Puterea terapeutică a rugăciunii

Autor:

Dacă doriți să aveți o stare bună de sănătate, specialiștii vă recomandă să practicați exerciții fizice în mod regulat, să consumați alimente sănătoase și să vă rugați. Conform unor cercetări, rugăciunea reprezintă terapia alternativă cea mai răspândită în America de azi. Peste 85% dintre oamenii care se confruntă cu o afecțiune majoră se roagă, potrivit unui studiu efectuat la Universitatea din Rochester. Această metodă este mai răspândită decât consumul de plante medicinale sau alte modalități de vindecare alternative. Iar studiile arată din ce în ce mai concret că rugăciunea funcționează.

Rugăciunea – bucuria sufletului

Rugăciunea reprezintă înălțarea sufletului la Dumnezeu spre a-L lăuda, a-I cere ajutorul și a-I mulțumi pentru tot binele pe care ni l-a dat şi ni-l dă necontenit. Lucrare nesfârşită, mai presus decât orice artă sau ştiință, rugăciunea este respirația spirituală a sufletului, viața lui adevărată şi autentică. E lucrarea credinței, arătarea celor nădăjduite, iubirea realizată, mişcarea îngerească, descoperirea inimii, nădejdea mântuirii, semnul sfințirii, cunoaşterea lui Dumnezeu, veselia sufletului, semnul împăcării, pecetea lui Hristos, steaua de dimineață a inimilor, izvorul tăcerii, pecetea lăcaşului îngeresc.
Rugăciunea este asemenea unei uși pe care o poți deschide oricând folosind cheia potrivită, e asemenea unui jurnal pe care-l poți citi doar tu și Dumnezeu. Prin rugăciune duhul nostru renăscut începe să se minuneze de marea taină a Existenței. Adevărata rugăciune este legătura cu Duhul Dumnezeiesc, care se roagă întru noi, El înălțând duhul nostru la starea de contemplare a veşniciei. Asemenea harului care se propagă de sus, rugăciunea depăşeşte firea noastră pământească.
Rugăciunea este considerată o „relație de prietenie cu Dumnezeu“ (Tereza de Avila), „unitatea de măsură a dragostei“ (Fericitul Augustin) și „mijlocul prin care se revarsă în sufletul nostru lumina“ (Vladimir Lossky). În aceeași notă, Petre Țuțea spunea că „rugăciunea este expresia unui suflet religios care recunoaște o putere supranaturală, ce-i asigură eliberarea din înlănțuirea limitelor personale și cosmice“.

Dialogul personal al omului cu Dumnezeu

Ținta principală a rugăciunii rămâne în veci neschimbată, dar, nepierzând unitatea năzuinței inițiale, în decursul vieții, ea îşi schimbă neîncetat conținutul. Viața de rugăciune, densitatea ei, adâncimea ei, ritmul ei măsoară sănătatea noastră spirituală şi ne descoperă nouă înşine. Trecerea noastră prin multe stări de suferință sau mângâiere, venite de sus, educă sufletul, făcându-l mai capabil de noi forme de gândire şi receptare a ființei în general: mintea se obişnuieşte să conceapă lumea în mod nevăzut, iar inima, prin rugăciune şi iubire, învață să poarte în sine lumea în întreg ansamblul ei.
Din rugăciunea deasă se naşte rugăciunea de calitate: Dumnezeu dă omului câte o linguriță de rugăciune curată pentru a-i prinde gustul şi apoi omul începe să se roage mai des. Adevărata rugăciune se transformă într-o atitudine constantă, într-o stare de spirit care structurează şi modelează liturgic întreaga noastră ființă. Rugăciunea stăruitoare atrage şi inima şi mintea în mişcarea lor spre veşnicie, încât tot ceea ce aparține trecutului se uită.

