De ce avem nevoie de îmbrățișări?

O îmbrățișare de doar câteva secunde ne poate schimba radical ziua și starea de spirit. Când cineva drag ne îmbrățișează, tristețea se risipește și soarele ne răsare în inimă. Cum se explică efectul atât de benefic al unui simplu contact fizic și de ce avem nevoie de îmbrățișări, descoperi în articol!

Îmbrățișările sunt universale! Când ne întâlnim cu o persoană pe care nu am mai văzut-o de mult timp, ne îmbrățișăm; când felicităm pe cineva apropiat, ne îmbrățisăm; când vrem să ne manifestăm iubirea, ne îmbrățișăm; când o persoană este tristă și vrem să o încurajăm, ne îmbrățișăm. Iată că, printr-o simplă îmbrățișare ne putem exprima afecțiunea și bucuria, dar și tristețea.

Îmbrățișările sunt naturale! Atât de naturale încât le întâlnim și în lumea animalelor.

Pentru că trăim într-o eră digitală, în care împărțim îmbrățișări mai mult prin emoticoane decât prin contactul direct cu oamenii, au apărut persoane care au făcut un job din îmbrățișat. Professional hugger sau ”specialistul în îmbrățișări” își câștigă existența din îmbrățișatul oamenilor ce se află în diferite stări emoționale și de sănătate și îi ajută să își redobândească starea de calm. Unii profesioniști sunt specializați în terapia prin atingere și o aplică pe copiii născuți prematur din unitățile de terapie intensivă sau pe bătrânii internați în azile, iar alții pot fi pur și simplu angajați de oricine are nevoie.

În data de 21 ianuarie a fiecărui an se sărbătorește Ziua Internațională a Îmbrățișărilor tocmai pentru a ne încuraja să ne îmbrățișăm mai des familia și prietenii. Kevin Zaborney este cel care a inventat această sărbătoare în anul 1986, pentru că era de părere că „societatea americană este jenată să își manifeste afecțiunea în public” și spera ca o zi dedicată îmbrățișărilor să îi mai dezghețe puțin.

Poate ai auzit de campania Free Hugs (a îmbrățișărilor gratuite). Aceasta a fost inițiată de un tânăr din Sydney, iar scopul principal a fost acela de a determina oamenii de pe stradă să se lase îmbrățișați și înveseliți. Inițiativa lui s-a transformat rapid într-un fenomen global și campanii Free Hugs continuă să se desfășoare în fiecare an în toate orașele mari din România. Puteți urmări aici un scurt filmuleț al unor tineri cu inițiativă din Timișoara.

Să aflăm de ce e bine să ne îmbrățișăm mai des!

Cum ”funcționează” îmbrățișările?

Ai observat că după ce îmbrățișăm o persoană căpătăm acea stare de bine și de liniște?

 

Pentru a putea înțelege cum poate o simplă îmbrățișare să ne schimbe starea de spirit și chiar de sănătate este necesar să ne îndreptăm atenția către receptorii sistemului senzorial de la nivelul pielii care se activează atunci când o persoană te îmbrățișează. Pe lângă receptorii senzoriali, mai sunt implicați și nervii senzoriali de la nivelul pielii care răspund la fiecare atingere (receptorii tactili). Aceștia se găsesc pe suprafața pielii acoperită cu fire de păr, răspund la cele mai mici atingeri, iar majoritatea oamenilor percep atingerile ca fiind plăcute datorită lor.

Acești nervi senzoriali joacă un rol important și în ipoteza atingerii care afirmă că aceștia s-au dezvoltat pentru ca oamenii să poată aprecia valoarea senzațiilor fizice pe care o simplă atingere le poate da. Receptorii de la nivelul pielii transformă orice stimulare mecanică în semnale electrice și chimice care se deplasează de-a lungul nervului periferic spre măduva spinării și continuă până pe partea opusă a creierului. Aceste procese au loc cu ajutorul a două căi. Prima este cea care procesează rapid informațiile senzoriale și transmite creierului date cu privire la vibrațiile, presiunea și zona în care s-a produs stimularea pielii. Partea creierului ce procesează toate informațiile tactile se numește cortex somatosenzorial. Pe suprafața acestui cortex se află o hartă a corpului (homunculus) care procesează informațiile de la nervii și receptorii senzoriali, informații care ne permit să ne dăm seama unde s-a produs atingerea, cât și tipul atingerii (apăsare, strângere sau mângâiere). A doua cale de transmitere nu este la fel de rapidă ca prima, dar este importantă pentru că activează regiuni ale creierului asociate cu legăturile sociale, plăcerea și durerea.

