Spray natural pentru durere în gât

Sper că sunteți bine, dar dacă vă ustură gâtul, vă propun un spray natural din plante și propolis, care calmează imediat durerea. Baza soluției este o tinctură de plante antiinflamatoare, la care am adăugat glicerină, miere, propolis și uleiuri esențiale antimicrobiene.

Am încorporat glicerina pentru ca soluția să fie mai groasă și să acopere amigdalele înroșite, și miere, atât pentru efectul ei antibacterian, cât și pentru gust. Pentru a amplifica puterea plantelor din tincturi și din uleiuri esențiale, am adăugat propolis.

Propolisul este cel mai puternic antioxidant din natură; este cunoscut pentru efectele sale de protecție asupra sănătății gâtului și cavității bucale. De asemenea, este excelent pentru susținerea sistemului imunitar. Propolisul acționează ca un antibiotic, acoperind gâtul și atacând eventuala infecție. În același timp, deoarece are și proprietăți antiinflamatorii, propolisul ajută la reducerea umflării amigdalelor.

Ingrediente pentru 100 ml

  • 5 linguri = 75 ml tinctură de plante antiinflamatoare
  • 1 lingură = 15 ml miere
  • 1 linguriță = 5 ml glicerină
  • 25 picături tinctură de propolis 50%
  • 25 picături uleiuri esențiale antimicrobiene

Pentru a prepara soluția, puneți tinctura într-un vas, apoi adăugați glicerina și mierea. Amestecați și încălziți ușor la bain-marie, fără să fierbeți. Amestecați până când mierea se dizolvă, apoi adăugați propolisul și uleiurile esențiale.

Amestecați bine și decantați într-un pulverizator de sticlă. Eu am o sticluță de 10 ml pe care o umplu când am nevoie și păstrez restul de sirop într-un recipient de sticlă închis la culoare.

Mod de administrare

Se aplică 2-3 pufuri pe interiorul gâtului dureros ori de câte ori este necesar.

Sau se dizolvă 1-2 pufuri într-o lingură de apă pentru gargară. Se agită înainte de fiecare întrebuințare și se păstrează la loc întunecat și răcoros până la un an.

În film, eu am făcut doar 20 ml de soluție: am folosit 1 lingură de tinctură de portocale, 1/4 linguriță de miere, 1/8 linguriță de glicerină, 5 picături de tinctură și câte o picătură de ulei esențial de mentă, lămâie, eucalipt, scorțișoară și mir.

Sfaturi

  • Puteți folosi orice tinctură din plante cu efect antiinflamator și antimicrobian sau o combinație de tincturi, de exemplu: coajă de lămaie sau de portocală, scorțișoară, mentă, salvie, ginseng.
  • Puteți folosi o combinație de uleiuri esențiale antimocrobiene, cum ar fi: uleiuri esențiale de: lămâie, mentă, salvie, cimbru, rozmarin, eucalipt, scorțișoară, mir, portocală, pin. Recomand o combinație de cel puțin 2-3 uleiuri. Uleiurile esențiate în bold sunt foarte concentrate, recomand să le folosiți alături de un ulei citric.
  • Dacă nu ați folosit niciodată propolis, trebuie să vă asigurați că nu sunteți alergic la el! Cunosc  o persoană care este. Deci, dacă nu ați folosit până acum propolis, aplicați o picătură pe antebraț și monitorizați reacțiile (eventuale umflături, mâncărime).
Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here