Sănătate

6 moduri simple de a-ți proteja microbiomul intestinal

Autor:
1K vizualizări
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 2 minute
Vezi toate articolele despre:

S-ar putea să știi deja acest lucru, dar corpul tău reprezintă casa a mii de miliarde de microorganisme, care ajută la buna funcționare a organismului și la prevenirea bolilor. Acești microbi, bacterii în majoritatea lor, sunt cunoscuți sub numele de microbiom uman. Asocierea dintre microbiom și sănătatea oamenilor este unul dintre cele mai fierbinți subiecte ale cercetării științifice de astăzi, cel mai important fiind microbiomul intestinal. Ce poți face pentru a-ți îmbunătăți microbiomul intestinal și implicit starea de sănătate? Descoperă 6 modalități simple de protejare a microbiomului intestinal.

1. Consumă fructe și legume organice

Legumele și fructele stropite cu substanțe chimice pentru a elimina microbii ucid, de asemenea, și microflora sănătoasă din tractul nostru gastrointestinal. Legumele și fructele organice nu sunt pulverizate cu aceste pesticide, ierbicide sau insecticide și de aceea nu sunt dăunătoare pentru noi.

2. Bea apă fără clor

Apa de la robinet conține clor, care are rolul de a ucide microbii dăunători din apa potabilă, dar când consumăm apa aceasta, ucidem și microbii sănătoși din interiorul nostru. Prin urmare, este important să filtrăm clorul din apa noastră, înainte să o consumăm.

3. Nu mai folosi geluri antibacteriene

Gelurile și săpunurile antibacteriene pot ucide agenții infecțioși, dar pot ajunge și în tractul digestiv și pot deregla microflora sănătoasă. Ai putea să te întrebi cum le ingerezi, totuși. Gândește-te că după folosirea gelurilor sau săpunurilor antibacteriene, atingi hrana și consumi mâncarea, care ajunge apoi în tractul digestiv alături de resturile acestor substanțe de pe mâini.

4. Evită aditivii alimentari, conservanții și organismele modificate genetic

Toxinele din mediu ajung și în produsele noastre alimentare și pot perturba microbiomul. Evitarea acestor chimicale ajută la menținerea echilibrului microbiomului și a tractului digestiv în stare bună.

5. Înlocuiește zahărul prelucrat cu îndulcitori naturali

Zahărul prelucrat reprezintă hrană pentru bacterii nesănătoase și ciuperci, ceea ce ajută la dezvoltarea acestor dăunători în tractul digestiv. Îndulcitorii naturali precum mierea brută, siropul de arțar, zahărul de nucă de cocos sau stevie nu afectează microbiomul și nu perturbă echilibrul în tractul gastrointestinal.

6. Consumă multe probiotice

Probioticele sunt bacterii benefice ce se găsesc în cantități mici în unele alimente, precum iaurt sau murături. Aceste bacterii pot popula intestinul, oferind o gamă largă de beneficii pentru sănătate, inclusiv pentru sistemul imunitar. Suplimentele cu probiotice de calitate sunt o modalitate foarte bună de a menține flora intestinală sănătoasă.
Aceste sfaturi vor contribui la menținerea echilibrului microbiomului, ceea ce te va ajuta să ai o stare generală de sănătate bună, deoarece există o corelație directă între un intestin sănătos și un corp sănătos. Tu cum stai cu sănătatea intestinală?

    Surse:

  • foodmatters.com/article/your-microbiome-your-health-and-you
  • foodmatters.com/article/five-ways-to-improve-your-microbiome
Etichete articol:
Articolul precedent
Descoperă 6 beneficii esențiale ale colagenului!
Articolul următor
Ce este anemia și cum o poți trata natural?

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Sănătate
Zenyth - Suplimente premium

Te-ar putea interesa și:

Meniu