Remedii naturale pentru pietrele la rinichi

Știai că 10% din populația lumii suferă din cauza pietrelor la rinichi? Dacă sunt mici de dimensiuni, putem scăpa de pietre, prin urină. Problema apare însă atunci când ele devin tot mai mari. Află mai multe de la Simona Dragomir.

0
52

Bun găsit, dragii mei! Știați că 10% din populația lumii suferă din cauza pietrelor la rinichi? Aceste pietre, calculi renali, în termeni medicali, se formează atunci când în organismul nostru există un nivel ridicat de calciu, sodiu și acid uric ori alte substanțe. Acestea pot forma cristale în urină la niveluri pe care corpul nu le poate elimina așa cum trebuie. Dacă sunt mici de dimensiuni, putem scăpa de pietre, prin urină. Ușor și fără prea mare disconfort. Problema apare însă atunci când ele devin tot mai mari. În acest caz, pietrele pot provoca durere, avem senzația puternică de a urina, greață, vărsături și transpirăm excesiv.

Dragii mei, hidratarea este cel mai bun remediu. Lichidele au marea calitate de a elimina mineralele și substanțele care pot contribui la formarea pietrelor la rinichi. Cum aflăm dacă am băut suficient de multă apă? Ei bine, cu cât urina este mai închisă la culoare, cu atât avem mai mare nevoie de lichide! Pe de altă parte, culoarea limpede a urinei ne spune cu certitudine că suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește consumul de lichide.

Oțetul de mere funcționează excelent când vine vorba de rinichi. Nu numai că un consum regulat de 2 linguri pe zi ajută la dizolvarea și eliminarea pietrelor la rinichi, dar poate preveni apariția lor. Pus în 120 ml de apă, oțetul de mere organic nefiltrat, alături de un îndulcitor natural, cum ar fi mierea sau stevia, poate face cu adevărat minuni!

Sucul de lămâie în combinație cu uleiul de măsline vă poate scăpa de pietrele mici ce s-au format la nivelul rinichilor. Trebuie să ne asigurăm că ingredientele sunt de calitate, astfel încât, în organism, să nu ajungă accidental substanțe care să ne agraveze starea, cum ar fi zaharoza sau siropul de porumb cu conținut ridicat de fructoză. Studiile au arătat că și sucul de rodie previne formarea anumitor tipuri de pietre la rinichi. Pe lângă beneficiile asupra acestor organe, rodiile sunt bogate în antioxidanți, care protejează organismul de radicalii liberi.

Să nu uităm, dragii mei, nici de infuzia de frunze de urzică! Ameliorează simptomele alergice sezoniere, dar este și un puternic diuretic, cu proprietăți antibacteriene. 2-3 cești de ceai pe zi și veți vedea rezultate în eliminarea toxinelor. Ajută, de asemenea, și la prevenirea infecțiilor tractului urinar, o altă cauză ce poate conduce la formarea pietrelor la rinichi.

Proteinele vegetale sunt și ele de mare ajutor în lupta cu supărările provocate de rinichi. Înlocuirea proteinelor animale din dietă cu mazărea verde, semințele de chia, quinoa, spirulina, migdalele, fasolea, năutul reprezintă o cale demnă de luat în calcul.

Și boabele de fasole sunt o importantă sursă de proteine, vitamine din complexul B și minerale care îmbunătățesc sănătatea căilor urinare și a rinichilor. Pentru a obține beneficii maxime, le putem fierbe în apă până sunt suficient de fragede pentru a le putea mânca. Strecurați apoi lichidul, lăsați-le să se răcească, după care mai strecurați o dată. Putem consuma atât lichidul rezultat după fierberea fasolei, cât și boabele, pentru a stimula sănătatea generală a rinichilor.

Așadar, dragii mei, respectând doar câțiva pași simpli, rinichii voștri pot fi ținuți departe de probleme, de medicamente și de intervenția medicilor!

Să ne revedem cu bine și nu uitați să beți multă apă!

Protected by Copyscape

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here