Sfântul Paisie Aghioritul și minunatul dar al harismelor

Autor:

Atunci când întâlnim un preot sau un călugăr deosebit spunem că este un „slujitor cu har“. De fapt, mai corect ar fi să spunem că posedă anumite harisme sau daruri de la Dumnezeu, care au legătură și cu starea și lucrarea primitorului. Pe scurt, harismele sunt daruri extraordinare ale lui Dumnezeu, care se revarsă în lume prin puterea Sfântului Duh. Aceste daruri sunt împărțite tuturor în potențialitate prin Sfânta Taină a Mirungerii și pot implica componenta ascetică personală a fiecăruia.
Scopul harismelor este de sporire și întărire a credinței, ajutor în procesul de mântuire și îndumnezeire început prin Sfânta Taină a Botezului, dar mai ales pentru a lucra în folosul celorlalți și a consolida Trupul mistic al Bisericii. Harismele ajută la realizarea unității și desăvârșirii credinței, dar pot fi și o modalitate de răspândire a credinței, ca un element hotărâtor în convertire.

Cine are aceste daruri, mai degrabă se teme decât se mândrește cu ele

Harismele nu trebuie căutate cu orice preț pentru că pot apărea înșelătorii care să diminueze și denatureze însemnătatea lor. Adevăratele harisme sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru cei cu suflete curate, care caută cu sinceritate mântuirea. De multe ori, oamenii nici nu trebuie să adreseze întrebarea, că părintele duhovnicesc îi vorbește exact despre problema lui. Cuviosul Paisie Aghioritul (†1994), unul dintre cei mai iubiți părinți care au viețuit la Sfântul Munte Athos, vorbește foarte sintetic despre harismele autentice, el însuși fiind un harismatic: „Cine are cu adevărat aceste daruri, și le are de la Dumnezeu, nu le strigă pe ulițe, nu se laudă cu ele, nu și le arogă, nu se folosește de ele ca de o firmă de reclamă, ci se ascunde, se smerește, face uz de ele în public numai la mare nevoie, numai în cazuri excepționale, rămânând permanent supus Bisericii în dogmă și disciplină și, mai degrabă, se teme de aceste daruri, decât se mândrește cu ele. De aceea, în sufletele pe care le păstorește sau cu care vine în atingere în vreun fel, el va refuza orice considerație specială pentru sine. El se va face vas prin care lucrează Hristos“.
Părintele Paisie Îl avea neîncetat pe Dumnezeu înăuntrul său, iar această prezență divină o simțeau aproape toți cei care se apropiau de el. Deși avea doar patru clase primare, era mai degrabă mic de înălțime și nu era preot, veneau să-i ceară sfatul oameni de toate categoriile: de la stareți și miniștri până la consumatori de droguri și delincvenți.

Harismele părintelui Paisie Aghioritul

Părintele Paisie avea multe harisme duhovnicești, unele dintre ele nefiind percepute decât de cei cu o viață îmbunătățită. Se spune că bătrânul cunoștea cine erau oamenii care veneau să-l viziteze, ce gândeau, ce problemă îi preocupa și care era soluția, însă îi lăsa să vorbească pentru a se mai descărca.
În afară de harisma proorociei și a a vederii cu duhul, Cuviosul Paisie Aghioritul avea și darul tămăduirilor, al scoaterii demonilor, harisma discernământului, a deosebirii duhurilor, precum și harisma depășirii legilor firii. Se spune că uneori, cuviosul Paisie se făcea nevăzut: deși se aflau oameni în jurul său, aceștia nu îl vedeau. De asemenea, părintele Paisie avea harisma anulării distanțelor, salvând de la moarte multe persoane care se aflau la mii de kilometri distanță față de el. Sfântul Paisie putea auzi, în chip minunat, atunci când era chemat în rugăciune și avea harisma cunoașterii stării celor adormiți. Deși nu cunoștea altă limbă decât greaca, putea comunica în limbi pe care nu le-a învățat niciodată. Având și harisma arătărilor cerești, Cuviosul Paisie a văzut cu ochii sufletului mulți sfinți, iar uneori fața sa strălucea ca soarele. De multe ori îl trăda harul și își dovedea sfințenia prin intermediul unei miresme puternice de mir, care ieșea din el și din obiectele sale personale. Sfințenia părintelui Paisie era atât de evidentă încât fiarele sălbatice simțeau marea lui dragoste și vedeau în el curăția omului de dinainte de căderea în păcat. Marele duhovnic nu înceta niciodată să se roage pentru întreaga lume și să îi pună pe ceilalți pe primul loc, prin împlinirea poruncilor dragostei și jertfei de sine. Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul a fost trecut oficial în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe începând cu data de 13 ianuarie 2015, cu ziua de pomenire pe 12 iulie.

