Recenzii

„Creierul se transformă. Experiențele neuroplasticității” – capacitățile miraculoase ale creierului

Autor:
531 vizualizări
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 2 minute

Neuroplasticitatea sau capacitatea creierului de a se modifica pe sine însuși, în cea mai nouă carte a dr. Norman Doidge: „Creierul se transformă“.

Vezi toate articolele despre:

Până nu demult, oamenii de știință considerau că anatomia creierului nu poate fi modificată. Se credea că dacă te-ai născut cu limitări cerebrale sau dacă ai suferit leziuni ale creierului în timpul vieții, atunci rămâi cu aceste probleme pentru totdeauna. Însă un grup de cercetători care au lucrat la frontierele științei creierului, în anii ’70, au făcut o serie de descoperiri neașteptate. Ei au dovedit că creierul își schimbă structura cu fiecare activitate pe care o realizează, adaptându-și funcțiile pentru misiunea care i se atribuie. Astfel s-au pus bazele neuroplasticității – capacitatea extraordinară a creierului de a se modifica pe sine însuși.

Cartea „Creierul se transformă. Experiențele neuroplasticității”, apărută la Editura Paralela 45, prezintă descoperirile revoluționare în domeniul neuroplasticității, explicate pe înțelesul tuturor, cu ajutorul unor cazuri concrete ale pacienților care și-au recuperat sănătatea creierului. Autor este dr. Norman Doidge, psihiatru, psihanalist și cercetător în cadrul Departamentului de Psihiatrie al Universității din Toronto și al Universității Columbia din New York.

Considerat unul dintre liderii mondiali ai neuroplasticității, dr. Norman Doidge demonstrează în carte că, datorită neuroplasticității, „există copii care nu rămân cu abilitățile mentale cu care s-au născut; că un creier deteriorat se poate adesea reorganiza, iar când o parte nu mai funcționează, o altă parte îi preia funcțiile; că o celulă cerebrală care moare poate fi uneori înlocuită”.

Dar neuroplasticitatea nu înseamnă doar vești bune, avertizează dr. Norman Doidge. Ea face creierul nu doar adaptabil, ci și mai vulnerabil la influențele exterioare. Neuroplasticitatea are puterea de a conduce atât la comportamente flexibile, cât și la comportamente rigide. Fenomenul este denumit paradox plastic. Numai înțelegând și efectele pozitive, și pe cele negative ale plasticității vom putea pricepe cu adevărat spectrul posibilităților umane.

Cartea te va ajuta să înțelegi de ce creierul uman deține o impresionantă capacitate de îmbunătățire, atât din punct de vedere intelectual, cât și moral. Dr. Norman Doidge  te va convinge că creierul uman poate fi descris ca lucrul cel mai complex din univers și că el este capabil de schimbări microstructurale masive și continue.

Etichete articol:
Articolul precedent
Dacă vrei să găsești fericirea
Articolul următor
Să trăim sănătos fără toxine

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Recenzii
Zenyth - Suplimente premium

Te-ar putea interesa și:

Meniu