Cum recunoaștem și cum tratăm cardiopatia ischemică?

În focusul discuției de astăzi se află cardiopatia ischemică, o boală care ne poate afecta de la vârste din ce în ce mai mici. Ce reprezintă cardiopatia ischemică sau angina pectorală? Aflăm de la dr. Ruxandra Constantina, medic de familie, cu competență în apifitoterapie.

0
43

Cardiopatia ischemică sau angina pectorală reprezintă diminuarea irigației sangvine și a oxigenării pe arterele coronare, care hrănesc și irigă inima, prin îngustarea sau blocarea lor. Cauza cea mai frecventă este ateroscleroza.

Prevenția cardiopatiei ischemice începe încă din copilărie

Alimentația, stilul de viață în general sunt principalii responsabili pentru dezvoltarea plăcii de aterom. Totul începe, ca multe alte probleme, încă din copilărie. Părinții joacă un rol important, ei fiind atât cei care controlează dieta copilului, cât și cei care se pot transforma în exemple de viață pozitive sau negative. Sportul și activitățile fizice în aer liber sunt obiceiuri pe care copilul, chiar dacă le învață la școală, intră în rutina zilnică doar cu sprijinul familiei.

Cauzele și comorbiditățile cardiopatiei ischemice țin de aspectele deja cunoscute ale bolilor cardiovasculare: alimentația bogată în dulciuri și grăsimi, lipsa mișcării fizice, fumatul și consumul excesiv de alcool, obezitatea, diabetul zaharat. Tot controlul stilului de viață ne ajută și în gestionarea bolii și scăderea riscurilor aferente:

  • Consumul de fructe și legume proaspete, cât mai puțin preparate termic.
  • Diminuarea cantității de grăsimi animale, saturate, hidrogenate din alimentația zilnică.
  • Renunțarea la zahăr, alcool și fumat. Excesul de băuturi ce conțin cafeină, cum este și cazul băuturilor energizante, este contraindicat.
  • Activitățile fizice constante sunt foarte importante. La fel și evitarea contextelor de viață extrem de stresante, generatoare de emoții negative intense.

Cum recunoaștem cardiopatia ischemică după simptome?

  • Dureri în zona precordială, senzație de constricție, de lipsă de aer, de durere care poate iradia în membrul superior stâng, în mandibulă sau umăr. O astfel de durere apare după un efort fizic mai intens, o masă mai bogată, în perioade de stres fizic și emoțional foarte puternic și chiar la temperaturi extreme.
  • Greață, vomă, parestezii membru superior, tulburări de vedere, anxietate sau transpirații reci.

Simptomele dispar cu ajutorul repausului sau prin administrarea de nitroglicerină. Dacă această durere nu cedează în 30 de minute, avem de-a face cu un infarct, iar consultul medical este urgent.

Care sunt plantele indicate în cardiopatie ischemică?

Este bine de știut că este nevoie de îmbinarea tratamentelor cardiologice clasice cu tratamentele pe bază de plante, iar orice tratament alternativ trebuie să se bucure de acceptul unui medic de specialitate.

Plantele cu acțiune cardiotonică, vasodilatatoare, de fluidificare a sângelui, normalizarea valorilor colesterolului și a trigliceridelor pot fi folosite în stadiile incipiente, cu rol de prevenție, însă pot fi administrate și în cazurile grave, cu rol de adjuvant al tratamentelor clasice. În acest al doilea caz, medicul cardiolog este primul informat și consultat cu privire la tratamentul naturopat pentru a analiza riscul interacțiunii între medicamente, fie de potențare, fie de anulare a efectelor medicamentelor administrate.

  • Valeriana ajută în caz de tulburări cardiace ce au un fond nervos, anxios. De asemenea, plantele adaptogene ajută în normalizarea nivelului de cortizol și reglează efectele stresului asupra sistemului cardiovascular: Ashwagandha, Bacopa monnieri și Rhodiola.
  • De asemenea, talpa gâștii vine cu o acțiune hipotensivă și sedativă, iar vâscul reglează tensiunea arterială și are rol cardiotonic.
  • Acizii grași Omega 3 sunt deja foarte cunoscuți pentru susținerea pe care o aduc sistemului cardiovascular. Consumul acestora are efect atât preventiv, cât și curativ în lupta cu colesterolul. 1-2 g pe zi este o doză suficientă. Atunci când alegeți suplimentul de Omega 3 este bine să alegeți o variantă pre-metabolizată, mult mai ușor tolerate de către persoanele cu sensibilitate gastrică.
  • Coenzima Q10 în dozaj de 100, 200 mg pe zi prelungește durata de viață și îmbunătățește calitatea vieții. Aportul de resveratrol este și el foarte important datorită rolului antioxidant, vasodilatator și reglator al colesterolului. Tot resveratrolul scade vâscozitatea sângelui. D-riboza are rol în producerea de energie la nivel celular dar și la nivelul miocardului, în timp ce L-arginina este un foarte bun vasodilatator natural. Formula Curcumin with Meriva®, de la Zenyth, asigură o absorbție de 29 de ori mai mare a substanțelor benefice din curcumină ceea ce o face mult mai eficientă și cu o acțiune mai profundă.
  • Pentru îmbunătățirea circulației periferice și la nivelul creierului, produsele pe bază de alge și germeni bio sunt foarte benefice și eficiente.

Atenție la emoții! Sindromul inimii frânte sau cardiomiopatia de stres!

Aceasta are simptome asemănătoare cu un infarct și apare după un eveniment traumatic de natură emoțională, atât pozitiv, cât și negativ. Sindromul inimii frânte este însă reversibil cu tratament adecvat.

„Ar trebui să învățăm să avem mereu un zâmbet ascuns în inimă. Ea nu este doar un organ care pompează sângele pentru a ne menține în viață. Cu ea putem simți, cu ea putem gândi”, încheie dr. Ruxandra Constantina.

Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here