Fumatul „la mâna a treia” – ce este și cum ne afectează?

Atunci când inhalezi fumul de țigară provenit de la alte persoane sau de la o țigară aprinsă se numește că fumezi pasiv sau că inspiri „fum la mâna a doua”. Dar știai că există și fumat „la mâna a treia”? Descoperă în articol ce este, cum te poate afecta și cum poți scăpa de el!

O țigară conține în jur de 600 de ingrediente care, atunci când sunt arse, se transformă în nu mai puțin de 7000 de substanțe chimice, dintre care cel puțin 70 sunt toxice și chiar cancerigene. Persoanele care fumează sunt expuse la „fumul de primă mână”, iar cei din jur fumează pasiv, adică au parte de „fum la mâna a doua”, ce provine din capătul țigării ce arde și din expirația fumătorilor.

Potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (Statele Unite), aproximativ 2,5 milioane de adulți au decedat din cauza fumatului pasiv din 1964 până în prezent. Organizația Mondială a Sănătății a făcut public faptul că, la nivel global, fumatul pasiv este responsabil de moartea a aproximativ 600.000 de oameni anual și de îmbolnăvirea a 1% din populația lumii. Cu alte cuvinte, nu se poate ca o persoană care este expusă fumului de mâna a doua (indiferent de perioada de expunere) să nu fie expusă automat și riscului de a se îmbolnăvi. Copiii expuși la fumul de țigară au un risc mai crescut de a suferi de infecții ale urechii medii, ale căilor respiratorii și chiar de sindromul morții subite infantile (cunoscută și ca moartea în pătuț). Adulții ce fumează pasiv sunt expuși unui risc mai mare de a suferi un accident vascular cerebral (AVC), de boli cardiace și de a avea probleme de reproducere. Fumatul pasiv, chiar și pe o perioadă scurtă, interferează cu funcționarea normală a inimii și a întregului sistem circulator, poate deteriora endoteliul și căptușeala vaselor de sânge, ceea ce face mai posibilă apariția unui atac de cord sau a unui AVC.

Ce este fumatul la mâna a treia?

De parcă nu ar fi fost de ajuns, există și „fumatul la mâna a treia”, care se traduce prin acel fum care se impregnează sau lipește de diverse suprafețe din casă, precum tapițeria canapelei, saltea, perne, perdele, draperii, covoare, podele și mobilier din lemn, jucăriile și păturile celor mici și chiar pereți, și pe care noi îl inspirăm. Acest tip de fum persistă mult timp în casă, chiar dacă fumătorul a părăsit incinta și chiar dacă nu se mai fumează în interior de ceva vreme.

Fumul de mâna a treia se poate și combina cu diverse substanțe toxice aflate deja în compoziția mobilierului, podelei sau pereților, în aer eliberându-se astfel nu doar nicotina, ci și alte toxine combinate cu nicotina.

Îmi amintesc de perioada în care era legal să se fumeze în interior. Mergeam la restaurant și în loc să pot respira aer curat, eram nevoită să mănânc inhalând și fumul de la țigările celor din jur. Să nu mai spun că atunci când ajugeam acasă îmi miroseau și hainele și părul a fum de țigară. Acela era fum de mâna a treia pe care îl luam cu mine acasă și care continua să îmi facă rău. Mulți dintre noi am trecut prin această situație și poate că mulți dintre noi suntem deja conștienți de riscurile la care ne expunem dacă stăm în preajma fumătorilor sau în spații în care se fumează, însă fumul de mâna a treia a început abia de curând să intre în atenția cercetătorilor. Oare ne afectează fumatul la mâna a treia mai mult decât fumatul pasiv?

Cum ne afectează fumatul la mâna a treia?

Doctorul Humberto Choi, medic pneumolog în cadrul unei clinici din Cleveland, ne atrage atenția asupra numărului tot mai mare de cazuri de cancer pulmonar ce nu sunt corelate doar cu fumatul direct sau pasiv. „Încercăm să fim atenți și la alte cauze ale cancerului pulmonar, pe lângă expunerea directă la fumul de țigară.” Există studii care au constatat că expunerea la fumul de mâna a treia ar putea provoca modificări ale ADN-ului uman, crescând astfel riscul îmbolnăvirilor. Substanțele chimice din aerul din casă sau din mașină pot reacționa la contactul cu acidul azotic (din țigări) și se pot forma astfel substanțe cancerigene pe care noi le inhalăm.

În ciuda lipsei unor dovezi solide, George Matt, profesor de psihologie în cadrul Universității de Stat din San Diego, este de părere că fumul de mâna a treia poate avea efecte pe termen lung asupra sănătății noastre. Atunci când ne urcăm într-o mașină în care s-a fumat, simțim imediat mirosul de fum impregnat în tapițerie (mai ales dacă suntem nefumători) și la un moment dat ajunge să fie deranjant.

Realist vorbind, atunci când călătorești într-o mașină sau stai într-o încăpere în care s-a fumat, respiri aer poluat. Ori poluarea din interior, știm prea bine, este mai mare decât cea din exterior și, prin urmare, mai nocivă. Mai mult, sigur ai observat că atunci când te întâlnești cu un fumător simți mirosul de fum emanat de hainele sau chiar de părul persoanei respective. Acesta tot fum de mâna a treia se numește!

