Sănătate, Video

Igiena corectă și un comportament adecvat pun răcelile pe fugă

Autor:
97 vizualizări
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 4 minute

Azi cald. Mâine frig. Astăzi, soarele ne încălzește obrajii și ne provoacă la o plimbare în tricou cu mânecă scurtă. Mâine ne determină să ne ferim de frig, îmbrăcând haine groase, specifice anotimpului rece. Schimbările capricioase și bruște de temperatură clatină organismul și adună microbii și germenii în jurul nostru, asemenea albinelor în stupină. Ar trebui să luăm măsuri speciale, care să ne ferească de atacul răcelilor și al gripelor? Sau regulile ce și-au găsit aprecierea de-a lungul timpului sunt mai bune ca niciodată și merită respectate și mai ales aplicate? Aflăm de la dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase, alături de Simona Dragomir, în studioul Ziarului de Sănătate.

Vezi toate articolele despre:

Răcelile nu-s un lucru neobișnuit în anotimpurile zgârcite cu căldura și razele soarelui. Nu ar trebui privite ca pe un balaur, care scoate foc și pârjolește tot în cale, dar nici nu ar trebui trecute cu vederea, de parcă nu ar exista și nu ar face nimic rău. Dimpotrivă. Trebuie acționat în funcție de gravitatea lor și scoase din tolba cu sfaturi a medicilor măsurile și remediile cele mai potrivite, pentru a ne reveni cât mai rapid în simțiri. Un nas care curge chiar și trei săptămâni, o tuse ușoară, care să nu ne facă mari probleme, nu ar trebui să ne sperie și nici să ne doboare. Problema, spune dr. Adrian Marinescu, este atunci când simptomele se complică și banala răceală își scoate ghearele și atacă puternic. D-abia în momentul în care nasul pare că nu se mai eliberează de mucus, când apar frisoanele, temperatura mare, când durerile de cap sunt atât de puternice, că și cel mai mic zgomot pare a fi un pichamăr, ce ne sfredelește creierul, ori că durerile musculare ne împresoară, de parcă cineva ne-ar lovi tot corpul, vom ști cu siguranță că răceala a căpătat chipul și forma unei gripe, ce necesită mare atenție și grijă.

Nu luați antibiotice dacă sunteți răciți!

Tratamentul simptomatic, cu antitermice în cazul febrei și folosirea produselor care să decongestioneze nasul și să elimine durerile de gât reprezintă calea cea mai eficientă. Un nas care nu este curățat cum trebuie poate duce la sinuzită, la otite, ce pot degenera în meningite. Suportul unui medic, în astfel de cazuri, nu trebuie sa lipsească. ”Mare grijă, însă! Nu apelați la antibiotice! În cazuri de răceli, viroze, gripe fără complicații, ele fac mai mult rău decât bine. Creează rezistență și reacții adverse. Le putem folosi numai când infecția e de natură bacteriană și doar la recomandarea medicului”, explică dr. Adrian Marinescu. Și nu uită să adauge: ”De tratament trebuie să beneficieze doar cel bolnav, nu și ceilalți membri ai familie, care nu au nici un simptom, dar vor să ia tratament doar pentru a preveni apariția bolii”.

Să nu stăm printre persoanele bolnave!

Și totuși, cum ne ferim de răceli? Cum putem face pentru a ne întări imunitatea și a ne crea un scut de apărare în jurul trupului? ”Este important să ne ferim de persoanele care prezintă cel mai mic semn că ar fi răcit. E suficient, de exemplu, în cazul copiilor, ca în clasă să fie un singur copil bolnav. El va reuși cu foarte mare ușurință să transmită germenii și celorlalți. La fel se întâmplă și în familie. Cei care au cel mai mult de suferit sunt vârstnicii și copiii mici. Iar dacă bunicii sunt și cu afecțiuni cardiace, boli cronice, răcelile pot deveni foarte severe”, explică doctorul.

