Spune adio celulitei în 5 pași!

Pielea ta are aspect de coajă de portocală și îți faci griji că nu vei arăta așa cum îți dorești în sezonul estival? Află de la Simona Dragomir cum poți elimina celulita în 5 etape simple!

Bun găsit! Astăzi vorbim despre o problemă care le dă bătăi de cap multor femei, dar nici bărbații nu sunt scutiți, așa că vă invităm pe toți să fiți alături de noi. A venit vara și ne pregătim ținutele estivale, costumul de baie… Dar ce facem cu celulita?

Dragilor, dacă doriți rezultate de durată, nu se poate fără puțin efort din partea voastră! Înarmați-vă cu răbdare și voință și puneți în aplicare programul de nutriție și mișcare pe care vi-l prezentăm în continuare.

Bineînțeles că primul pas în combaterea celulitei îl reprezintă îmbunătățirea alimentației. Este important să introduceți în dietă proteine de calitate din carne slabă (curcan, pui, pește), ouă, lactate naturale. Nu ezitați să consumați supă de oase, bogată în colagen, principala proteină care intră în structura pielii. Antioxidanții din legume și fructe proaspete ajută de asemenea în lupta contra celulitei. Pentru a beneficia în același timp atât de antioxidanți, cât și de colagen, puteți urma o cură cu suplimente destinate îngrijirii pielii din interior. Nu uitați că, deși este vizibilă la suprafața pielii, celulita pornește din interiorul organismului.

Al doilea pas este detoxifierea. Celulita este un semn că în interiorul organismului s-au acumulat multe toxine. De aceea, un tratament anticelulitic eficient nu se poate realiza fără o cură de detoxifiere. Consumați fibre alimentare, care sunt aliați de încredere în detoxifiere.

În al treilea rând trebuie să aveți mare grijă la hidratare. Încercați să beți cel puțin 8 pahare de apă pe zi, indiferent de alte băuturi consumate – ceai, cafea, sucuri de fructe. De mare ajutor ar fi să mâncați legume și fructe cu un conținut mare de apă: castraveți, roșii, pepene, citrice, piersici.

Următorul pas presupune să faceți pași la propriu. Mișcarea este esențială pentru tonifierea musculaturii și reducerea depozitelor de grăsime.

Și nu în ultimul rând, masajul completează perfect programul anticelulitic. Se recomandă în special proceduri specifice drenajului limfatic, care ajută la reducerea retenției de apă și remodelarea corporală. Pentru un masaj mai eficient puteți folosi uleiuri esențiale cu efect de topire a grăsimilor, cum ar fi uleiul de citrice sau rozmarin.

Atât pentru astăzi! Vă dorim zile senine și pline de motivație în tot ceea ce faceți! Pe curând!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here