Cum știi dacă ai nevoie de detoxifiere?

Tu știi când ai nevoie de detoxifiere? Semnalele de alarmă pe care le transmite organismul pot să îți pară banale, dar nu-i deloc așa. Mai multe îți spune Simona Dragomir!

Bun găsit, dragii mei! Odată cu primăvara, și corpul nostru are nevoie de un astfel de proces de renaștere și regenerare, pe care îl putem realiza prin detoxifiere.

Cum știm dacă avem nevoie de detoxifiere? Organismul are grijă să ne transmită semnale de alarmă. Despre cele mai bune indicii că este momentul să începem o cură detox vorbim în emisiunea de astăzi.

Lipsa de energie este unul dintre primele semne ale nevoii de detoxifiere. Dacă vă treziți obosiți chiar și după 8 ore de somn pe noapte, acesta este un semn că organismul vostru este asaltat de toxine.

Tot acumularea de toxine este responsabilă și pentru dureri de cap inexplicabile, dureri de spate, dificultăți de concentrare. Detoxifierea vă poate veni în ajutor și în aceste cazuri. După efectuarea unei astfel de cure, oamenii spun că gândesc mai limpede, învață mai ușor, se simt mai energici, scapă de dureri.

Sistemul digestiv dă semne foarte supărătoare atunci când reziduurile toxice nu sunt eliminate din organism. Puteți suferi de constipație, balonare, indigestii frecvente, care duc la acumulări de resturi pe pereții intestinului. Evident că aveți nevoie urgentă de detoxifiere.

Dacă vă confruntați cu probleme de greutate corporală, nu reușiți să slăbiți chiar dacă aveți grijă la alimentație, atunci un program de detoxifiere poate fi soluția.

Acneea persistentă, care nu are legătură cu adolescența sau cu dezechilibre hormonale, poate indica nevoia unei cure de detoxifiere. Mirosul corporal neplăcut, fie că este vorba despre respirație, fie despre piele, semnalează de asemenea probleme de natură digestivă și exces de toxine.

Toate aceste simptome sunt semne că organele vitale nu funcționează la nivel optim, iar specialiștii recomandă efectuarea unei cure de detoxifiere. O detoxifiere eficientă trebuie să includă consumul de alimente de calitate, hidratare suficientă și folosirea de suplimente alimentare naturale, de cea mai bună calitate, pentru sprijinirea procesului de detoxifiere.

Atât pentru astăzi! Mult succes în demersul vostru de a fi sănătoși și voioși! Pe curând!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here