Studiile realizate pe șoareci au demonstrat că fumul de mâna a treia ar putea crește riscul de cancer pulmonar, de boli autoimune, diabet și afecțiuni hepatice. Manuela Martins-Green, doctor în biologie celulară în cadrul Universității din California, susține că „fumatul la mâna a treia este la fel de periculos ca fumatul la mâna a doua sau fumatul direct”.

Copiii sunt cei mai afectați de fumul de mâna a treia!

Din păcate, copiii au cel mai mult de suferit când vine vorba de fumul de țigară, fie el de mâna a doua sau a treia! Copilăria este o perioadă de creștere rapidă, însoțită de schimbări metabolice bruște și de modificări ale organelor, iar orice substanță toxică poate perturba acest proces. Organele aflate în plin proces de dezvoltare sunt mai vulnerabile la stimulii externi, iar creșterea rapidă face ca organismul celui mic să absoarbă mai multe substanțele toxice decât adulții.

Te-ai gândit că fumul de țigară poate rămâne impregnat în jucăriile celui mic și că îl poate afecta pe termen lung? Chiar și atunci când nu fumăm în casă putem afecta sănătatea copiilor. Hainele pe care le purtăm se îmbibă cu fum, iar printr-o simplă îmbrățișare cel mic poate inhala un cocktail de toxine.

Cum scăpăm de fumul la mâna a treia?

De fiecare dată când intrăm într-un restaurant în care s-a fumat, suntem expuși substanțelor toxice din țigări. Avem tendința să credem că nu e posibil, din moment ce în camera respectivă nu s-a mai fumat de luni bune sau chiar ani, însă cercetătorii au descoperit contrariul.

O echipă de cercetători condusă de Peter DeCarlo, doctor în chimia atmosferei la Universitatea Drexel din Philadelphia, a colectat probe din sala de clasă a unui colegiu în care nu s-a mai fumat de ani de zile. În sala respectivă se aflau 25 de bănci pentru elevi, pereți din cărămidă vopsită, podea acoperită cu gresie în care s-au strâns de-a lungul timpului diverse substanțe chimice și fusese încălzită, răcită și ventilată cu ajutorul aerului din exterior. DeCarlo și colegii săi au analizat aerul din sala de clasă și pe cel din exterior și au ajuns la concluzia că majoritatea substanțelor chimice aerosolizate găsite în clasă proveneau de afară. Analizând mai departe, cercetătorii au descoperit că o anumită substanță se găsea în sala de clasă în cantități mai ridicate decât altele, iar aceasta provenea din fumul de țigară. 29% din aerul din interior conținea toxine din fumul de mâna a treia! Rezultatele au surprins întreaga echipă, din moment ce în încăperea respectivă nu se mai fumase de zeci de ani. Dar concluzia a fost simplă și clară: toxinele din fumul de țigară erau încă prezente în interior!

Doctor Michael Waring, coautor al studiului, spune că „multe localuri publice au restricționat fumatul în interior și chiar în apropierea ușii de la intrare, unele au interzis cu totul fumatul în orice spațiu al clădirii, iar universitățile au interzis fumatul în interiorul campusului, însă aceste restricții nu fac decât să ne apere de expunerea la fumatul pasiv. Studiul pe care l-am realizat noi a arătat că fumul de mâna a treia este mult mai greu de evitat.”

În cadrul unui alt studiu s-a măsurat nivelul de toxine din interiorul unui casino ce interzisese fumatul de câteva luni, iar concluziile au fost că toxinele din fumul de țigară au persitat. Calitatea aerului s-a îmbunătățit și s-a redus expunerea persoanelor la fumul de mâna a doua, dar substanțele toxice din pereți, podele și mobilier au continuat să expună clienții la fumul de mâna a treia.

Așadar, nu scăpăm de fumatul la mâna a treia dacă doar renunțăm să fumăm în interior. Ar fi bine să facem o curățenie generală, să curățăm și să revăruim pereții, să înlocuim covoarele și mochetele (în mod ideal) sau să le spălăm, să curățăm tapițeria canapelei și fotoliilor, să înlocuim perdelele, draperiile, jaluzelele sau să le curățăm bine, să curățăm canalele de ventilare și să înlocuim toate filtrele de aer. Aceleași măsuri ar trebui luate și în camera copiilor, chiar dacă nu s-a fumat efectiv înăuntrul ei. Fumul de țigară circulă foarte ușor și se „cuibărește” pe orice suprafață.

Fumatul dăunează grav sănătății! Și nu doar sănătății celui care fumează, ci și a celor din jur!

Îți recomand să citești și articolul de aici, mai ales dacă ești fumător! Există viață după ultima țigară!

Surse:

articles.mercola.com/sites/articles/archive/2018/05/23/what-is-thirdhand-smoke.aspx

www.who.int/gho/phe/secondhand_smoke/en/

www.newscientist.com/article/2147549-third-hand-smoke-in-furniture-and-clothes-damages-mouse-organs/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here