Coronavirus, Video

Despre pandemia de coronavirus, fără panică!

Autor:
144 vizualizări
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 5 minute

Situațiile pandemice, așa cum este cea legată de coronavirus, cu care ne confruntăm de mai bine de 2 luni, sunt un mare generator de panică. Iar panica ne face să reacționăm irațional, să facem greșeli care nu funcționează în avantajul nostru și al celor dragi. Știrile alarmiste și fluxul intens de informații, venite din surse mai mult sau mai puțin verificate, ne fac să vedem pericole chiar și acolo unde nu sunt sau să le tratăm superficial pe cele pe care le-am putea controla.

Vezi toate articolele despre:

Ce spune Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ,,Prof. Dr. Matei Balş” despre coronavirus, despre cum este bine să privim întreaga situație și cum putem limita efectele negative ale acestui moment de importanță globală, în viața fiecăruia dintre noi?

Înainte de toate…

  • În paralel cu orice măsură de protecție și de igienă, se cere o pregătire mentală care să nu se îndrepte nici către panică, nici către relaxare exagerată. Ceea ce are loc în aceste momente cere din partea noastră un exercițiu de realism, de echilibru. Așa cum ne spune Dr. Adrian Marinescu, nu trebuie să fim nici relaxați, nici panicați. Trebuie să fim atenți.
  • Un alt îndemn care precede orice decizie punctuală este să se respecte cu strictețe deciziile autorităților. Deși schimbările și noile limite ne produc disconfort, atât psihologic, cât și fizic, sunt măsuri care au în vedere ansamblul, au rol de prevenție la nivel general. Păstrați-vă sursele de informare acreditate și nu vă alimentați îngrijorarea cu pseudo-informații.
  • Pentru cei care se întorc în țară din zonele de risc se cere o discuție internă extrem de responsabilă și matură. Întoarcerea în țară va cere izolarea la domiciliu sau carantină. Fie că se întorc din țările cu grad ridicat de pericol, fie că rămân în afara țării, cerințele de izolare în ceea ce îi privește rămân în picioare. Ceea ce diferă, în cazul în care se întorc, este numărul mult mai mare de oameni pe care îi expun riscului infectării.

Ce este coronavirusul?

Coronavirusurile sunt o familie mare de virusuri, există mai multe tulpini care sunt active în acest moment la nivelul întregului glob și pe care le gestionăm cu succes, în mod normal. Ceea ce schimbă parametrii pentru noul tip de coronavirus este agresivitatea pe care a dobândit-o  prin mutațiile suferite, agresivitate ce se traduce printr-un mai mare grad de mortalitate și răspândire.

Ce trebuie să facem pentru un control cât mai bun al pandemiei?

Deși sfaturile pe care urmează să le citiți sunt cu titlu de imperativ în situația coronavirusului, ele sunt sfaturi pe care este bine să le respectăm pe toată perioada anului, independent de evoluția situației actuale.

  • Spălarea mâinilor nu trebuie să devină un act simbolic, făcut pentru a bifa o acțiune. Folosiți apa și săpunul, timp de 20 de secunde, cel puțin. De asemenea, spălați-vă pe mâini nu doar după intrarea în casă, ci și înainte de masă sau de pregătirea ei, după ce tușim, strănutăm sau ne suflăm nasul, după ce atingem suprafețe cu risc mare de contaminare – clanțe, tejghea, birouri, tastatură, birou, telefon, tabletă. Acestea din urmă sunt și cele care ar trebui să fie dezinfectate mai des cu soluții alcoolice.
  • Soluțiile dezinfectante nu înlocuiesc complet spălatul pe mâini. Sunt însă o soluție necesară pentru perioadele în care nu ne este accesibilă spălarea mâinilor. De exemplu, în cazul în care ne deplasăm cu mașina sau cu mijloace de transport în comun, gelul dezinfectat va fi folosit chiar înainte de ajungerea la destinație, după atingerea ușilor, butoanelor, barelor de susținere etc.
  • O altă recomandare importantă ține de evitarea atingerii ochilor, nasului sau feței, în general, cu mâinile. Desigur, aceste lucruri sunt acte reflex de care nu suntem de multe ori conștienți. De aceea, păstrarea curată a mâinilor este un pas atât de important.
  • Evitarea zonelor aglomerate nu presupune doar evitarea concertelor, pieselor de teatru, evenimentelor de business. Cuprinde aspecte cu care ne întâlnim mult mai des – mersul la supermarket, la mall, în restaurante, bancă, instituții ale statului etc. În cazul în care nu putem evita aceste situații, este important să păstrăm distanța de cel puțin 1 metru față de cei din jur, fie că prezintă sau nu simptome vizibile de infecții respiratorii.
  • Faptul că statisticile indică o mai bună evoluție a virusului în cazul copiilor nu presupune că ei pot circula liber, fără a respecta regulile. Bolile se transmit foarte ușor în comunitățile de copii, respectarea igienei fiind destul de greu de respectat cu strictețe. De asemenea, cei mici reprezintă un factor de risc suplimentar pentru persoanele de vârste mai înaintate, care au grijă de ei.
  • Masca este si ea utilă împreună cu celelalte măsuri. Este bine să purtăm mască dacă avem o infecție respiratorie sau dacă intrăm într-un spațiu în care se află persoane cu posibile astfel de infecții, așa cum este, de exemplu, camera de gardă a unui spital. Masca, la fel ca batistele și șervețelele, este de unică folosință. Trebuie să fie schimbată de îndată ce s-a umezit.
  • Autoizolarea nu îi vizează doar pe cei care au fost infectați cu coronavirus. Ci pe toți cei care prezintă simptome de gripă sau răceală. Nevoia limitării unor astfel de contagiuni este cu atât mai importantă în contextul coronavirusului.
  • Vârstnicii este mai bine să stea mai mult în izolare. Deși se pune bază pe ajutorul lor în creșterea copiilor, acesta este o bună perioadă de limitare a acestor atribuții.