Atunci când nervii senzoriali sunt activați, informațiile sunt transmise către cortexul insular posterior, o regiune mică a creierului, deseori trecută cu vederea și greșit înțeleasă, în care mintea și corpul se înglobează. Această regiune a creierului primește informații despre starea fizică a corpului și apoi generează alte informații subiective pe care le transmite altor părți din creier.

Beneficiile îmbrățișărilor

Îmbrățișările cresc nivelul de oxitocină – hormonul iubirii. Acest hormon influențează  comportamentul, starea de spirit și fizicul pentru că acționează la nivelul sistemului limbic (centrul emoțional al creierului). Când avem un nivel mai mare de oxitocină în organism suntem mai mulțumiți, mai puțin anxioși, stresați sau triști și ne ajută să ne îmbunătățim legăturile sociale. O îmbrățișare de doar 20 de secunde urmată de 10 minute în care ne ținem de mână poate reduce efectele nocive pe care le stresul le are asupra organismului, incluzând aici și impactul asupra tensiunii arteriale și a ritmului cardiac.

Îmbrățișările întăresc sistemul imunitar. Un nivel crescut de oxitocină contribuie la întărirea sistemului imunitar și la diminuarea efectelor pe care stresul le poate avea asupra organismului. O persoană care este îmbrățișată des are șanse mult mai mici de a suferi de o boală cauzată de stres.

Îmbrățișările scad nivelul de stres. Tot oxitocina eliberată în timpul îmbrățișărilor acționează asupra glandei pituitare și scade nivelul cortizolului. Mai mult, contactul fizic din timpul îmbrățișării ne oferă sprijinul social de care avem nevoie pentru a face față îmbolnăvirilor. Un studiu realizat în 2015 la Universitatea Carnegie Mellon a expus mai multe persoane la virusul unei simple răceli și a descoperit că aceia care erau îmbrățișați și se simțeau sprijiniți aveau șanse mai mici de a se îmbolnăvi. Mai mult, dintre cei care s-au îmbolnăvit, cei îmbrățișați au avut forme mai ușoare ale răcelii decât cei care nu au avut parte de acest gen de afecțiune și sprijin social.

Îmbrățișările sunt arme de luptă împotriva dependențelor. Oxitocina eliberată în timpul unei îmbrățișări poate reduce pofta de dulce și chiar nevoia de a consuma alcool.

Îmbrățișările sunt relaxante. În timpul îmbrățișării, receptorii senzoriali trimit semnale către creier și către nervul vag. Nervul vag este cel care face conexiunea dintre minte și corp și comandă procesele inconștiente, cum ar fi menținerea constantă a ritmului cardiac și controlul digestiei alimentelor. Așadar, o îmbrățișare trimite anumite semnale către nervul vag ce permit scăderea tensiunii arteriale și calmarea persoanelor implicate. În studii efectuate pe animale s-a observat că activarea nervului vag determină creșterea eliberării de oxitocină, scăderea ritmului cardiac și a nivelului de cortizol. Tot în timpul unei îmbrățișări sunt eliberate dopamina și serotonina. Dopamina este asociată cu motivația, cu dorința de a atinge obiectivele și ne oferă senzația de plăcere și satisfacție, iar serotonina ne dă o stare de bine și de satisfacție. Nivelul crescut de oxitocină, combinat cu acești doi neurotransmițători, creează senzațiile de liniște, relaxare și calm. Exact așa ne simțim după o îmbrățișare!

Îmbrățișările sudează relațiile. Potrivit unui studiu, dovezile de afecțiune manifestate în mod constant pot regla tensiunea arterială și reduce nivelul de cortizol, hormonul de stres. În cuplu, pentru că îmbrățișările sunt mai încărcate afectiv, acestea pot întări sentimentul de siguranță și de stabilitate.

