20 de cauze nebănuite ale durerilor

Autor:

Ne trezim uneori cu diverse dureri fără să ne dăm seama din ce cauză apar. De cele mai multe ori sunt de vină anumite obiceiuri zilnice, pe care însă nu le conștientizăm ca fiind dăunătoare. Ca să eviți suferințele inutile, află ce se ascunde în spatele celor mai frecvente dureri: de picioare, de ceafă, de cap, de spate sau chiar de degete.

  1. Condusul mașinii

    Dacă te afli printre cei care își reglează scaunul mașinii într-un unghi greșit, este foarte posibil să te trezești cu dureri de ceafă după ce te dai jos de la volan. În cazul în care scaunul este prea în spate, ai tendința de a sta aplecat spre volan, iar capul nu ajunge să se sprijine pe tetieră. Sfat: Reglează scaunul auto în poziție verticală, astfel încât acesta să susțină capul și partea inferioară a spatelui. Volanul și pedalele trebuie să fie ușor accesibile, astfel încât brațele să fie ușor flexate și relaxate.

  2. Încălțăminte: șlapi, sandale

    Te dor picioarele chiar dacă nu ai mers mult pe jos? Dacă ai purtat șlapi sau sandale cu talpă din spumă, este foarte posibil ca aceasta să fie cauza. Potrivit dr. David Westerdahl, de la Cleveland Clinic, încălțămintea gen șlapi nu asigură susținerea boltei plantare, ceea ce provoacă dureri atât la nivelul tălpilor, dar și al gleznelor și genunchilor. Sfat: Poartă încălțăminte cu susținătoare pentru bolta plantară, iar atunci când știi că ai mult de mers pe jos, optează pentru pantofi sport.

  3. Utilizarea smartphone-ului

    Ai un telefon inteligent care îți permite să comunici prin mesaje scrise, să navighezi pe web și să te joci? Toate acestea presupun o activitate intensă pentru degetele tale. Medicii raportează din ce în ce mai multe cazuri de artrită la baza degetului mare, la oameni tineri, probleme care sunt puse pe seama utilizării în exces a smartphone-ului. Sfat: Limitează durata de utilizare a telefonului, trimite mesaje scurte. Mergi la medic dacă durerea persistă, nu lăsa inflamația să avanseze.

  4. Jocuri video simulatoare

    Jocurile video care simulează mișcările executate în diverse sporturi pot duce la leziuni sportive reale. Medicii spun că gaming-ul în exces poate provoca de la entorse la ligamente rupte și chiar fracturi. Sfat: Ar fi bine să faci o ușoară încălzire sau stretching înainte de a începe un joc video gen Playstation. Asigură-te că ai suficient spațiu în jurul tău, astfel încât să nu te lovești sau să se dărâme ceva.

  5. Portofelul purtat la spate

    Portofelul poate provoca dureri în zona spatelui și feselor, care se pot lăsa în jos pe picior. Deși poate părea amuzant, explicația este cât se poate de serioasă: atunci când stai pe scaun ori în mașină, portofelul poate duce la compresia și iritarea nervului sciatic. Sfat: Scoate portofelul înainte de a sta jos, mai ales în mașină.

  6. Meteosensibilitatea

    Persoanele sensibile la schimbări bruște de presiune atmosferică și temperatură pot acuza dureri de cap sau dureri reumatismale. În mod particular, când temperaturile cresc, unele persoane sunt mai predispuse la migrene, în timp ce din cauza frigului și umezelii apar mai frecvent dureri de oase și articulații. Sfat: Din moment ce nu poți controla vremea, tot ce poți face este să îți pregătești remediile care știi că-ți alină durerile.

  7. Consumul de brânzeturi

    Amatorii de brânzeturi ar trebui să știe că mâncarea preferată le poate da dureri de cap, mai ales brânza maturată, cum ar fi brânza cu mucegai, Cheddar, parmezanul sau brânza elvețiană. Vinovată este o substanță numită tiramină. Aceasta este cunoscută ca factor declanșator al durerilor de cap și poate fi găsită de asemenea în unele produse din carne și băuturi procesate. Sfat: Ține un jurnal alimentar pentru a face legătura între consumul unor alimente și dureri de cap, astfel încât vei ști ce să eviți.

  8. Sindromul statului pe canapea

    Chiar și odihna pe canapea poate fi o sursă de dureri. Te întinzi de multe ori pe canapea cu capul întors spre televizor? Atunci ai toate șansele să te pregătești pentru o durere de gât, mai ales dacă și adormi în această poziție. Sfat: Adoptă o postură corectă a corpului chiar și atunci când te relaxezi, asigură-te că televizorul este poziționat corect.

  9. Ridicarea bebelușului

    Simpla mișcare de a ridica bebelușul din pătuț în fiecare zi poate duce la sinovita lui Quervain. Această inflamație este un traumatism repetitiv de stres, care provoacă durere și umflături la încheietura mâinii și baza degetului mare. Sfat: Învață să ridici bebelușul fără a forța articulațiile mâinilor. Plasează mâinile sub spatele și fesele copilului și ridică folosind mușchii mai mari ai brațelor.

