Rusaliile – Ziua de naștere a creștinismului

Autor:

Duminica Rusaliillor sau a Cincizecimii, numită în popor și Duminica Mare, reprezintă sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli, eveniment istorisit în cartea Faptele Apostolilor (cap. 2). Aceasta este sărbătoarea întemeierii Bisericii Creștine, căci în această zi, în urma cuvântării însuflețite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creștinism circa 3000 de persoane, care au alcătuit prima comunitate creștină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu. Rusaliile constituie cea mai veche sărbătoare creștină împreună cu cea a Paștilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinților Apostoli, ca o încreștinare a sărbătorii iudaice corespunzătoare. În această zi, sclavii erau eliberați de muncile obișnuite, erau oprite îngenuncherile și postul, iar catehumenii primeau botezul. În semn de bucurie, se împodobeau casele cu flori și ramuri verzi, obicei moștenit de la evrei, la care Cincizecimea era și sărbătoarea darurilor din flori și fructe. În biserici se aduc și astăzi frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvintează și se împart credincioșilor, simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, Care S-a pogorât peste Sfinții Apostoli. Rusaliile au loc la 50 de zile după sărbătoarea Paștilor și la 10 zile după Înălțarea Domnului la cer.

Sărbătoarea întemeierii Bisericii Creștine

Cincizecimea creștină este legată de praznicul Cincizecimii iudaice fiindcă s-a născut în aceeași zi. Conform cărții Faptele Apostolilor, cu prilejul acestei sărbători, veniseră la Ierusalim credincioși iudei, reprezentanți a 14 neamuri din vastul Imperiu Roman, pentru a I se închina lui Dumnezeu la templu și pentru a-I mulțumi pentru recolta acelui an.

Sărbătoarea se numea Cincizecime pentru că se ținea la șapte săptămâni după aducerea la sanctuar a celui dintâi snop de orz și se celebra, de fapt, încheierea secerișului. Cei prezenți la această sărbătoare au acceptat credința în Hristos grație predicii Sfântului Petru și lucrării Sfântului Duh în inimile lor, iar sărbătoarea sinagogii a fost transferată Bisericii abia întemeiate. Trebuie remarcat faptul că rugăciunea provoacă venirea Duhului, precum procedăm atunci când ne reculegem în sanctuarul propriei inimi.

Venirea Duhului Sfânt a fost percepută asemenea zgomotului făcut de o vijelie puternică și câte o limbă de foc s-a așezat deasupra celor prezenți. Nu a fost vorba de un foc material, ci unul imaterial, care a făcut ca toți să-L mărturisească pe Hristos. Limbile erau ca de foc, un semn că se cuvine ca fiecare să vorbească cu mult entuziasm, cu fervoare sfântă și cu convingere. În limba sacră a Bibliei, cuvântul Duh (Ruah) este sinonim cu cel de adiere de vânt. Când la Rusalii, Duhul se manifestă ca un vânt vijelios exprimă de fapt forța extraordinară a iubirii divine care a erupt în lume, în Biserică și în suflete.

Icoana atașamentului iubirii divine față de om

Prezența Duhului și totodată a iubirii divine de la Cincizecime a rămas constantă în Biserica lui Hristos, fiindcă tot ceea ce s-a făcut bun în ea de la întemeiere și până astăzi este rezultatul prezenței și lucrării Duhului Sfânt. Fericitul Augustin întărea cele spuse, afirmând că „ceea ce este sufletul pentru trup este Duhul pentru Biserică“. Cu toate că uneori Sfântul Duh S-a manifestat în lume atât de spectaculos, terifiant chiar, ca la Rusalii, lucrarea harului Său în inima și sufletul omului rămâne foarte discretă și delicată.

Chipul consacrat al Persoanei Sfântului Duh în iconografia creștină este cel al porumbelului, simbol al blândeții, al inocenței, al delicateței, al purității și atașamentului. De fapt, cuvântul porumbel (Iona, în ebraică) mai înseamnă și atașament. Dintre toate viețuitoarele, porumbelul se atașează pentru totdeauna de locul în care s-a născut, precum profetul Iona de Dumnezeu. Această pasăre este icoană a atașamentului iubirii divine față de om. De aceea, cel peste care S-a pogorât Duhul trebuie să facă totul pentru a-L păstra, aducând roadele credinței. Imaginea de porumbel a Duhului ne mai sugerează că El nu vine să violenteze voința omului, iar odată venit, condiționează rămânerea de colaborarea cu El.

Altfel spus, conștientizând prezența Duhului în inimă, omul trebuie să se angajeze plenar în lucrarea propriei mântuiri. În sufletul copleșit de păcate, Duhul nu-și mai găsește loc, după cum vine extrem de delicat și discret în sufletul pregătit pentru a-L primi. În această sărbătoare, să ne curățăm sufletul de orice răutate pentru a putea lasa loc Duhului Sfânt!

Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here