Boli care sunt scrise pe unghii

Știați că unghiile pot reflecta probleme serioase de sănătate? Doar analizându-le puteți descoperi dacă suferiți de carențe nutriționale, sensibilități ale sistemului imunitar, tulburări metabolice sau boli mai grave.

Bun găsit, dragii mei! Știați că unghiile sunt un important indicator al stării noastre de sănătate?

Avem tendința să le trecem cu vederea, iar noi, femeile, le apreciem de cele mai multe ori doar din punct de vedere estetic. Dacă atunci când îndepărtezi oja sau lacul de unghii observi că ai striații pe unghii, pete neobișnuite sau o culoare diferită, ar putea fi semnul unei afecțiuni. Să le luăm pe rând!

Dacă unghiile tale se exfoliază și se rup ușor ar putea fi semnul unei carențe de vitamine și minerale. S-ar putea să îți lipsească vitamina A, complexul de vitamine B, zincul, magneziul și calciul. De vină ar putea fi și alimentația dezechilibrată, unele tulburări digestive sau chiar boli mai grave, precum hipotiroidismul, diabetul sau cancerul la plămâni.

Dacă ai câteva unghii ondulate, adică dacă observi ca niște valuri pe suprafața lor, ar putea fi semnul unor traumatisme repetate ca atunci când împingi cuticulele cu un obiect metalic sau semnul unei afecțiuni locale, de tipul eczemelor. Dar dacă aceste șanțuri transversale sunt prezente pe toate unghiile ar putea un traumatism din urma unei infecții febrile severe sau  semnul instalării unei boli sistemice grave.

Dacă ai dungi fine și paralele pe unghii, ca niște mici striații, ai putea avea probleme cu imunitatea, o lipsă de fier sau hipotiroidism. Astfel de unghii mai pot avea și persoanele care suferă de sindromul intestinului permeabil, alergii, intoleranțe alimentare sau care au o problemă de absorbție a nutrienților.

Unghia sănătoasă are o culoare roz, naturală. Dacă unghiile tale sunt galbene ar putea fi din cauza fumatului sau a lacului de unghii colorat pe care îl aplici frecvent. Dacă nu faci nici una, nici alta și totuși ai unghiile galbene, ar fi bine să mergi la un control de specialitate întrucât ai putea avea diabet, sinuzită sau chiar o infecție pulmonară.

Dacă ai o unghie închisă la culoare, chiar neagră, fără să te fi lovit în zona respectivă, mergi la un dermatolog! Ar putea fi vorba de un cancer de piele pe care dacă îl descoperi din timp îl poți trata cu succes! Pe de altă parte, unghiile violet ar putea fi semnul unei insuficiențe circulatorii sau cardiace sau al altor probleme de sănătate legate de privarea de oxigen, cum sunt pneumonia sau astmul.

Dacă ai unghiile în formă de lingură este posibil să ai o carență de vitamine sau fier. Artrita, eczemele, psoriazisul se asociază cu apariția unor adâncituri la nivelul unghiilor, iar o unghie ce pare că se ridică de pe deget pe măsură ce crește indică o boală tiroidiană.

Petele roșii pe unghii pot fi semnul unei boli cardiace, pulmonare sau renale. Dacă toată unghia devine roșie și umflată poate fi vorba despre o reacție alergică sau o infecție cu Candida.

Dacă ai unghiile palide, ai putea avea o anemie, o boală hepatică sau probleme circulatorii, iar dacă unghiile tale sunt bombate ca un cadran de ceas, ai putea avea o boală a căilor respiratorii precum bronșita cronică sau enfizemul pulmonar.

Petele albe pe unghii sunt cele mai frecvente și cele mai inofensive. Ele semnalează ușoare deficite nutriționale sau microtraumatisme provocate de manevrele agresive de manichiură. Dacă petele sunt de fapt niște linii albe întinse, ar putea fi semnul unor tulburări metabolice, tumori, boli infecțioase,  cardiovasculare, de rinichi sau efectul secundar al unor medicamente.

Iată cât de multe informații putem afla doar privindu-ne unghiile și iată că nu sunt atât de nesemnificative pe cât am fi tentați să credem!

Până data viitoare, rămâneți sănătoși și voioși! Pe curând!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here