  10. Geanta de la laptop

    Dacă te-ai obișnuit să îți cari laptopul pe un singur umăr, este foarte probabil să ai dureri pe partea respectivă a corpului. Sfat: Încearcă să folosești o geantă tip rucsac sau troller.

  11. Părul strâns în coadă

    O coadă de cal strâns legată poate declanșa sau agrava durerea de cap. Femeile predispuse la migrene sunt mai sensibile la senzațiile care nu le-ar deranja pe altele, cum ar fi o pălărie strânsă, o bentiță, purtarea părului în coc sau diverse împletituri. Sfat: Lasă-ți părul despletit și renunță la accesoriile de coafură.

  12. Mirosuri puternice

    Medicii nu știu de ce, dar mirosurile puternice declanșează în mod frecvent migrene. Pot fi atât mirosuri greu de suportat, cum ar fi vopseaua, fumul, dar și mirosuri plăcute, inclusiv parfum, flori proaspete. Sfat: Încearcă să identifici ce miros îți declanșează durerea de cap și evită-l pe cât posibil.

  13. Somn neodihnitor

    Dacă te trezești dimineți la rând cu gâtul înțepenit, ar fi bine să iei în seamă postura în care dormi. Cei care dorm pe burtă își răsucesc gâtul într-un punct de hiperextensie. Alți oameni dorm pe o parte cu un braț deasupra capului. După mai multe ore, această poziție poate duce la blocarea umărului. Sfat: Cel mai bine este să dormi pe o parte, cu brațele sub nivelul umerilor, cu o pernă care să susțină gâtul și altă pernă între genunchi pentru a sprijini zona lombară a coloanei.

  14. Scrâșnitul dinților

    O durere a maxilarului asociată cu durere de cap poate fi rezultatul bruxismului – obiceiul de a-ți scrâșni dinții în somn. Dacă acest obicei se menține de mulți ani, durerea nu este singura consecință. Poți suferi deteriorări ale dinților și chiar scăderea auzului. Sfat: Consultă medicul dentist. El îți poate recomanda un dispozitiv care te va ajuta să scapi de acest obicei.

  15. Băuturi alcoolice

    Când vine vorba despre dureri de cap, alcoolul este în topul cauzelor. Vin roșu, whiskey, bere, șampanie, indiferent ce bei, dacă depășești cantitatea rezonabilă, nu este de mirare să te trezești cu dureri de cap. Sfat: Limitează consumul de alcool.

  16. Nerespectarea programului de masă

    Atunci când sari peste o masă, glicemia scade foarte mult. În cazul unora, acest lucru poate declanșa o durere mare de cap, chiar înainte de a-și da seama că le este foame. Sfat: Mănâncă alimente nutritive respectând regula celor 3 mese și 1-2 gustări pe zi.

  17. Efortul fizic greșit

    O sursă majoră de dureri de spate este ridicarea greșită a unor greutăți. O greșeală frecventă este aplecarea pentru ridica un obiect, apoi îndreptarea spatelui în timp ce ridici. Acest lucru forțează mușchii spatelui să preia toată sarcina. Răsucirea trunchiului în timpul ridicării este o altă eroare gravă. Sfat: Pentru a ridica în mod corespunzător o greutate, îndoaie genunchii și coapsele, păstrând spatele în poziție verticală. Apucă obiectul și ridică îndreptând membrele inferioare.

  18. Condiții nepotrivite de lucru

    Dacă petreci foarte multe ore pe zi la birou sau la locul de muncă, este foarte important să te gândești la configurarea corectă a echipamentului de lucru. Un scaun poziționat în mod impropriu poate cauza dureri de spate, gât, brațe. Un monitor la o distanță prea mică sau prea mare va duce la încovoierea gâtului. Sfat: Așază monitorul cu partea de sus la nivelul ochilor, poziționează scaunul astfel încât să stai cu spatele drept și picioarele pe podea, utilizează o pernă pentru a sprijini partea inferioară a spatelui.

  19. Sindromul „războinicului de weekend”

    Dacă ești sedentar toată săptămâna, iar sâmbăta și duminica iei cu asalt parcurile și terenul de sport nu vei reuși decât să te alegi cu febră musculară sau traumatisme sportive. Schimbarea bruscă a nivelului de activitate fizică afectează mușchii, care sunt complet nepregătiți și devin vulnerabili la incidente nedorite. Sfat: Începe cu 5-10 minute de mers pe jos sau un alt exercițiu de încălzire și nu uita ca, după antrenament, 10 minute să le dedici unei activități de recuperare după efort. În timpul săptămânii, rezervă-ți 10-15 minute pentru câteva exerciții blânde pentru a nu-ți pierde condiția fizică.

  20. O plimbare cu copilul pe umeri

    Plimbarea în familie este foarte distractivă, dar poate avea urmări mai puțin plăcute atunci când unul dintre părinți este nevoit să poarte copilul pe umeri mai mult timp. Ridicarea copilului pe umeri este o sursă comună de dureri de spate și umeri. Sfat: În loc să ridici copilul direct de jos, așază-te pe o bancă și pune-l să se urce pe umerii tăi de pe spătarul băncii. Îl poți duce pe umeri pe distanțe scurte, însă este bine să-l încurajezi să meargă și pe jos.

    Sursa:

  • medicinenet.com/pain_surprising_reasons_pictures_slideshow/article.htm
Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here