Ce cadouri sănătoase facem copiilor?

Educația și instruirea copilului sunt parte din devenirea sa și, tocmai de aceea, este important să avem un start bun. Este bine să ne asumăm că educarea nu se face între anumite ore sau doar în anumite zile. Educația este ceea ce facem zilnic, de la joc, la teme, la piesele de teatru și chiar cadourile pe care le oferim.

0
45

Acestea fiind spuse, ce daruri – la propriu și la figurat – aveți în plan pentru cei mici? Cât la sută din aceste cadouri este pură distracție și cât ajută în dezvoltarea abilităților de învățare, în stimularea curiozității și cultivarea talentelor, ne spune Irina Petrea – psiholog și psihoterapeut, invitata Luanei Ibacka la Ziarul de Sănătate.

Pe Irina Petrea o cunoști din emisiunile de televiziune „Supernanny”, “Copii contra părinți” și „Cei 7 ani de acasă”, o cunoști din cărțile, publicațiile, articolele și interviurile sale. Pentru a vedea întregul interviu, urmărește materialul video de mai sus!

Fiecare acțiune pe care o întreprindem, fiecare gest, fiecare cadou și fiecare limitare educativă își pun amprenta asupra dezvoltării copiilor noștri: gradul în care au încredere în ei, posibilitățile interne care îi ajută să depășească situațiile neplăcute, capacitatea de a se integra, de a-și urma obiectivele etc.

Ce este bine să știm când alegem cadouri pentru copii, pentru a nu-i transforma pe viitor în adulți disfuncționali, condamnați la nefericire chiar de părinți?

  • Ceea ce îmi face bine mie va face bine și copilului meu. Dacă eu știu că plase pline cu dulciuri nu mi-ar face bine, este mai mult decât evident că nu vor face deloc bine nici copilului, chiar dacă își dorește.
  • Cadoul celor mici este bine să fie mai degrabă unul simbolic, mai puțin material. Perspectiva unui copil despre cadoul pe care îl primește este ceva ce se educă. Dacă ceea ce a văzut că este prețul unui cadou este valoarea lui reală, atunci doar asta va aprecia de la cei din jur. Acest lucru îl poate determina să lege false prietenii pe parcursul vieții, relații distructive care să îi deterioreze starea de bine.
  • Cadourile oferite copiilor, și nu numai, pot fi și experiențele, nu doar lucruri palpabile: vizita la un centru de câini, la un azil etc. Pierderea în domeniul material consumă energia pe care ai putea să o aloci mediului spiritual.
  • Modul în care copilul primește și dăruiește se învață, se exersează. Acesta este și motivul pentru care trebuie să ne preocupe nu doar ce oferim copilului, ci și ce oferă copilul. Această reciprocitate îl va ajuta în formarea unor relații echilibrate pe parcursul vieții. Trebuie să îl învățăm să ofere atât cât poate el să ofere: o felicitare, un desen realizat de el etc.
  • Există părinți care motivează alegerea cadourilor nepotrivite pentru copii ca fiind cauzate de crizele pe care cei mici le fac, de multe ori, acasă sau în public, atunci când își doresc ceva. Este bine de știut că aceste crize ale copiilor nu se remediază prin negocieri, ci printr-o menținere fermă pe poziții. Suferința pe care pare că o refuzi copilului în acel moment nu se compară cu suferința pe care o poate resimți în viață ulterior, ca adult care crede că i se cuvine tot ce își dorește.
  • Pentru evitarea celebrelor crize aparent inconsolabile, este important să nu ducem copilul în magazine, în medii care să îl suprastimuleze și în niciun caz la orele de vârf.
  • Recompensarea cu timpul petrecut pe calculator sau la televizor este una dintre greșelile grave. Desigur, nu se poate face o ecranare completă a unui domeniu care se află în continuă dezvoltare, însă este important să nu se considere un cadou, o recompensă sau, cu atât mai puțin, timp de calitate petrecut cu cei dragi. Excesul expunerii la tehnologie, mai ales la vârste în formare, poate duce la tulburări psihice grave.

Educarea, creșterea unui copil, menținerea unei relații sănătoase cu acesta sunt lucruri dificil de realizat. Este bine să reținem ca părinți câteva lecții importante pe care este bine să fundamentăm raportatea la cel mic, lecții pe care nu le putem preda în lipsa unor fapte care să susțină mereu ceea ce spunem: lecția generozității, lecția altruismului, lecția răbdării, lecția justeții, corectitudinii și a traiului cinstit.

Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here