Îmbrățișările ne ajută să fim mai răbdători, să apreciem mai mult lucrurile din jur și să fim mai fericiți. Îmbrățișările echilibrează și sistemul nervos parasimpatic, sistem nervos ce favorizează regenerarea organismului supus la stres, așadar ne ajută să depășim cât mai ușor evenimentele ce ne pot cauza neplăceri. De aceste beneficii ale îmbrățișărilor se bucură atât cei îmbrățișați, cât și cei care au inițiativa de a îmbrățișa. Unele studii au demonstrat că și îmbrățișatul animalelor de companie aduce beneficii: ne poate face inima mai puternică și ne îmbunătățește starea generală de sănătate.

Îmbrățișările sunt esențiale pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor

Se pare că îmbrățișările și contactul uman sunt esențiale pentru oameni și mai ales pentru copii! Simțul tactil este considerat a fi primul simț care se dezvoltă chiar din uterul mamei, iar imediat după naștere și în primii ani de viață contactul fizic (piele pe piele) dintre părinte sau îngrijitor și copil nu ar trebui să lipsească întrucât joacă un rol extrem de important în dezvoltarea celui mic. Indiferent dacă o femeie naște prin cezariană sau natural, este foarte important ca acel contact piele pe piele să fie făcut cât mai repede! Atingerea unui părinte crește atașamentul, sentimentul de siguranță și emoțiile pozitive. Un studiu efectuat în 2010 a arătat că bebelușii ai căror părinți le-au oferit afecțiune s-au dezvoltat în tineri mai fericiți, mai optimiști, mai puțin stresați și mai puțin anxioși.

 

Studiile care au folosit electroencefalograma pentru a măsura activitatea creierului au demonstrat că în timpul îmbrățișării crește răspunsul creierului bebelușului, fapt ce poate avea efecte de lungă durată asupra modului în care creierul face conexiuni. Acest tip de interacțiune dintre părinte și copil îi ajută pe cei mici să învețe cum să facă față singuri situațiilor stresante și cum să își gestioneze propriile emoții. Pe de altă parte, nou-născuții care sunt privați de acest tip de afecțiune, de contactul piele pe piele cu ambii părinții sau măcar cu unul dintre ei, suferă mai des de probleme cognitive, emoționale, fizice și au un nivel de cortizol (hormonul stresului) mai crescut.

Un alt studiu care demonstrează efectele nocive determinate de lipsa de afecțiune a fost realizat în 2015 la Notre Dame. Concluzia a fost că acei copii care în timpul copilăriei au parte de foarte puțină afecțiune și îmbrățișări se transformă în adulți cu mai multe probleme emoționale și de sănătate decât aceia cărora le este arătată mai des afecțiunea.

Așadar, să ne îmbrățișăm copiii în fiecare zi, să le arătăm afecțiune și să îi ajutăm să se dezvolte frumos, să devină adulți responsabili și echilibrați!

De câte îmbrățișări avem nevoie zilnic?

Cu toate că aceste cifre nu au fost dovedite științific, Virginia Satir, un pionier al psihoterapiei de familie, spunea că ”avem nevoie de 4 îmbrățișări pe zi pentru a supraviețui, 8 îmbrățișări pe zi pentru a ne menține și 12 îmbrățișări pe zi pentru a crește“.

Paul Zak, expert mondial în oxitocină, ne recomandă “cel puțin 8 îmbrățișări pe zi pentru a fi mai fericiți și pentru a ne bucura de relații mai bune”.

Probabil că nu există o rețetă a succesului atunci când vorbim despre numărul de îmbrățișări. Cert este că ele sunt benefice și că ar fi bine să le oferim și să le primim cât mai des. Potrivit unui studiu, o simplă îmbrățișare zilnică de numai 10 secunde te poate face mai sănătos: scade riscul bolilor de inimă, reduce nivelul de stres, combate oboseala, stimulează sistemul imunitar, ajută organismul să lupte împotriva infecțiilor și alungă depresia. Să începem, așadar, măcar cu o îmbrățișare pe zi! Să învățăm să ne manifestăm afecțiunea și să interacționăm mai mult cu cei dragi!

”Cel mai frumos şi mai convingător discurs despre dragoste este îmbrăţişarea.” Dumitru Stăniloae

Surse:

draxe.com/hugs/

articles.mercola.com/sites/articles/archive/2014/02/06/hugging.aspx

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here