Nașterea Maicii Domnului, primul praznic împărătesc din anul bisericesc

Autor:

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este prăznuită în fiecare an pe 8 septembrie, ca bucurie și nădejde pentru apropierea Legii celei veșnice. Însăși cifra 8 este cifra veșniciei și a vieții veșnice. Cinstirea pe care Biserica o acordă Maicii Domnului este mai presus de cea a sfinților și a îngerilor, începutul și sfârșitul anului bisericesc fiind sub ocrotirea și binecuvântarea Sfintei Fecioare Maria. Acest eveniment important din istoria răscumpărării arată că începutul anului bisericesc corespunde cu începutul mântuirii neamului omenesc. Dacă prin Eva a intrat păcatul în lume, prin Fecioara Maria („noua Eva“) a venit mântuirea tuturor oamenilor. Numele „Maria“ provine din limba ebraică și înseamnă „Doamnă“, cu sens împărătesc, deoarece ea este cea care stăpânește peste toată zidirea cerească și pământească. Dar numele Sfintei Fecioare poate însemna și „luminare“, ca una ce a adus strălucirea luminii veșnice.

Maica Domnului a unit cerul cu pământul

Părinții Sfintei Fecioare erau de spiță împărătească și de neam preoțesc: Ioachim era urmaș al regelui David, iar Ana era din casa lui Aaron, locuind împreună în orășelul Nazaret (ebr. floare, lăsar) din Galileea. Însă cei doi erau sterpi, iar tradiția spune că priveau neputincioși la tot ce era roditor pe pământ. În societatea iudaică se considera că familiile fără copii nu au binecuvântarea dumnezeiască. Această mentalitate provenea de la așteptarea intensă a lui Mesia, considerându-se că orice familie care nu avea copii întârzia venirea Izbăvitorului. Însă Sfinții Ioachim și Ana nu și-au pierdut nădejdea și Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea la bătrânețe, dăruindu-le pe cea care avea să devină „sălașul lui Hristos“.

Tradiția spune că, în al cincizecilea an al căsătoriei, un evreu din seminția lui Ruben l-a umilit pe Ioachim în timp ce se afla în templu, spunându-i: „De ce aduci darurile tale înaintea altora? Ești nevrednic pentru că nu ai copii, pentru cine știe ce păcate ascunse“. Cuvintele acestea i-au afectat foarte mult pe Ioachim și pe Ana. Într-o zi de mare sărbătoare însă, slujnica Iudit văzând-o iarăși plângând pe Sfânta Ana, s-a apropiat de ea și i-a spus: „Acum nu e bine să te întristezi pentru că a sosit ziua Domnului“. Ana tresări la auzul acestor cuvinte și îmbrăcându-se în haine de sărbatoare a ieșit în grădină, și a început a se ruga lui Dumnezeu la umbra unui dafin. Ascultându-i rugăciunile, Dumnezeu trimite pe îngerul Său, care îi vestește că va avea un copil. Ioachim încă nu știa nimic, deoarece se afla în mijlocul turmelor sale, unde, întristat fiind, se dusese pentru a fi singur. Aflând vestea bucuriei, s-a întors acasă cu nădejde în Dumnezeu. Făgăduind că atunci când vor avea un copil îl vor închina Domnului, Sfinții părinți Ioachim și Ana au dus-o pe micuța Maria încă de la vârsta de 3 ani la Templul din Ierusalim, pentru a se pregăti să devină „templu viu al Dumnezeirii“. Pentru ca Dumnezeu să poată mântui lumea, avea nevoie de o persoană de calitate care să permită Întruparea. Așadar, opera Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos nu este doar lucrarea Sfintei Treimi, ci și rodul credinței și voinței Sfintei Fecioare Maria.

Sfânta Fecioară Maria – model și ocrotitoare pentru femei

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este numită în popor și Sfânta Maria Mică, marcând granița astronomică dintre vară și toamnă. Totodată, în tradiția populară, sărbătoarea este cunoscută ca zi în care sunt ascultate rugăciunile femeilor care vor să aibă copii. Această zi specială marchează începutul unor activități precum culegerea plantelor și fructelor de leac, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului și secarei de toamnă. Pe lângă femeile care își doresc copii, cu prilejul acestei sărbători femeile însărcinate se roagă pentru o naștere ușoară, iar cele care vor să se căsătorească se roagă să își găsească perechea potrivită. În această zi se ține aprinsă candela în fața icoanei Maicii Domnului și nu se fac treburi gospodărești.

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului ne arată că Sfânta Fecioară Maria este simbolul bunătății și al harului, în calitatea sa de Născătoare de Dumnezeu și Maică a neamului omenesc. Viața Maicii Domnului a fost una de dăruire totală, de jertfă curată și de slujire cu dragoste deplină a lui Dumnezeu, fiind un model desăvârșit pentru oamenii din toate timpurile și din toate locurile.

Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here