Treptele rugăciunii

La fel ca în multe alte procese duhovnicești, în rugăciune există o gradație. Prima treaptă este rugăciunea trupească, vorbită sau a gurii, care constă în citire, stat în picioare şi închinăciuni. Dacă atenția hoinăreşte, inima nu simte cele rostite şi nu avem îndrăzneală la rugăciune, înseamnă că nu avem răbdare, osteneală şi sudoare. A doua treaptă este rugăciunea nerisipită, mintea se obişnuieşte să se adune la vremea rugăciunii şi o rosteşte cu toată luarea aminte, fără să fie furată de gânduri. A treia treaptă este rugăciunea simțită, când atenția încălzeşte inima şi cele înțelese de minte se simt de către inimă. Cel ce a ajuns la rugăciunea simțită, care se mai cheamă şi a inimii, acela se roagă fără cuvinte.
La rugăciune partenerul nostru de dialog duhovnicesc nu este altul decât Dumnezeu, iar când dorim să vorbim cu El, Stăpânul lumii, privirea noastră nu poate aluneca spre alte ținte sau alte preocupări străine conținutului sacru al rugăciunii. Orice lucrare în numele Domnului necesită multă seriozitate şi o concentrare maximă a eului nostru. Nu ne putem preface că ne rugăm lui Dumnezeu, nici nu putem jongla cu rugăciunile noastre, şi cu atât mai mult, nu se poate mima ceea ce simte omul cu inima sa.

Trebuie să ne rugăm ca și cum am fi primit deja ceea ce cerem

Creștinismul L-a apropiat pe Dumnezeu omului, i-a oferit un chip și o posibilitate de adresare personală. Scurtă sau lungă, rostită sau gândită, de laudă sau de cerere, rugăciunea trebuie să fie asemenea unei conversații a unui copil cu tatăl său. Iar în forma sa cea mai înaltă, rugăciunea încetează să mai fie o cerere, ci se transformă într-o laudă de mulțumire continuă.
Ne putem ruga oriunde, dar indiferent de locul rugăciunii, Dumnezeu nu vorbește omului decât dacă acesta face liniște în sine însuși. Atunci când reușește să devină o obișnuință, rugăciunea ne influențează caracterul. Astfel, comportamentul nostru va deveni inspirat de rugăciunea ca stare, ce va deveni un mod de a trăi. Cheia rugăciunii trăite este capacitatea de a ne schimba direcția spre care ne concentrăm atenția și în care ne investim resursele. De exemplu, atunci când suntem bolnavi nu trebuie să ne rugăm cu sentimentul că suntem bolnavi, ci trăind convingerea și bucuria vindecării. Pentru a manifesta ceea ce dorim, lucrul pentru care ne rugăm, trebuie sa devenim modul acela de a fi, adică în iubirea noastră pentru acea stare să trăim efectiv în noua stare pe care ne-o dorim şi să uităm vechea stare. Dacă ne dorim vindecare şi sănătate, nu este suficient să înşiruim cereri pentru acestea, ci trebuie deja să manifestăm atâta credință că deja vindecarea s-a produs, că starea de sănătate este deja prezentă şi atunci se vor împlini cuvintele Mântuitorului: „Credința ta te-a vindecat“ – credința în vindecare, împletită cu adevărul învațăturilor Domnului Nostru Iisus. Rugăciunea acționează asupra trupului și a sufletului în funcție de calitatea, intensitatea și frecvența acesteia. Pe scurt, rugăciunea determină o transformare mentală și organică, ce se produce progresiv și aduce liniștea și armonia. Un om care se roagă pentru vindecarea sa (trupească sau sufletească) va vedea eficiența rugăciunii sale atunci când va trăi sentimentul de a fi vindecat, atunci când se va vedea pe sine însuși în starea de a fi sănătos. Prin rugăciune, omul este chemat să treacă dincolo de gândurile și trăirile prin care și-a creat realitatea de până atunci și să acceadă la o nouă realitate, care începe să fie conturată odată cu extinderea propriei conștiințe.