Imunitatea – singurul aspect ce ține de noi

Dincolo de respectarea măsurilor de izolare, în lipsa unui tratament activ pentru COVID-19, tot ce putem face este să avem grijă de sistemul nostru imunitar. Veste bună este că o persoană cu un sistem imunitar puternic va face o formă mai ușoară a bolii. Vestea mai puțin bună este că un sistem imunitar puternic nu se face printr-o simplă apăsare de buton. Este nevoie de un demers de lungă durată, o acțiune susținută ce îmbină alimentația, stilul de viață, obiceiurile dăunătoare. Chiar dacă expresia cu o floare nu se face primăvară este inspirată din realitate, nu este târziu să aveți un cât mai bun control al alimentației, să dormiți suficient, să evitați fumatul și să faceți chiar sport, în condiții de siguranță. Suplimentarea alimentației cu produse naturale pentru imunitate este necesară.

În plus, bolile cronice (inclusiv bronșita fumătorului) au un efect negativ asupra sistemului imunitar, motiv pentru care persoanele care suferă de astfel de boli și deficiențe trebuie să păstreze măsurile de siguranță cu mai mare atenție.

Ce fac dacă prezint simptome de infecție respiratorie?

  • În momentul în care prezentăm simptome ale unei infecții respiratorii este important să nu uităm că nu orice tulburare respiratorie este automat coronavirus. Izolarea este necesară în orice caz.
  • Dacă în istoricul din ultima perioadă se dovedește că avem o legătură cu zonele de infectare cu coronavirus, este indicat ca, înainte de orice, să sunăm la Tel Verde – linie telefonică de informare pusă la dispoziția cetățenilor interesați de COVID-19: numărul de telefon este 0800800358.
  • Este important să facem diferența. La 112 sunăm doar dacă avem o urgență medicală. Dacă avem nevoie de informații și considerăm că ne încadrăm în categoria contacților, sunăm la 0800800358. În momentul în care riscul contaminării nu este generalizat, cei care ar putea suna la telefonul verde sunt cei care fie s-au întors de curând dintr-o zonă de risc, fie au luat contact cu cineva care a fost expus.
  • Testarea pentru coronavirus nu poate fi făcută la cerere. Medicii sunt cei care decid dacă există o suspiciune în acest sens sau nu. În acest moment, testele se fac prin analiza secrețiilor nazale, faringiene, bronșice sau din spută.

Ceea ce este important este să nu uităm că situația de față nu poate fi depășită decât prin solidaritate, echilibru și un efort comun. Orice inițiativă îndreptată împotriva celorlalți este de fapt una care se întoarce, în timp, împotriva propriei persoane.

Etichete articol:
Articolul precedent
Gripa se extinde. Iată topul antiviralelor naturale!
Articolul următor
Helpline anti-anxietate gratuit, în perioada crizei COVID-19

Niciun rezultat găsit.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
CoronavirusVideo
Zenyth - Suplimente premium
Meniu