Sfatul Florentinei: Ce mâncăm după operație?

Orice intervenție chirurgicală este un stres pentru organism. Foarte important este însă ce facem în perioada de recuperare și ce mâncăm! În funcție de alegerile noastre ne putem întoarce la activitățile de zi cu zi mai repede sau mai târziu.

Bun găsit! Ați suferit vreodată o intervenție chirurgicală? Dacă da, știți deja că orice operație, fie ea chiar și minim invazivă, este un motiv de îngrijorare și vine la pachet cu stres ce este resimțit de întregul organism. Chiar dacă înainte de intervenția chirurgicală ați avut o dietă sănătoasă, după operație este și mai important ceea ce consumați! Aveți nevoie de o alimentație bogată în nutrienți care să vă ajute să vă puneți repede pe picioare! Ce aveți voie să mâncați și ce nu?

Doctor Elson M. Haas, fondator și director al Centrului Medicinei Preventive din San Rafael, California, recomandă ca după orice intervenție chirurgicală alimentația să fie mai ușoară decât în mod obișnuit. Așadar, ar fi de preferat să consumați multe lichide, supă din legume, supă din carne slabă (pui, curcan), suc sau piure proaspăt din legume și fructe. Dacă nu aveți parte de un astfel de meniu în spitalul în care sunteți internați, rugați-i pe cei apropiați să vă aducă alimente cât mai sănătoase, bogate în nutrienți și ușor de digerat. Nu uitați de iaurt sau chefir, care, datorită probioticelor, ajută la refacerea florei intestinale în cazul în care urmați un tratament cu antibiotice și nici de nuci și semințe bogate în zinc, atât de important pentru sistemul imunitar!

Ce nu aveți voie? Ar trebui evitate mâncărurile grase deoarece organismul ar putea fi prea obosit pentru a putea digera grăsimi sau alimente procesate. Deci fără fripturi grase, sarmale, cartofi prăjiți sau tocănițe în perioada de recuperare! Nu ar trebui nici să fumați, să consumați sucuri carbogazoase sau alimentele cu zahăr adăugat. Acestea chiar pot încetini vindecarea.

Ce faceți dacă vă este greață și nu aveți poftă de mâncare? Încercați să beți ceai de ghimbir! Studiile spun că ghimbirul este la fel de eficient ca Metoclopramidul, medicament folosit în tratamentul grețurilor și vărsăturilor.

Acestea sunt însă recomandări generale! Indicat este ca întotdeauna să vă lăsați îndrumați de medicul curant!

Sunt Florentina de la ZDS și vă dau întâlnire și mâine, cu alte sfaturi utile!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here