Ce probleme poate produce diabetul în sarcină?

La prima vedere, diabetul de sarcină poate părea inofensiv, însă, netratat, poate fi extrem de nociv pentru făt! Simona Dragomir ne spune ce avem de făcut dacă bebelușul încă nenăscut este diagnosticat cu diabet.

0
32

Bun găsit, dragii mei! Astăzi vă voi povesti despre diabetul de sarcină sau gestațional. La prima vedere poate părea inofensiv. Un bebeluș mai grăsuț și atât. În realitate, această boală poate fi periculoasă, iar lăsată în voie poate duce la avort ori la o naștere greoaie, cu multe complicații, printre care și asfixierea copilului. Diagnosticat mai cu seamă între săptămâna 24-28 de sarcină, diabetul gestațional poate provoca nașterea prematură, chiar decesul fătului. Bebelușul poate avea  probleme de respirație și un nivelul scăzut de glicemie. De aceea, trebuie acționat rapid și cu folos. După sarcină, el poate fi asociat și cu diabetul de tip 2, precum și cu bolile cardiovasculare. De cele mai multe ori însă, de-ndată ce copilul apare pe lume, diabetul dispare.

O alimentație sănătoasă, activitatea fizică și suplimentele nutritive o pot scăpa de complicații pe viitoarea mamă. Iar controlul glicemiei din sânge este vital. Tot ea riscă să dezvolte preeclampsie, o problemă care implică dezvoltarea anormală a placentei, hipertensiune arterială și niveluri ridicate de proteine ​​în urină. Îi pot fi afectate organe vitale, precum: creierul, ficatul și rinichii. De asemenea, diabetul gestațional poate duce la impunerea nașterii prin cezariană, deoarece copilul ia prea mult în greutate.

Oboseala, setea continuă, urinatul prea des sunt adesea simptome înșelătoare, care nu te duc cu gândul la diabet. Nivelul ridicat de glucoză din urină, dar și greutatea copilului, mai mare decât cea normală, determină medicii, cel mai adesea, să recomande efectuarea de teste pentru diagnosticarea diabetului, chiar mai devreme decât ar trebui.

Cum depistăm diabetul gestațional? Foarte simplu: Trebuie să beți un lichid dulce care conține glucoză. Apoi, o oră mai târziu, ți se ia sânge, pentru a  măsura nivelul de glucoză din sânge. Dacă este prea mare, vi se va cere să reveniți pentru un test de toleranță la glucoză de trei ore. Nu aveți voie să mâncați sau să beți cu 8-14 ore înainte, cu excepția câtorva picături de apă. Senzația de greață poate apărea din cauza cantității mari de zahăr ingerat, însă, odată terminat testul, starea de rău va trece și veți putea începe să mâncați normal.

Dragii mei, netratat, diabetul gestațional poate provoca mult rău bebelușului. Pancreasul mamei este extrem de solicitat pentru a secreta mai multă insulină, însă aceasta nu reușește să scadă nivelul glucozei din sânge. Deși insulina nu trece de placentă, glucoza și alți nutrienți reușesc să pătrundă. Cu alte cuvinte, copilul va avea un nivel crescut de glucoză în sânge, iar pancreasul lui va secreta și mai multă insulină. Rezultatul: bebelușul va avea parte de mai multă energie decât are nevoie pentru a crește și a se dezvolta. Apare astfel grăsimea. Și implicit afecțiuni care pot duce la leziuni sau hipoxie. Chiar la o dezvoltare neurologică deficitară. La vârsta adultă, ei pot dezvolta  diabet de tip 2. Alăptarea și o alimentație ulterioară sănătoasă, precum și un program de exerciții regulate pot fi de mare folos.

Dacă dieta sănătoasă adoptată de femeia însărcinată diagnosticată cu diabet nu dă rezultate, medicul poate recomanda tratamentul cu insulină pentru a reduce nivelul glicemic.

Dragile mele, nu trebuie să vă impacientați atât de tare. Există și remedii naturale, care țin în frâu manifestările bolii. O alimentație bogată în fibre ajută la încetinirea sau scăderea eliberării de insulină în sânge. Unele dintre cele mai bune opțiuni includ avocado, fasole, linte, semințe de chia și semințe de in. Asociind carbohidrații cu proteine ​​de bună calitate, corpul poate procesa mai ușor carbohidrații. Așadar mâncați carne de vită, pui organic, somon, ouă, iaurt și nuci. Activitatea fizică, eliminarea stresului, un aport mai mare de calciu sunt extrem de importante. După șase săptămâni de la naștere e bine să repetați testul de toleranță la glucoză, pentru a vedea dacă carbohidrații sunt la fel de bine toleranți, precum erau înainte de apariția sarcinii.

Cu o atitudine corectă și responsabilă, cu încredere și atenție, la sfârșitul acestei călătorii, fericirea poate să fie simțită în forma ei cea mai pură: un copil sănătos!

Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here