Cuviosul Paisie Aghioritul – o matriță a lui Hristos

cuviosul-paisieIată ce spune Atanasie Rakovalis, un ucenic apropiat al părintelui Paisie, despre experiența sa cu marele duhovnic. „După cum cineva, apropiindu-se de o sobă, se încălzeşte, tot aşa cei mai mulți dintre cei care se apropiau de părintele Paisie se topeau duhovniceşte. Măsura, profunzimea şi gradul acestei trăiri diferea de la om la om, dar şi în cazul aceleiaşi persoane, de la o situație la alta. Fețele se luminau, se făceau mai frumoase, mişcările aveau ceva deosebit. Îmi amintesc, după atâția ani, de un mirean, a cărui față trăda ceva cu totul impresionant, ceva sfânt, în urma întâlnirii cu Starețul… Starețul era ceea ce numim „transmițător al harului”.
După cum este un lucru firesc pentru noi, oamenii, să vedem fața celuilalt fără nici un efort, tot aşa şi pentru Stareț era firesc să „vadă“ interiorul inimii oamenilor care se apropiau de el. Pentru el, aceasta era o stare permanentă, obişnuită. La început, rămâneam surprins când îmi descoperea gândurile şi cele ascunse ale inimii mele. Dar el avea atâta simplitate, încât te făcea şi pe tine să tratezi aceste lucruri neobişnuite şi extraordinare ca pe ceva firesc şi obişnuit. Mai apoi m-am familiarizat atât de mult cu această harismă a Starețului, încât îl întrebam pur şi simplu: „Să vă spun eu, Gheronda (gr. bătrân înțelept), sau îmi veți spune sfinția voastră?”.
Omul îndumnezeit, Sfântul, Cuviosul Paisie, era o matriță a lui Hristos. Îl descoperea pe Hristos în ochii oamenilor din vremea sa. Cu cât este cineva mai sfânt, cu atât mai puternic, mai curat, mai sigur Îl descoperă pe Hristos oamenilor care se apropie de el. Părintele Paisie a dovedit prin viața sa, prin însăşi existența sa, veridicitatea dogmei ortodoxe“, concluzionează Atanasie Rakovalis.

Harul – o manifestare a iubirii Sfintei Treimi

Ca daruri duhovnicești speciale ale Sfântului Duh, harismele sunt însoțite de puteri minunate atunci când sunt exercitate exterior. Harismele sunt dăruite de Dumnezeu oamenilor care se află pe calea desăvârşirii şi care au fost înzestrați natural cu anumite aptitudini. Totuși, harismele nu sunt rodul muncii unei persoane, ci sunt un dar exclusiv al Duhului Sfânt.
În capitolul 12 al primei epistole către corinteni, Sfântul Apostol Pavel vorbește despre modul în care trebuie apreciate și folosite harismele, care este locul harismaticului în Biserică și care este rolul harismelor în organismul Bisericii. Însă vedem că mai presus de orice harismă, Sf. Pavel așază virtutea iubirii, singura care „nu cade niciodată“ (I Corinteni 13, 8).
Harismele erau semnele puterii lui Dumnezeu, manifestate prin intermediul apostolilor și al urmașilor lor, cu scopul de a-i ajuta pe necreștini să îmbrățișeze credința creștină. Deși cu timpul s-au rărit, pentru că Biserica creștea și se întărea, manifestările harismatice pot avea loc și astăzi. Totuși, aceste harisme nu trebuie căutate doar pentru senzaționalismul lor, căci după cum ne spune Cuviosul Paisie Aghioritul, și diavolul are „harisme ieftine“, cu care îi poate înșela pe oamenii slabi în credință.
Harul este o manifestare a iubirii Sfintei Treimi, iar Biserica lui Hristos este ea însăși o comunitate harismatică, datorită slujirii Capului său și a preoției universale. Numărul celor care își asumă responsabil credința ortodoxă este mai mic decât numărul celor care se declară creștini ortodocși. Iar atunci când oamenii pierd experiența harului, tind să ideologizeze credința creștină. Harismele au și astăzi rolul de a înmuia inimile și de a deschide mințile pentru a-L primi, simți și mărturisi pe Hristos prin intermediul fiecărei acțiuni pe care o realizăm.

Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here