Sacroterapia pentru sănătate și longevitate

Rugăciunea și meditația regulată au fost demonstrate ca fiind factori importanți în păstrarea sănătății și longevității oamenilor. Există numeroase studii care arată că oamenii religioși tind să trăiască mai mult decât cei care nu aderă la o anumită credință, rugăciunea ajutându-i să îşi controleze mai bine emoțiile şi comportamentul.
Sacroterapia este mai mult decât o terapie alternativă, bazându-se pe faptul că omul este o ființă religioasă înzestrată cu suflet, căreia Dumnezeu i-a dăruit o mare putere de vindecare și pe faptul că rugăciunea este prima modalitate de implorare a ajutorului lui Dumnezeu în caz de îmbolnăvire. Aceasta trebuie făcută din inimă, cu credință, smerenie, în orice vreme, în orice împrejurare cu nădejde în puterea iubirii lui Dumnezeu.
Cunoscut pentru descoperirile sale în domeniul vaselor de sânge şi al transplantului de organe, descoperiri pentru care a primit Premiul Nobel, marele chirurg şi biolog francez Alexis Carrel (1873-1944) a analizat și efectele terapeutice ale rugăciunii. Printre nenumăratele efecte ale rugăciunii, medicul francez pune accentul pe cele psihofiziologice şi curative. Pentru cercetătorul francez, rugăciunea reprezintă efortul omului de a intra în comuniune cu Ființa nevăzută, creatoare a tot ce există, înțelepciunea supremă, forța şi frumusețea absolută. Departe de a fi o simplă recitare de formule, adevărata rugăciune este o stare mistică în care conştiința omului se unește cu Dumnezeu.

„Răspunsul de relaxare” sau starea de liniște a omului care se roagă

În acord cu cele susținute de dr. Alexis Carrel, ultimele descoperiri ale oamenilor de știință ruși confirmă puterea taumaturgică a rugăciunii, cu condiția existenței unei credințe puternice. Profesorul Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Sankt Petersburg, a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce aceștia se rugau și a observat „stingerea” completă a cortexului cerebral, stare întâlnită la bebelușii de câteva luni, atunci când se află în siguranță, lângă mamele lor. După ce copilul înaintează în vârstă, activitatea cerebrală crește, iar acest sentiment al siguranței se diminuează, starea anterioară putându-se observa doar în timpul somnului profund sau în perioadele de rugăciune.
Dr. Herbert Benson, specialist în boli cardiovasculare la Şcoala de Medicină de la Harvard şi pionier în descoperirile legate de trup şi minte, a descoperit ceea ce se numeşte „răspunsul de relaxare“, ce apare în timpul perioadelor de rugăciune şi meditație. În astfel de momente, metabolismul organismului scade, ritmul cardiac încetineşte, tensiunea arterială scade, iar respirația devine calmă şi regulată. Această stare fiziologică este corelată cu undele cerebrale lente şi cu sentimentul de control, vigilență şi pace a minții.
Într-unul dintre studiile efectuate de Institutul Național de Sănătate, persoanele care s-au rugat zilnic s-au dovedit a fi cu până la 40% mai puțin susceptibile de a avea hipertensiune arterială decât cele care nu au practicat rugăciunea. De asemenea, o cercetare de la Dartmouth Medical School a constatat că pacienții cu convingeri religioase puternice care au suferit intervenții chirurgicale pe cord au fost de trei ori mai predispuşi să se recupereze decât cei care nu au avut astfel de convingeri religioase. Un alt studiu recent raportat în Jurnalul de Gerontologie şi efectuat pe 4.000 de persoane în vârstă din Durham a relevat că persoanele care s-au rugat şi au meditat au făcut față mai bine bolilor şi au trăit mai mult decât cele care nu au făcut aceste lucruri.

Efecte de lungă durată cu ajutorul credinței

Dar aceste efecte ale practicii spirituale sunt temporare sau se mențin chiar şi după ce ieşim din această stare de meditație şi rugăciune? Dr. Herbert Genson sugerează că practicile spirituale zilnice pentru perioade lungi de timp ajută la dezactivarea genelor care declanşează inflamația şi moartea anumitor celule. Faptul că mintea poate afecta expresia genelor noastre este o dovadă interesantă pentru felul în care rugăciunea poate influența modul de funcționare a organismului chiar la nivel fundamental.
Chiar dacă rugăciunea nu poate fi observată în mod direct sau are efecte greu de cuantificat și evaluat, totuși nu trebuie să o privim doar ca pe o tehnică de vindecare a bolilor întrucât beneficiile cele mai importante rămân legate indisolubil de credința celui care se roagă. Cert este că echilibrul datorat rugăciunii devine un puternic ajutor terapeutic pentru omul aflat în suferință.

Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here