Sănătate

Cu degetul în gură, un obicei de călire a imunității?

Autor:
456 vizualizări
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 3 minute
Vezi toate articolele despre:

Scoate degetul din gură! Nu este frumos să-ți rozi unghiile! Iată o veste bună pentru părinții care țin cu tot dinadinsul la bunele maniere ale copiilor. Se pare că aceste obiceiuri (rele?) au efecte protectoare asupra imunității copiilor. Cel puțin așa susține un studiu publicat, luni, 11 iulie, în revista Pediatrics. Potrivit cercetării, suptul degetului și rosul unghiilor presupun expunerea copilului la bacterii, ceea ce conduce la dezvoltarea unui sistem imunitar competent. Pe termen lung, acest lucru se traduce prin protecție față de alergii, astm, dermatită atopică.

Ipoteza igienei și expunerea la microbi

Ipoteza igienei afirmă că expunerea precoce la microorganisme educă sistemul imunitar astfel încât acesta să nu reacționeze exagerat la diverși factori, așa cum se întâmplă în cazul alergiilor. Or, statul cu degetul în gură este un obicei comun în copilărie care favorizează expunerea la microorganisme și călirea imunității. Pentru a verifica dacă acest lucru este benefic pentru sănătatea copilului, echipa profesorului Bob Hancox de la Universitatea Otago, din Noua Zeelandă, a monitorizat 1.037 de oameni născuți în perioada 1972-1973 până la vârsta maturității.

Inițial, autorii studiului au interogat părinții participanților cu privire la obiceiurile copiilor la vârsta de 5,7, 9 și 11 ani. Își țin degetul în gură? Își rod unghiile? După mai mulți ani au testat predispoziția alergică a subiecților. La vârsta de 13 ani, apoi la 32 de ani. Mai precis, sensibilitatea alergică a fost determinată prin teste cutanate. Dacă un participant prezenta un rezultat pozitiv la cel puțin un alergen comun, el era considerat alergic.

Suptul degetului: beneficii și riscuri

Aproximativ o treime dintre copiii participanți la studiu obișnuiau să-și roadă unghiile sau să-și sugă degetul. La vârsta de 13 ani, predispoziția la alergii a fost depistată la un procent mai mic (38%) din copiii cu deprinderile respective, comparativ cu ceilalți (49%). La cei din prima categorie, riscul de a dezvolta o alergie la acarienii din praful de casă, la ierburi sau la blana de pisică sau câine a fost cu o treime mai mic decât în cazul celor care nu aveau aceste ticuri. Iar protecția s-a menținut până la maturitate, date similare fiind constatate și mai târziu, la vârsta de 32 de ani.

Aceste observații sunt în consens cu ipoteza igienei, care sugerează că expunerea la microbi în copilărie reduce riscul de a dezvolta alergii”, notează autorii. Cu toate acestea, autorii nu doresc să încurajeze aceste obiceiuri destul de controversate. În general, medicii pediatri atrag atenția că suptul degetului generează deformarea maxilarului și a danturii, indicând faptul ca, până la vârsta de 4 ani, copiii să fie dezvățați de suzetă, biberon, suptului degetului. Totodată, rosul unghiilor se asociază cu răni greu de vindecat la nivelul degetelor și risc de infecții.

Deși nu recomandăm să fie încurajate aceste obiceiuri, pare să existe o parte pozitivă a lor”, a declarat profesorul Malcolm Sears, coautor, de la Universitatea McMaster din Canada. Sunt necesare studii suplimentare pentru a stabili o relație de cauzalitate între lipsa expunerii la microbi în copilărie și mecanismele imunitare care duc la declanșarea alergiilor.

„A trăi într-un mediu steril nu este cel mai bun lucru pentru noi”

Dr. Mira Hiramatsu, medic pediatru, purtătoare de cuvânt a Societății Americane de Pediatrie, a declarat referitor la acest studiu că „este o dovadă în plus în sprijinul ipotezei igienei”. Ea a subliniat că există conexiuni similare observate în studii anterioare. Copiii din creșe, cei care locuiesc alături de animale de companie, trăiesc în ferme sau au frați mai mari tind să aibă un risc mai mic de a dezvolta alergii și astm, ceea ce sugerează că mediile relativ populate cu germeni oferă un anumit grad de protecție.

Cred că acest studiu conferă greutate ideii conform căreia copiii se simt mai bine atunci când sunt expuși la o varietate de microbi”, a spus Hiramatsu. „A trăi într-un mediu steril nu este cel mai bun lucru pentru noi”.

Asta nu înseamnă că părinții trebuie să-și lase copiii să se tăvălească în noroi, dar pot să-și domolească tendința de a steriliza totul în jurul celor mici, recomandă dr. Hiramatsu.

    Surse:

  • pediatrics.aappublications.org/content/early/2016/07/07/peds.2016-0443
  • medicinenet.com/script/main/art.asp
  • fr.news.yahoo.com/ronger-ongles-sucer-pouce-contre-145338877.html
  • francetvinfo.fr/sante/enfant-ado/sucer-son-pouce-reduirait-les-risques-de-developper-des-allergies_1542447.html
Etichete articol:
Articolul precedent
Ce s-ar întâmpla dacă nu am mai face duș?
Articolul următor
De ce persistă durerea cronică?

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Sănătate
Zenyth - Suplimente premium

Te-ar putea interesa și:

Sănătate

Ulcerul

5%-10% din populatie sufera de ulcer in cursul vietii, spun statisticile medicale. Cea mai frecventa manifestare clinica a ulcerului este…
Meniu