Prof. Dr. Gh. Mencinicopschi: Tot ce trebuie să știm despre rezistența la insulină

Diabetul, obezitatea, rezistența la insulină sunt situații în care lumea modernă ne aruncă de la vârste din ce în ce mai mici. Care este fenomenul, cum se explică, ce stă în spatele lui și cum se leagă toate aceste aspecte ne spune Prof. Dr. Gh. Mencinicopschi într-o discuție clarificatoare avută alături de Simona Dragomir, la Ziarul de Sănătate.

0
331

Tot auzim despre insulină și glicemie și uneori le folosim fără a ști prea bine ce înseamnă. Insulina este un hormon secretat de pancreasul endocrin. Acest hormon are rolul extrem de important de a face ca glucoza care provine din mâncare, din carbohidrați (cereale, orz, ovăz, secară, orez, porumb, cartofi) sau zaharuri complexe sau rafinate (cele mai periculoase) să se transforme, în câteva minute de la ingerare, în interiorul sistemului gastrointestinal, în glucoză. Glucoza din sânge este cea care ne dă valorile glicemiei.

Important! Sursă de glucoză nu sunt doar alimentele dulci. Nu vă lăsați păcăliți! Pentru a verifica acest lucru puteți face următorul test. Mestecați, mai mult timp, o bucată de pâine, amestecați-o cu salivă și veți vedea că, în scurt timp, veți simți gustul de dulce.

Glicemia și pericolele valorilor crescute

Glucoza are un rol foarte important în întreg organismul. Fiecare celulă a corpului, inclusiv cele de la nivelul creierului, pot funcționa datorită glucozei. O cantitate prea mare de glucoză în sânge devine însă toxică pentru organism. Între 60-105 vorbim de valori normale ale glicemiei. Probleme apar când insulina nu mai poate transporta glucoza la nivelul celulelor pentru a întreține funcțiile vitale. Atunci avem de-a face cu hiperinsulinemia. Carbohidrații ingerați determină creșterea glicemiei, se secretă o cantitate mare de insulină care nu poate duce însă glucoza în celule din cauza rezistenței. Glucoza în cantități mari rămâne în sânge devine toxică și duce la instalarea diabetului de tip 2. Acesta este diferit de diabetul de tip 1, care are cauze autoimune și care nu poate fi reversibil prin diete.

Care sunt cauzele diabetului de tip 2?

Cam 90% din cazurile de diabet sunt reprezentate de diabetul de tip 2, iar principala cauză este alimentația mult prea bogată în carbohidrați rafinați. Această problemă apărea în mod normal la adulți sau chiar la vârstnici. Acum, cazurile de diabet apar, din ce în ce mai mult, încă din copilărie. Acest lucru este deosebit de grav pentru că diabetul de tip 2 este o boală cronică degenerativă care scade mult durata de viață a pacientului. Acestă boală distruge treptat fiecare celulă a corpului și, implicit, fiecare organ și sistem.

În momentul în care avem hiperinsulinemie și obezitate, în 10-15 ani apare și diabetul de tip 2. Diabetul de tip 2 este una dintre puținele afecțiuni în care boala poate fi tratată prin alimentație.

Nu tot ce este din sursă naturală este sănătos!

Ne-am obișnuit să credem că tot ce este din sursă naturală ne face automat bine, în orice situație. Lucrurile nu stau însă chiar așa, chiar dacă oricând naturalul este o alegere mai bună. Să luăm, de exemplu, fructoza. Mai ales fructoza care se află în siropul de porumb. Acum, acesta a înlocuit zaharoza, zahărul, din mai toate alimentele comercializate. În ciuda denumirii, fructoza din siropul de porumb nu are nicio legătură cu zaharurile găsite în fructe. Fructoza are niște calități diferite față de glucoză. Nu solicită pancreasul, ci este prelucrată în ficat pentru a ajunge apoi la celule. Ceea ce nu poate fi digerat în ficat este transformat mai apoi în trigliceride, generând ficatul gras și bolile cardiovasculare. Alegeți oricând grăsimile naturale în locul carbohidraților.

Analize necesare în diagnosticarea diabetului zaharat

Diabetul nu are simptome vizibile decât când este prea târziu. Există însă analize care, deși nu sunt incluse pe lista analizelor anuale obligatorii, pot fi cerute de către fiecare pacient. Hemoglobina glicozilată sau glicată este principala analiză care ne arată prezența rezistenței la insulină. Dacă valoarea acestei analize este peste 6, suntem deja în stare prediabetică sau chiar diabetică. Realizată de la vârste mici, încă din copilărie, această analiză ne arată dacă ne apropiem de instalarea bolii sau dacă avem deja boala. Așa cum spuneam, simptomele vizibile apar destul de târziu pe traseul evoluției bolii. Cel mai ușor de observat este setea continuă, care nu trece cu apa, și urinările frecvente. Când apare rezistența la insulină deja ești, cel mai probabil, obez (mai ales în zona abdomenului). Ca și steatoza hepatică non-alcoolică, și această stare poate fi reversibilă cu condiția să reducem drastic carbohidrații, mai ales cei rafinați. Mișcarea este iarăși extrem de importantă. Atenție la alergat! Realizat într-un mediu poluat, la bulevard, este mai mult dăunător.

Consecințele diabetului zaharat și ale rezistenței la insulină

Pe cât de silențioase sunt simptomele înainte de instalarea bolii, pe atât de zgomotoase sunt după instalare: retinopatie (care duce la pierderea vederii), piciorul diabetic (care duce, de cele mai multe ori, la amputare), insensibilitatea la durere (neuropatie periferică). Diabetul distruge și celelelte organe: ficatul nu mai poate sa lucreze, pancreasul se îngrașă, memoria are și ea de suferit (s-a stabilit legătura între Parkinson și diabet), accidentele vasculare apar cu o frecvență mai mare la diabetici. Sindromul ovarelor polichistice se leagă, la rândul lui, de diabet.

Important:

  • Fresh-urile de fructe, chiar și cele naturale, conțin foarte mulți carbohidrați. Încercați să le evitați la orice vârstă. Citiți eticheta oricărui produs!
  • Chiar și dulceața făcută în casă este important să fie consumată cu cumpătare. La fel și sucurile carbogazoase.
  • Nu toate legumele sunt bune. Există legume care sunt bogate în carbohidrați, cum este păstârnacul sau cartoful. Încercați să le evitați. Cartoful dulce este o variantă mult mai bună.
  • Dormiți mai mult – veți vedea cum starea generală se îmbunătățește. Încercați să adormiți înainte de ora 11.00.
  • Fibrele sunt foarte importante pentru reducerea glicemiei și pentru detoxifiere. Acesta este unul dintre pericolele cele mai mari atunci când vorbim de hrana modernă, foarte săracă în fibre.

Disbioza este o problemă cu care ne confruntăm la scară largă. În momentul în care există disbioza, apar și alte tipuri de dereglări, inclusiv depresia sau anxietatea. Depresia nu este un moft, ci o boală caracteristică omului modern. În sine caracteristicile vieții moderne sunt cele care ne îmbolnăvesc.

Pentru a afla mai multe despre acest subiect vă invităm să urmăriți materialul video de mai sus! Vizionare plăcută!

Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here