Suferi de bilă leneșă? Poți avea intoleranță la gluten!

Autor:

Foarte mulți oameni au probleme cu vezica biliară, dar puțini știu că acestea pot avea legătură cu consumul de gluten. Disfuncția biliară poate fi chiar unul dintre primele semne ale intoleranței la gluten. Glutenul este o proteină care se găsește în grâu, orz, secară, ovăz și alte cereale. Aproximativ 1% din populație nu poate digera glutenul și suferă de ceea ce medicii numesc enteropatie glutenică sau boală celiacă.

O boală subdiagnosticată, cu multiple fețe

Doar 5% din oamenii care prezintă intoleranță la gluten sunt diagnosticați corect. Motivul: în multe cazuri, celiachia nu se manifestă prin simptome clasice, cum ar fi dureri abdominale, balonare, diaree intermitentă, scădere în greutate. Cel mai frecvent, boala prezintă o serie de simptome care, aparent, nu au nicio legătură cu o suferință digestivă: iritabilitate sau depresie, anemie, dureri articulare, crampe musculare, mâncărimi pe piele, uscăciunea gurii, probleme cu dantura, osteoporoză, neuropatie.

O gamă foarte largă de probleme de sănătate sunt legate de boala celiacă. Sindromul colonului iritabil și alte boli inflamatorii intestinale, oboseala cronică, anemia, poliartrita reumatoidă, lupusul, scleroza multiplă și alte boli autoimune, unele boli neurologice, depresia, schizofrenia și alte afecțiuni psihice… toate se asociază cu intoleranța de gluten. Una dintre cele mai recente asocieri descoperite de oamenii de știință se referă la faptul că persoanele cu celiachie sunt predispuse la disfuncții biliare.

Ce este bila și care este rolul ei?

Fig_01 Înainte de a explica interacțiunea dintre consumul de gluten și disfuncția biliară, să vedem ce rol are vezica biliară.
Vezica biliară sau colecistul este un organ în formă de pară, cu o lungime de 8-10 cm, legat de ficat prin ductul hepatic. Rolul său este de a colecta bila (secreția produsă de ficat ) și de a o elibera în intestinul subțire pentru digestia alimentelor. Bila conține apă, săruri biliare, colesterol, lecitină, electroliți și pigmenți biliari (produși din scindarea globulelor roșii care sunt excretate în bilă). Sărurile biliare sunt singurele componente ale bilei care au o funcție digestivă. Sărurile biliare nu sunt aceleași ca enzimele digestive (care sunt produse de pancreas și de celulele care căptușesc stomacul). În schimb, sărurile biliare susțin activitatea enzimelor digestive și sporesc absorbția acizilor grași și a vitaminelor liposolubile.

Cea mai importantă acțiune a sărurilor biliare este cea de emulsifiant. Mai exact, sărurile biliare descompun moleculele de grăsime în intestinul subțire în particule atât de mici încât sunt capabile să se amestece cu apa. Astfel, enzimele care descompun grăsimile în acizi grași (lipaze) pot acționa mai eficient. Sărurile biliare ajută de asemenea la absorbția acizilor grași, a colesterolului și a vitaminelor liposolubile (A, D, E, K1 și K2).

Sănătatea vezicii biliare este esențială atât pentru sănătatea digestivă, cât și pentru sănătatea generală a organismului. Când bila nu funcționează cum trebuie, grăsimile nu pot fi digerate corespunzător (grăsimile sunt esențiale pentru supraviețuire și sănătate), iar vitaminele liposolubile nu pot fi asimilate eficient, ceea ce conduce la carențe nutriționale.

Complicații hepatice și biliare

Potrivit datelor publicate în World Journal of Gastroenterology, aproximativ 60% din cei cu intoleranță la gluten suferă complicații hepatice, biliare și/sau pancreatice. Unele din aceste maladii sunt cauzate de subnutriție și de leziunile intestinului care apar în boala celiacă, altele provin din factori genetici comuni (de exemplu, boala provine din aceleași atacuri ale sistemului imunitar asupra intestinului subțire, care atacă și organele respective). Acest lucru se întâmplă în ciroza biliară primară, colangita sclerozantă primară și în anumite forme autoimune de hepatită sau colangită. Aceste boli au „rădăcini” comune cu boala celiacă: sistemul imunitar și inflamația sunt determinate de gluten.

Fig_02Explicații. În boala celiacă, glutenul declanșează un răspuns autoimun. Sistemul imunitar ar organismului atacă propriile celule care căptușesc intestinul subțire, ceea ce determină distrugerea vilozităților intestinale (formațiuni microscopice de celule epiteliale intestinale). Din această cauză apare permeabilitatea intestinală („leaky gut”), care cauzează inflamație și permite pătrunderea și răspândirea toxinelor și proteinelor dăunătoare în organism. Așa se face că, în mod frecvent, pacienții cu intoleranță la gluten prezintă simultan 2 sau chiar 3 boli autoimune.

 

Ce se întâmplă în timpul digestiei?

Atunci când mâncăm, celulele care căptușesc intestinul subțire, numite enterocite, detectează prezența grăsimilor și a proteinelor și reacționează prin eliberarea unui hormon numit colecistochinină. Acest hormon stimulează atât eliberarea enzimelor digestive din pancreas, cât și secreția biliară din colecist. De asemenea, trimite semnale către stomac pentru a încetini viteza de digestie, astfel încât intestinul subțire să poată digera în mod eficient grăsimile. În cazul în care intestinul este deteriorat, așa cum se întâmplă în boala celiacă sau alte patologii, enterocitele sunt mai puțin capabile de a secreta colecistochinina. De aici apar complicațiile: vezica nu primește semnalul de a elibera săruri biliare în duoden, ceea ce poate fi una din principalele cauze ale disfuncției biliare asociate cu boala celiacă.

Pacienții cu boli hepatice sau biliare, testați pentru intoleranță la gluten

Cele mai frecvente problemele biliare asociate cu intoleranța la gluten sunt colecistita (inflamația vezicii biliare) sau disfuncția biliară (cunoscută în popor ca „bilă leneșă”), și nu litiază biliară (pietre la vezica biliară). În prezent, se recomandă ca pacienții cu simptome hepatice sau biliare inexplicabile să fie testați pentru boala celiacă.

Dacă ai fost diagnosticat cu o boală a vezicii biliare, este important ca medicul tău să îți recomande investigații pentru intoleranța la gluten sau boala celiacă. Dar indiferent de rezultatele testelor, este necesar să adopți o dietă antiinflamatoare, cu scopul de a însănătoși intestinul și a salva vezica biliară de la operația radicală (colecistectomie). Oricum, din această dietă sunt excluse cerealele cu gluten.

    Surse:

  • thepaleomom.com/2012/12/the-link-between-gallbladder-disease-and-gluten-sensitivity.html
  • healthlibrary.nebraskamed.com/Image.pg
  • mayoclinic.org/diseases-conditions/celiac-disease/multimedia/celiac-disease/img-20008072
  • wjgnet.com/1007-9327/full/v12/i10/1503.htm
Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here