Cu slime nu e de joacă! Pasta gelatinoasă provoacă alergii!

O nouă jucărie face furori printre copii. Se numește slime și este un fel de plastilină gelatinoasă pe care copiii o pot modela în fel și chip. Dar cu riscul de a suferi reacții alergice, arsuri, tulburări respiratorii, dureri de cap, deoarece slime conține substanțe toxice periculoase, avertizează specialiștii.

Prima dată am auzit de slime când fiica mea a venit de la școală, aproape oripilată de faptul că a stat o zi întreagă cu „o amenințare” deasupra capului. Unul dintre colegi aruncase pe tavan o pastă mucilaginoasă de culoare galben-verzui, care luase o formă cel puțin ciudată. „E slime, copiii o fac acasă din detergent și lipici. Arată atât de scârbos că n-o să pun mâna niciodată pe așa ceva!”, îmi spuse copila. Pfiuu! M-am liniștit, când mă gândesc din ce e făcută, măcar de asta am scăpat! Dar până de curând, când verișorul ei a venit în vizită cu tot arsenalul de puști și… un mic recipient din plastic. „Ama, Ama, uite ce am cumpărat de la magazin! Slime! Hai să ne jucăm!” A fost suficient să treacă peste repulsie și iat-o pe fiică-mea în „clubul” slime.

Bineînțeles că a „împrumutat” o parte din pasta vâscoasă, care brusc a devenit extrem de atractivă. Se joacă zilnic cu ea, o modelează, o frământă sau pur și simplu o ține în mână. Intuitiv o folosește ca jucărie antistres, presupun. Vrea să îi cumpăr și alte sortimente de slime, de aceea am dorit să aflu cât de sigură este această jucărie. Împărtășesc cu voi ceea ce am aflat și vă spun din start că, dacă și copiii voștri sunt împătimiți de jocul cu slime, ar trebui să vă gândiți serios la consecințe.

Slime, un amestec de chimicale

Slime (în engleză înseamnă noroi, mocirlă, mâzgă) este un subiect intens dezbătut nu doar în rândul școlarilor și adolescenților, ci și al părinților. În topul căutărilor pe youtube se află filmulețe din care înveți cum să prepari slime acasă, pe forumuri se schimbă rețete, se caută combinații inedite. Totuși, câți se întreabă dacă este cu adevărat o joacă sigură pentru sănătatea copiilor, mai ales că implică substanțe chimice?

S-au întrebat specialiștii în siguranță sanitară din Franța, după ce mai multe centre de toxicologie au raport cazurile unor copii cu probleme respiratorii sau leziuni cutanate grave, ca urmare a preparării și folosirii pastei vâscoase preparată după diverse rețete de pe internet.

Făcută din detergent lichid, lipici tot lichid și pastă de ras, câteva picături de colorant și eventual sclipici pentru mai mult fun, pasta slime pare o rețetă cu mare priză la copii, chiar și la unii părinți. Ingredientele utilizate se găsesc în dulapurile noastre de bucătărie și de baie, spun cei care cred că puștii lor se distrează, creează și chiar experiementează puțină chimie preparând amestecul gelatinos. De fapt, nu e chiar așa, avertizează specialiștii. Acele ingrediente sunt deturnate de la utilizarea lor obișnuită și, puse toate într-un amestec, devin o mică bombă chimică pentru cei care o manipulează, mai ales când acest lucru se întâmplă în mod repetat și prelungit.

Dureri de cap, tulburări respiratorii, dermatite

Detergentul, lipiciul conțin solvenți, substanțe volatile „care sunt toxice pentru sistemul nervos central”, arată într-un comunicat Agenția națională pentru siguranță sanitară (Anses) din Franța. „Lipiciul nu trebuie să intre în contact prelungit cu mâinile și nici mirosit îndeaproape, pentru că degajă formaldehidă, substanță care odată inhalată declanșează amețeli, dureri de cap și multe altele”, avertizează dr. Albanne Branellec, alergolog.

Slime poate provoca și tulburări respiratorii, adaugă dr. Branellec. „Numeroși solvenți prezenți în lipici sunt responsabili de iritații ale căilor respiratorii”, precizează dr. Patrick Ruffin, alergolog. Majoritatea substanțelor chimice inhalate sunt agresive și iritante pentru căile respiratorii superioare (nas, gură, gât) și inferioare (trahee, bronhii, plămâni), detaliază dr. Ruffin. Dacă sunt inhalate ocazional, riscurile sunt minime. În schimb, o inhalare repetată și prelungită a acestor poluanți chimici poate duce la leziuni inflamatorii și pe termen lung la astm cronic. Un risc cu atât mai important cu cât este vorba despre copii, subliniază medicii.

Pasta vâscoasă este de asemenea foarte agresivă cu pielea fină a copiilor. „Detergenții, pasta de ras sunt produse care nu au ce să caute în mâinile copiilor, având în vedere că pot cauza reacții cutanate severe, cum ar fi dermatitele de contact”, atrage atenția dr. Branellec. Conțin substanțe cu potențial alergen și iritant.

Mai multe cazuri de copii cu leziuni la nivelul mâinilor (arsuri, înroșiri, eczeme, mâncărimi) au fost raportate de medici din Franța către Anses. Astfel de riscuri au fost dezvăluite și în presa americană, unde au fost publicate printre altele fotografii ale unei fetițe care a suferit arsuri de gradul III, după ce a încercat să-și facă singură acasă slime.

Nici kit-urile slime din comerț nu sunt ferite de riscuri. Pe lângă formaldehidă, solvenți, coloranți, slime conține și perturbatori endocrini, cum ar fi acidul boric și derivații săi. Agenția Europeană a Substanțelor Chimice a clasificat boraxul ca substanță periculoasă care poate duce la infertilitate, avort, probleme de vedere.

După ce ați aflat toate acestea, îi veți cumpăra copilului vostru slime? Eu, cu siguranță, nu!

Surse:

www.20minutes.fr/sante/2266063-20180504-video-allergies-respiratoires-reactions-cutanees-slime-fait-maison-jeu-dangereux-enfants

www.lemonde.fr/sante/article/2018/05/04/l-anses-alerte-sur-les-risques-du-slime-fait-maison_5294607_1651302.html

www.goodhousekeeping.com/life/parenting/news/a43500/slime-safety/

twitter.com/ABC/status/846708227383480321/photo/1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here