Colonul iritabil, tratat natural

Sindromul colonului iritabil este o disfuncție a axei creier-intestin, fără cauze organice, care se întâlnește foarte des, îndeosebi în rândul persoanelor suprasolicitate și stresate. Doamna dr. Ruxandra Constantina, medic de familie cu competență în apifitoterapie, ne vorbește despre simptomele și cauzele acestei afecțiuni neplăcute, dar și despre remediile naturale care se află la îndemâna oricui.

0
478

Conform unor studii recente, se consideră că sindromul colonului iritabil apare în urma unei comunicări anormale între creier și intestin, pe fondul tulburărilor imunitare, hormonale, stresului și dezechilibrului microbiomului intestinal. Este o afecțiune cronică, cu evoluție ondulantă, asociată adesea cu alte afecțiuni funcționale gastrointestinale, ce necesită o atenție deosebită, pe termen lung.

Cum se manifestă sindromul colonului iritabil?

Cei mai mulți pacienți acuză tulburări de digestie, de tranzit intestinal (diaree, constipație sau alternanța celor două), colici abdominale, balonări, meteorism, flatulență. Dna dr. Ruxandra Constantina ne asigură că, deși are un impact negativ puternic asupra vieții sociale, profesionale și de familie a pacienților, nu este o afecțiune gravă. Desigur, trebuie excluse alte boli mult mai grave precum cancerul de colon, care este în plină ascensiune, dar, dacă în urma investigațiilor medicale se confirmă sindromul colonului iritabil, tratamentul naturist individualizat poate fi deosebit de benefic.

Stresul cronic afectează sistemul digestiv!

Persoanele afectate de acest sindrom sunt stresate, trec prin situații conflictuale și prin emoții mari. Psihicul și emoționalul influențează foarte mult sănătatea digestivă. 90% din serotonina organismului se secretă la nivelul intestinelor. Creierul și intestinele sunt formate din același tip de țesut și sunt conectate prin nervul vag, așadar anxietatea, oboseala cronică, confuzia mentală pornesc de la digestie. O digestie lentă presupune creșterea bacteriilor patogene în dauna celor saprofite, ceea ce agravează problemele intestinale. Stresul cronic permite moleculelor de alimente parțial digerate și toxinelor să pătrundă în sânge prin joncțiunile slăbite din țesătura mucoasei intestinale și se ajunge la sindromul intestinului permeabil, o stare periculoasă care are legătură directă cu bolile autoimune.

Cum reparăm mucoasa intestinală afectată?

Pacienții care au tulburări majore de digestie, de tranzit intestinal și colici abdominale fără să fi făcut abuzuri alimentare sau schimbări în alimentație trebuie să se prezinte la medicul gastroenterolog, unde vor face analize de sânge și colonoscopie. Dacă diagnosticul este de sindrom al colonului iritabil, terapiile naturale personalizate pot fi de mare ajutor. În primul rând, pacienții trebuie să își asculte organismul, să evite situațiile stresante și să adopte un stil de viață sănătos. Trebuie eliminate complet alimentele aditivate, prăjite sau procesate din comerț, mezelurile, conservele și condimente iuți. De asemenea, se va evita consumul de alcool, cafea, băuturi energizante, dulci și carbogazoase. Nu vor lipsi din dieta zilnică fructele și legumele crude sau, dacă nu sunt tolerate, fierte ușor la aburi și condimentele aromatice care conțin uleiuri eterice. Mărarul, cimbrul, coriandrul, rozmarinul, salvia, menta și leușteanul au proprietăți tonice digestive, antispastice și favorizează evacuarea gazelor intestinale. Este foarte important ca pacienții să consume cinci mese pe zi, în liniște, să mestece bine alimentele, să nu încarce foarte mult sistemul digestiv și să nu bea niciun fel de lichide în timpul mesei.

Remedii naturale

Foarte eficiente sunt sucul de aloe, aproximativ 50 ml de două sau de trei ori pe zi, extractele naturale de papaya și ananas, care îmbunătățesc digestia, cărbunele activat din nucă de cocos, care reduce senzația de greutate și presiune în abdomen și absoarbe toxinele și gazele intestinale. Pentru o stare de liniște și pentru reducerea stresului, se vor folosi plante cu acțiune anxiolitică, relaxantă și calmantă precum roiniță, valeriană, tei, sunătoare și Rhodiola rosea. Curele periodice cu probiotice ajută la îmbunătățirea florei intestinale saprofite. Dna dr. Ruxandra Constantina recomandă un complex de prebiotice și probiotice care acționează în sinergie pentru detoxifiere și imunitate și pentru reglarea tranzitului intestinal. Plantele adaptogene cresc nivelul hormonilor care ne relaxează și ne dau starea de bine și îmbunătățesc semnificativ rezistența organismului la stres și, în consecință, calitatea vieții. Acordați atenția cuvenită sănătății digestive pentru că are un impact major asupra sănătății întregului organism!

Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here