Psihologie

Copilul face crize de nervi în magazin: cum gestionezi situația?

Autor:
613 vizualizări
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 5 minute
Vezi toate articolele despre:

Mami, vreau jucăria asta! Și un balon de la casă! Hai să luăm bomboane! Acum, acum…” Scenariul se repetă de fiecare dată când mergeți la cumpărături sau pur și simplu când se nimerește să treceți prin fața unui magazin și vede ceva „interesant”. Vacanța voastră e o lungă înșiruire de cereri și solicitări: „Vreau înghețată! Mi-ai promis că mergem în parcul de distracții. Când îmi iei un colac albastru? Nu-mi mai place cel verde…” Dacă nu îi îndeplinești dorințele, se declanșează o adevărată criză de nervi. Și atunci ce faci? Ca majoritatea părinților, potrivit statisticilor, cedezi în fața copilului, pentru a evita scenele penibile în public. Iată o serie de recomandări despre cum să reziști în astfel de momente fără a scoate bani din portofel, sfaturi oferite de Christine Brunet și Anne-Cecile Sarfati în cartea „Petits tracas et gros soucis de 1 a 7 ans. Quoi dire, quoi faire?” („Mici probleme și griji mari de la 1 la 7 ani. Ce spunem, ce facem?”).

Pregătiți împreună ieșirea la cumpărături

Explică-i copilului că veți merge să faceți cumpărături „pentru casă”, cumpărături care sunt „necesare pentru toată familia”, și nu pentru el în special. Vorbește-i despre produsele trecute pe listă, eventual faceți împreună lista de cumpărături: „Avem nevoie de detergent pentru mașina de spălat, pastă de dinți pentru mami și tati, gel de duș pentru tine”. Până la vârsta de 7-8 ani, copilul este preponderent egocentric, considerând că tot ce faci, inclusiv cumpărăturile, trebuie să fie pentru el.

Stabiliți clar dinainte de a pleca de acasă: „Nu voi cumpăra altceva decât ce avem pe listă, nu putem cumpăra tot ce vezi în magazin”.

Proba de foc: la magazin!

fetita plangand

Odată ajunși în magazin, copilul nu trebuie ținut cu mâinile la spate în coșul de cumpărături de teamă să nu cadă pradă tentanțiilor. Lasă-l să participe! Roagă-l să te ajute cu punerea cumpărăturilor în coș, mulțumește-i pentru ajutor…
Adevărata probă de foc este însă atunci când treceți pe lângă rafturile de jucării și de dulciuri.

    Există mai multe variante:

  • Dacă rămâne calm. În loc să mergi repede mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, este bine să îl feliciți: „Sunt foarte mândră de tine, ai înțeles ce ți-am explicat, ești băiat/fată mare de-acum!”.
  • Dacă strecoară dulciuri în coș. Trebuie să reacționezi imediat: „Mâinile tale au luat ceva. Ți-am spus astăzi că nu intră în discuție să cumpărăm altceva decât ce avem pe listă”. Apoi așezi la loc produsul în raft.
  • Ascunde o mică jucărie în buzunar. Îi spui regula: „Nu luăm lucruri pe care nu putem să le cumpărăm. Este interzis.” Dacă nu renunță, mergeți împreună la un vânzător: „Nu dorim să cumpărăm acest obiect și vi-l aducem înapoi”. Astfel copilul își poate da seama că este o problemă gravă și că interdicția provine din regulile de viață în societate.
  • Dacă devine insistent. Păstrează-ți calmul: „Înțeleg că îți dorești acest lucru, dar am vorbit ceva înainte și trebuie să respectăm ce am stabilit”.

Cuvinte-cheie, formule magice

Fii foarte sigură pe tine pentru a evita o discuție interminabilă. La fiecare insistență, repetă-i formula: „Nu putem cumpăra. Asta e regula”.

Atitudinea calmă a părintelui este foarte importantă și va avea ca efect calmarea copilului. În schimb, nesinguranța nu va face decât să alimenteze agresivitatea și revendicările copilului.

Eventual, îi poți vorbi despre propria ta copilărie: „Și eu, când eram mică, îmi amintesc că voiam să-mi cumpere mama tot felul de lucruri când mergeam la magazin… Dar nu se întâmpla asta, pentru că e imposibil”. Această mărturisire va avea ca efect distragerea atenției și înțelegerea faptului că și adulții au fost în situația lui.

Dacă în continuare se poartă urât, țipă, îți spune că „ești o mamă rea”, replica ar trebui să fie de genul: „Asta gândești acum, dar să știi că nu îți poți schimba mama și nici eu nu pot schimba copilul. Este imposibil. Asta e situația”.

Momentul culminant: se tăvălește pe jos

Orice s-ar întâmpla, nu ceda! Menține-ți decizia inițială. În nici un caz nu te lăsa pradă gândului că „pentru o jucărioară de 5 lei nu merită să facem o dramă”. Indiferent de prețul obiectului, problema este aceeași pentru copil. Cât despre privirile celorlalți oameni din magazin, nu ar trebui să le dai atenție, ceea ce se întâmplă între tine și copilul tău nu este problema lor. Nu trebuie să le dai explicații și nici să îți avertizezi copilul că trebuie să înceteze „pentru că se uită lumea la noi”.

