere a tulburării. Prezentăm în continuare 10 lucruri esențiale pe care toată lumea ar trebui să le știe despre această stare de sănătate mintală.

1. Depresia poate fi moștenită

Specialiștii știu că depresia are o componentă genetică, iar un nou studiu vine să confirme acest lucru. Autorii au descoperit că anumite segmente din ADN-ul uman pot fi asociate cu tulburările depresive. Se pare că există aproximativ 15 gene implicate în apariția depresiei și sunt aceleași gene care corespund cu dezvoltarea neuronilor din creier.

2. Depresia presupune și suferință fizică

În asociere cu tulburările emoționale și comportamentale, depresia se manifestă adesea prin simptome de natură fizică: dureri de cap, dureri de stomac, lipsa poftei de mâncare, dureri articulare. De altfel, în multe cazuri, manifestările somatice sunt cele care apar în primele stadii ale depresiei.

3. Depresia se tratează

Cercetarea în domeniul tratării tulburărilor depresive avansează continuu. Un studiu recent a constatat că o nouă formă de psihoterapie, numită activare comportamentală, prin care pacienții învață modalități de a face față unor situații care declanșează depresia, ar putea fi o soluție eficientă și necostisitoare pentru tratarea depresiei. Actualmente există numeroase abordări în tratarea depresiei, important este ca pacientul să se adreseze specialiștilor. Trebuie reținut că depresia nu este „o toană”, o indispoziție de moment, deci nu are cum să treacă după o ieșire cu prietenii sau vizionarea unei comedii reușite.

infografie depresie

4. Depresia este o boală frecventă

Potrivit datelor OMS, depresia este a treia cauză de boală la nivel global, în momentul de față, iar creșterea incidenței este alarmantă. Se estimează că până în 2020 va deveni principala cauză de dizabilitate.

5. Depresia poate afecta serios capacitatea de muncă

Unul din semnele distinctive ale depresiei este lipsa motivației, ceea ce își poate pune amprenta asupra activității profesionale a celor afectați. În SUA s-a calculat că starea de sănătate mintală generează costuri de 44 de miliarde de dolari din cauza scăderii productivității muncii. Cei care sunt afectați de depresie se simt în permanență obosiți, greoi, li se pare dificil să ducă la bun sfârșit chiar și sarcini banale.

6. Depresia poate afecta pe oricine

Bolile de natură psihică, inclusiv tulburările depresive, pot afecta pe oricine, indiferent de vârstă, rasă, statut social. Însă potrivit specialiștilor, o categorie cu mare risc de depresie este cea a persoanelor creative, a artiștilor. Un caz celebru este cel al actorului Robin Williams, care și-a pus capăt vieții ca urmare a tulburărilor psihice și neurologice de care suferea. Scriitori celebri au suferit de depresie: Charles Dickens, Lev Tolstoi, Ernest Hemingway, Virginia Woolf. Persoanele introvertite, precum și cele perfecționiste sunt predispuse la depresie, potrivit unui studiu publicat în Journal of Psychiatric Research.

7. Depresia este o boală stigmatizantă

Numeroase idei preconcepute circulă încă în jurul bolilor de natură mentală și fac ca multe cazuri să rămână nediagnosticate. Exprimări de genul „a fi nebun, paranoic, maniac” sunt adesea utilizate ca insulte în limbajul comun. Mulți oameni asociază greșit afecțiunile psihice cu violența. Dar chiar și încurajările în necunoștință de cauză pot fi stigmatizante. Îndemnul de genul „treci peste asta!” descurajează și mai mult persoana respectivă și îi accentuează și mai mult starea de culpabilitate. Depresia nu ține de voință și nimeni nu este vinovat că s-a îmbolnăvit.

8. Depresia este ținută sub tăcere

Mulți oameni nu vorbesc despre stările prin care trec. Pentru că le este teamă de a fi judecați greșit sau de rușine, cei care experimentează un episod depresiv suferă în tăcere. Acest lucru este specific mai ales bărbaților. Un studiu din 2015 constată că bărbații sunt mai tentați a-și ascunde gândurile suicidare.

9. Depresia poate conduce la suicid

Depresia și alte boli de natură mentală sunt implicate în aproximativ 90% din cazurile de suicid. Cu toate acestea, cei mai mulți bolnavi cu ajung la tentative de sinucidere și nici nu se gândesc la acest lucru. Dar instituirea unui plan de tratament rămâne importantă pentru a opri suferința fizică și psihică.

10. Depresia nu definește o persoană

Depresia nu este o deficiență sau o anomalie de personalitate. Așa cum diabetul sau cancerul nu caracterizează o persoană, nici o boală psihică nu ar trebui să facă acest lucru. Afecțiunile mentale pot fi ținute sub control cu ajutorul unui tratament corect. Este posibil să duci o viață normală chiar dacă ești sau ai fost diagnosticat cu depresie.

    Surse:

  • who.int/mediacentre/factsheets/fs369/en/
  • huffingtonpost.com/entry/what-to-know-about-depression_us_57a35261e4b0e1aac914f546
  • medicalnewstoday.com/kc/depression-causes-symptoms-treatments-8933
  • time.com/4421979/depression-treatment-cheaper-cbt-behavioral-activation/
  • draxe.com/how-to-fight-depression-and-anxiety-with-nutrition/
  • depresiv.ro
Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here