Sănătate

Bacteriile prietenoase – cheia prevenirii astmului

Autor:
527 vizualizări
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 2 minute
Vezi toate articolele despre:

Bacteriile potrivite la momentul potrivit ar putea fi cel mai bun mod de a preveni alergiile și astmul, susțin oamenii de știință canadieni. Cercetarea publicată în Science Translational Medicine a analizat miliardele de bacterii pentru care corpul uman este gazdă. Analiza a 319 copii a arătat că au existat riscuri mai mari de dezvoltare a astmului în cazul în care lipseau patru tipuri de bacterii.

Astăzi, copiii nu mai sunt expuși suficient la microbi

În corpul uman, bacteriile, virusurile și fungii sunt mai numeroase decât celulele umane în raport de 10 la 1, iar acest microbiom este considerat ca având un impact enorm asupra sănătății. Echipa de la University of British Columbia și Children’s Hospital din Vancouver a comparat microbiomul copiillor de 3 luni și 1 an, pentru riscul de a avea astm la vârsta de 3 ani. Copiii lipsiți de patru bacterii specifice (Faecalibacterium, Lachnospira, Veillonella și Rothia) la vârsta de 3 luni au avut un risc ridicat de a dezvolta astm la vârsta de 3 ani. La vârsta de 1 an nu a fost observat același efect în microbiom, ceea ce sugerează că primele luni de viață sunt cruciale. Unul dintre cercetători, dr. Stuart Turvey, a declarat că „viziunea noastră pe termen lung ar fi ca toți copiii să primească aceste bacterii pentru a preveni dezvoltarea ulterioară a astmului. Totuși, nu suntem încă pregătiți pentru asta întrucât știm foarte puține despre aceste bacterii, dar pe viitor aceste lucruri se pot rezolva“.

Astmul este cauzat de sensibilitatea extrem de ridicată a căilor respiratorii la iritații și inflamații. Cazurile sunt în creștere, iar în Marea Britanie, spre exemplu, 1 din 11 copii este diagnosticat cu astm. O posibilă explicație pentru creșterea incidenței astmului și a alergiilor este „ipoteza igienei“, ceea ce sugerează că astăzi copiii nu mai sunt expuși suficient la microbi pentru a-și putea calibra sistemul imunitar spre a putea face diferența între „prieteni“ și „dușmani“. Nașterea prin cezariană și renunțarea la alăptare limitează bacteriile care sunt transmise către noul-născut. Antibioticele pe care le ia o femeie gravidă sau un copil nou-născut pot afecta, de asemenea, microbiomul.

Bacteriile potrivite la momentul potrivit

Dr. Brett Finlay, un alt cercetător în cadrul proiectului, a declarat: „Am fost surprins să constat că microbii fecali pot influența multe lucruri. Aceste date arată foarte clar că sistemul imunitar are o legătură puternică cu intestinul și influențează funcționarea întregului organism“. Dr. Benjamin Marsland, de la Universitatea Lausanne din Elveția, a realizat o serie de cercetări care au arătat că o dietă bogată în fibre poate reduce inflamația în plămâni și poate ușura simptomele astmului.

Așadar, echilibrul delicat al bacteriilor intestinale influențează sistemul imunitar și poate avea un rol important în prevenirea cauzelor pentru care oamenii se îmbolnăvesc de astm.

    Surse:

  • bbc.com/news/health-25592214
  • bbc.com/news/health-34392522
  • stm.sciencemag.org/content/7/307/307ra152
Etichete articol:
Articolul precedent
Autismul, în creștere alarmantă
Articolul următor
Ce este mai periculos decât fumatul a 15 țigări pe zi?

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Sănătate
Zenyth - Suplimente premium

Te-ar putea interesa și:

Meniu