Trebuie să ai încredere în tine și să nu apelezi la ajutorul altei persoane pentru a face morală copilului. Ar fi umilitor atât pentru el, cât și pentru tine. De ce să nu reglezi această problemă doar tu și copilul tău?
Păstrează-ți calmul, iar dacă copilul este mai mic de 5 ani încearcă să reduci cât mai mult timpul de stat în magazin pentru a-l scoate din mediul conflictual. Dacă e vorba despre un copil mai mare, continuă cumpărăturile amintindu-i că: „Am vorbit ceva înainte și mi-ai promis că te vei ține de cuvânt. Având în vedere ce s-a întâmplat, te așteaptă o pedeapsă când ne întoarcem acasă”.

Este necesară pedeapsa?

Pentru unii, pedeapsa este sinonimă cu educația strictă, autoritară sau chiar cu frica de a pierde afecțiunea copilului. Din perspectiva psihologului Christine Brunet, pedeapsa face parte din educația unui copil, dar ceea ce face diferența între beneficiu și daună este modul în care este aplicată. Pedeapsa îi permite copilului să înțeleagă că există reguli și, dacă nu sunt respectate, există sancțiuni. Îl ajută să fie responsabil, să își asume faptele sale și să știe că există urmări – bune sau rele – în funcție de ceea ce face.

    Pedeapsa trebuie să respecte totuși niște criterii:

  • Să fie proporțională cu fapta comisă și cu vârsta copilului. Spre exemplu, putem să îi pretindem copilului să își ceară scuze atunci când greșește (începând de la vârsta de 2-3 ani). Trimiterea copilului în camera lui spunându-i: „Stai în camera ta până te liniștești și vorbim după aceea”. Interzicerea tabletei, calculatorului sau televizorului pe o durată în funcție de gravitatea faptei.
  • Când este posibil, repararea greșelii comise este o formă de pedeapsă educativă. Poate să lipească la loc desenul rupt, să curețe peretele murdar sau să îndeplinească o sarcină pentru toată familia. Copilul căruia i se permite să-și răscumpere greșelile va avea sentimentul că este responsabil și autonom.
  • Sancțiunea trebuie întotdeauna să fie însoțită de o explicație: „Ți-am spus că așteptam altceva de la tine. Nu ai respectat înțelegerea noastră și din această cauză astăzi nu ai voie la calculator”. Nu pentru că „ai fost rău, obraznic sau neascultător” sau alte formule care etichetează copilul și îl afectează emoțional.

Exemple de pedepse nepotrivite

  • Amenințările de genul „te las în magazin” sau „nu te mai iubesc” sunt inacceptabile și periculoase. Acestea îi creează copilului o stare de nesiguranță majoră și pe măsură ce crește există riscul de a pierde comunicarea cu el.
  • Privarea copilului de nevoi vitale cum ar fi hrana sau somnul este de asemenea o pedeapsă umilitoare și traumatizantă. „Mergi la culcare imediat” sau „nu primești desert dacă…” îi creează copilului ideea că somnul e o pedeapsă și desertul o recompensă.
  • Temele suplimentare ca formă de pedeapsă nu au niciun efect benefic în acumularea mai multor cunoștințe și nu îl ajută pe copil să-și asume mai bine responsabilitățile de școlar sau să învețe mai bine.
  • Sarcinile menajere („strânge masa”, „fă-ți patul”) nu sunt pedepse. Este normal ca orice copil să ajute la treburile casei. Nu le va face niciodată cu plăcere dacă va învăța că sunt sancțiuni.
  • Momentele mult așteptate de toți copiii – aniversările, ieșirile în parc, cadourile de Crăciun – nu fac obiectul pedepselor. Ar fi prea grav și prea neîndurător să îl privăm de aceste bucurii ale copilăriei.
  • Violența și umilința nu au ce să caute în creșterea și educarea copilului. De aceea, este lesne de înțeles că palma la fund sau țipetele nu intră în discuție. Copilul va fi tentat să răspundă pe măsură: prin agresivitate, ostilitate, furie. Există riscul să își piardă încrederea în sine și veselia. Or, un copil are nevoie de o copilărie fericită pentru a se forma ca adult echilibrat.
    Sursa:

  • Christine Brunet, Anne-Cecile Sarfati – „Petits tracas et gros soucis de 1 a 7 ans. Quoi dire, quoi faire?”. Editions Albin Michel, 2007
Etichete articol:
Articolul precedent
Psihogenealogia, știința care vindecă rănile din trecutul familiei
Articolul următor
Tu știi la ce se uită copilul tău?

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Psihologie
Zenyth - Suplimente premium

Te-ar putea interesa și:

Meniu