Nutriție

Cinci greșeli elementare pe care le facem în bucătărie

Autor:
715 vizualizări
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 3 minute
Vezi toate articolele despre:

Dr. Christine Bruhn, expert în siguranță alimentară, membru al Institutului de Tehnologii Alimentare (IFT) din Chicago, Illinois (fostul Director al Centrului de Cercetare al Universității California, Davis) şi echipa ei au realizat un experiment pentru a identifica cele mai frecvente erori de siguranță alimentară pe care le comitem în bucătărie.

120 de consumatori au pregătit un pui și o salată în bucătăriile proprii, sub supravegherea echipei dr. Christine Bruhn. Astfel, cercetătorii au descoperit că mulți dintre cei care se considerau pricepuți în bucătărie au comis greşeli critice legate de siguranța alimentară în timp ce pregăteau mâncarea, erori care ar putea conduce cu ușurință la o toxinfecție alimentară. Iată care sunt principalele cinci greşeli pe care le putem face cei mai mulți dintre noi în bucătărie, dar care se pot uşor corecta pentru liniștea şi sănătatea noastră!

Greșeala nr. 1: Nu ne spălăm pe mâini!

Una dintre primele și cele mai frecvente greşeli descoperite pe parcursul acestui experiment de către dr. Bruhn şi echipa sa a fost că cei mai mulți dintre participanți au uitat să se spele pe mâini înainte de a începe să pregătească mâncarea. Mâinile trebuie spălate cu apă şi săpun pentru cel puțin 20 de secunde și uscate cu un prosop de hârtie, nu cu unul de bumbac în care se pot ascunde bacterii sau alți germeni. În niciun caz nu folosiți prosoape de pânză sau bumbac pentru a șterge diferite accesorii din bucătărie, pentru că acest gen de prosoape pot fi ușor contaminate şi pot apoi răspândi bacterii atunci când sunt utilizate pentru uscarea diferitelor preparate sau la ștergerea diferitelor suprafețe din bucătărie.

Greșeala nr. 2: Spălăm carnea de pui în chiuvetă

Studiul a arătat că participanții au făcut cu o frecvență îngrijorătoare o altă gafă: au spălat puiul pe care urmau să-l gătească sub un jet de apă rece, în chiuveta în care mai apoi au spălat și legumele, unele unelte sau accesorii utilizate la prepararea acestuia. Cei mai mulți dintre „bucătarii de serviciu” înainte de a condimenta şi găti carnea de pui l-au spălat în chiuveta de bucătărie, modalitate care nu este tocmai corectă. Când puiul crud este plasat sub jet de apă, unele dintre bacteriile care ar putea fi pe suprafața lui ajung în chiuvetă și se depun după aceea pe legumele sau uneltele pe care le spălăm în același mod. Un alt risc implicat de o asemenea pregătire incorectă a cărnii pentru a fi gătită este acela de a ne stropi și pe haine sau alte suprafețe din apropiere contaminând totul în jur cu salmonella sau alte bacteria periculoase. Carnea trebuie spălată într-un recipient încăpător, curat, în nici un caz la un loc cu legumele sau alte preparate. Este una dintre cele mai grave și frecvente greșeli comise în bucătărie.

Greșeala nr. 3: Nu folosim un termometru pentru reglarea corespunzătoare a cuptorului la prepararea fripturii

O altă greşeală comisă de participanți a fost pregătirea cărnii de pui la o temperatură necorespunzătoare, deoarece aceștia au verificat dacă friptura este gata după crusta cărnii sau verificând-o cu o furculiță, în loc să folosească un termometru. Nu este suficient doar să ne uităm dacă puiul este alb în interior şi nu prezintă sucuri roz, este absolut vital să utilizăm un termometru pentru a ne asigura că este gătită carnea la minimum 70-80 grade Celsius. Temperatura necorespunzătoare poate lăsa porțiuni din pui crude, iar carnea astfel preparată poate constitui un alt focar de toxiinfecție alimentară.

Greșeala nr. 4: Temperatura necorespunzătoare din frigider

Dr. Bruhn şi echipa sa au mai constatat, atunci când au verificat temperatura din frigiderele participanților, că unu la sută aveau 16 grade Celsius şi aproape 15 la sută aveau aproximativ 5 grade Celsius, temperaturi prea ridicate pentru păstrarea preparatelor din carne. Frigiderul ar trebui să fie setat la o temperatură de 4 grade Celsius şi lăzile frigorifice la -18 grade Celsius. Deoarece puține frigidere au în dotare un termometru care să indice temperatura reală, folosirea unui termometru clasic ieftin vă va permite monitorizarea temperaturii şi ajustarea sau setarea corespunzătoare a frigiderului sau congelatorului, dacă este necesar.

Greșeala nr. 5: Amestecul cărnii crude și al vegetalelor

Prin spălarea verdețurilor sau legumelor folosite la prepararea salatelor în aceeași chiuvetă sau recipient în care ați spălat carnea de pui crudă vă asumați, iarăși, un risc foarte mare de contaminare. Același lucru este valabil și în cazul în care veți folosi același tocător sau cuțit, dacă acestea nu au fost perfect curățate: veți contamina verdețurile cu bacterii provenite de la carne. Ca atare, este bine să spălați salata într-un castron cu apă rece, iar carnea în alt recipient.

Așadar, igiena în bucătărie este foarte importantă pentru siguranța alimentară și este principala precauție de care fiecare dintre noi, „bucătarii de serviciu”, trebuie să ținem cont pentru a ne păstra starea de bine și sănătatea.

Sursa:

  • https://www.ift.org/Knowledge-Center/Learn-About-Food-Science/Food-Facts/Kitchen-Mistakes.aspx
  • Christine Bruhn, Dr., CFS, fostul Director al Centrului Consular pentru Cercetare, Universitatea din California Davis, US Food and Drug Administration
Etichete articol:
Articolul precedent
Pledoarie pentru alimentele „urâte“
Articolul următor
5 motive întemeiate pentru a consuma spirulină

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Nutriție
Zenyth - Suplimente premium

Te-ar putea interesa și:

Meniu