Să ne spălăm bine pe mâini

O altă măsură ce trebuie luată pentru a preveni răcelile constă în realizarea unei bune igiene. Spălatul pe mâni înseamnă pentru mulți dintre noi puțină apă stropită peste degete. În realitate, pentru ca microbii să se desprindă de pielea noastră e nevoie de multă apă și mult săpun, cu care să frecăm un minut pentru a avea eficiență. Spălatul între degete, pe sub unghii ne asigură un minim de igienă, care ne poate ține departe de boală. ”Igiena înseamnă și grijă deosebită în a nu atinge suprafețele predispuse a fi folosite de foarte mulți oameni. Clanțele, toaletele sunt pline de microbi, care ne pot îmbolnăvi foarte ușor”.

Să tușim cu capul spre cot, nu în palme!

Chiar și modul în care tușim poate să ne deturneze de la dorința noastră de a ne menține sănătoși. ”Încercați să tușiți fără să folosiți palma”, ne sfătuiește specialistul și ne arată modul corect de a reacționa: îndreptăm gura spre cot. Și masca ne poate fi de folos, ferindu-ne atât pe noi, cât și pe ceilalți de răspândirea microbilor. Peste toate aceste reguli, poate cea mai importantă, atunci când simțim că răceala se strecoară în corpul nostru, este să stăm acasă. Dacă nu-i acordăm o atenție sporită, o banală răceală poate să se transforme în gripă, pneumonii, broșite, iar vizita la medic devine inevitabilă. Ca și în cazul adulților, și copiii trebuie să-și facă din casă loc de petrecut timpul, atunci când sunt răciți. ”Mulți părinți cred că, dacă este frig afară, ar fi mai bine să fugă de parcuri, de plimbat în natură și dau fuga la locurile de joacă, special amenajate în mall-uri sau în alte locuri. Mișcare total greșită, în viziunea specialistului, care recomandă plimbările în aer liber, în zone neaglomerate, adoptând o ținută potrivită, adecvată vremii.

Alimentație băgată în fructe și suplimente de calitate

De asemenea, o alimentație corectă, sănătoasă, care să conțină multe fructe și legume, nu face decât să întregească tabloul modului în care trebuie să ne comportăm, pentru a face tot posibilul să ne punem la adăpost de eventualele răceli ce stau la pândă. ”Este adevărat. Anotimpurile reci nu abundă în legume și fructe proaspete. Nu-i rău în astfel de situații să apelăm la suplimente naturale, bine alese, care să ne întărească organismul și să suplinească într-un fel lipsa vitaminelor și a mineralor pe care le-am găsi în legume sau fructe”, spune dr. Marinescu. Vitamina C cu rodie si resveratrol ori Vitamina C cu citrice ajută la întărirea imunității, dar au și rol anti-aging. Cele două produse Vitamina C Premium de la Zenyth conțin nutrienți cu acțiune sinergică: acid ascorbic natural plus co-factori (bioflavonoide, resveratrol). Datorită co-factorilor naturali, asimilarea și biodisponibilitatea Vitaminei C din aceste două suplimente sunt extrem de ridicate.

E suficient un simplu strănut. Ori o tuse care să se îndrepte direct către tine și răceala poate să facă casă bună cu trupul tău, mai ales dacă găsește un culcuș cald, care nu a fost pus la adăpost de efectele vremii reci. Cu tratamente corecte și remedii sănătoase, cu suplimente naturale, dar mai ales, respectând câteva reguli simple de igienă, răcelile pot fi asemenea unor ploi de vară, rapide, care să nu ne afecteze prea mult! Să dăm atenție oricărui simptom și să acționăm din timp! Astfel preîntâmpinăm complicațiile și căpătăm repede starea de bine, specifică unui om sănătos!

Etichete articol:
Articolul precedent
Care sunt cauzele oboselii cronice?
Articolul următor
Cât de importanți sunt acizii grași omega 3?

Niciun rezultat găsit.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
SănătateVideo
Zenyth - Suplimente premium
Meniu