Nutriție

Broccoli, un superfood pentru detoxifiere

Autor:
509 vizualizări
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 3 minute
Vezi toate articolele despre:

Toxinele se află peste tot în jurul nostru, în alimentele pe care le consumăm, în cosmetice și produse de igienă, în aerul pe care îl respirăm. Atunci ce putem face pentru a susține detoxifierea organismului? Soluția poate părea surprinzător de simplă, dar este reală și dovedită științific: legumele verzi.

Broccoli este unul dintre cele mai puternice alimente verzi în materie de detoxifiere. Oamenii de știință au identificat în broccoli o serie de compuși naturali care acționează la nivel celular, stimulând procesele de detoxifiere și regenerare.

Broccoli, un trio special de detoxifiere

Glucorafan, gluconasturtiin și glucobrasicin sunt cei trei fitonutrienți descoperiți în broccoli, care alcătuiesc o combinație specială și fac din această legumă un puternic agent detoxifiant. Acest trio este capabil de a îmbunătăți toate etapele procesului natural de detoxifiere a organismului, inclusiv activarea, neutralizarea și eliminarea substanțelor nocive.

    În plus față de beneficiile de detoxifiere, broccoli este renumit și pentru alte avantaje oferite sănătății:

  • îmbunătățirea digestiei;
  • reducerea inflamației;
  • susținerea imunității;
  • suport pentru un sistem cardiovascular sănătos;
  • protejarea vederii, în special față de cataractă;
  • reducerea hipertensiunii arteriale și colesterolului;
  • echilibrare hormonală;
  • protejarea de stres oxidativ.

Avantajele nutriționale ale broccoli sunt concentrate și în germenii de broccoli, care se pot consuma de obicei sub formă de pudră ce se dizolvă în apă. Este bine de reținut că germenii de broccoli conțin cu până la 50 de ori mai mulți antioxidanți decât broccoli obișnuit. Germenii de broccoli sunt o sursă deosebit de valoroasă de sulforafan glucozinolat și indol-3-carbinol, cu un puternic rol de protecție împotriva agenților cancerigeni.

Broccoli stimulează detoxifierea din ficat

Cercetătorii de la Johns Hopkins University School of Medicine au arătat că în broccoli se găsesc și substanțe sulfuroase, numite sulforafani, care activează genele și stimulează ficatul să producă enzime necesare detoxifierii. Broccoli participă astfel la cele două faze ale detoxifierii din ficat, precum și la eliminarea reziduurilor toxice rezultate din aceste procese.

Un studiu publicat în revista Carcinogenesis (vol. 22) aduce dovezi în sprijinul ideii că broccoli are puternice efecte detoxifiante și protectoare. La cercetări au participat femei cu vârste peste 50 de ani, care prezentau un risc crescut de dezvoltare a cancerului de sân din cauza obiceiului de a consuma multă carne la grătar. Riscul era însă mult diminuat în cazul celor care mâncau, alături de friptură, multe legume din familia cruciferelor: broccoli, varză, conopidă, varză de Bruxelles, kale. Motivul? Creșterea activității enzimelor detoxifiante din ficat inhibă substanțele carcinogene ingerate prin alimentație.

Germenii de broccoli curăță corpul de chimicale

Broccoli este benefic nu doar pentru eliminarea toxinelor din alimentație, ci și a celor provenite din aerul poluat. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, poluarea – fie din mediul înconjurător, fie din mediul profesional – se află la originea unui deces din opt la nivel mondial. Expunerea la substanțe nocive din aer se asociază cu afecțiuni respiratorii, inclusiv cancer pulmonar, astm, sau boli inimă, atacuri de cord.

Cercetătorii de la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health au efectuat un studiu la care au participat 291 de locuitori ai unei zone industrializate din nordul Chinei. Participanților li s-au prelevat probe de sânge și urină înainte și după efectuarea testelor. Cei din grupul de control au primit o băutură din suc de ananas, lime și apă. În grupul de tratament au primit aceeași băutură, dar îmbogățită cu pudră din germeni de broccoli.

Germenii de broccoli sunt unele dintre cele mai valoroase surse naturale de glucorafani și sulforafani. Autorii studiului au constatat că subiecții care au consumat germeni de broccoli aveau o rată de eliminare a benzenului (substanță cancerigenă) cu 61% mai mare comparativ cu ceilalți.

Germenii de broccoli au același efect detoxifiant și în cazul contaminanților din hrană și apă.

    Surse:

  • needs.com/product/ndnl-1103-01/a_detox_cleansing
  • medicalnewstoday.com/articles/278369.php
  • naturalhealth365.com/detoxification-benefits-of-broccoli-1772.html
Etichete articol:
Articolul precedent
Autofagia – Secretul tinereții și al prevenirii bolilor
Articolul următor
De ce depinde digestia de echilibrul pH-ului?

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Nutriție
Zenyth - Suplimente premium

Te-ar putea interesa și:

Meniu