Sănătate

Laureații Premiul Nobel în Medicină (I)

Autor:
355 vizualizări
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 5 minute
Vezi toate articolele despre:

Alfred Nobel (1833-1896), chimist, inventator (a descoperit dinamită) și om de afaceri suedez, a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele premii care îi poartă numele. Ca urmare a testamentului, o parte din averea sa (echivalentul la 220 milioane de euro) a constituit un fond ale cărui dobânzi sunt distribuite „celor care, în cursul anului precedent, au adus omenirii cele mai mari servicii“ în cinci domenii — fizică, chimie, medicină, literatură și pace.

Decernarea Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, de către Comitetul Nobel de la Institutul Karolinska, Stockholm, Suedia, a început din anul 1901 și a vizat domenii precum: agenți antibacterieni, audiologie, bacteriologie, biochimie, fiziologie cardiovasculară, fiziologie celulară, chimie, dermatologie, biologia dezvoltării, diagnostic imagistic, tehnici de diagnosticare, fiziologia digestiei, transmiterea bolilor, embriologie, endocrinologie, epidemiologie, etologie, gastroenterologie, genetică, hematologie, imunitate, oncologie medicală, metabolism, microbiologie, biologie moleculară, fiziologie musculară, neuroanatomie.

Premiul Nobel pentru Medicină, în cifre

• 108 premii Nobel în Fiziologie sau Medicină au fost acordate între anii 1901-2017.
• 39 de premii în Medicină au fost acordate unui singur laureat.
• 12 femei au primit premiul pentru Medicină până acum.
• 32 de ani a fost vârsta celui mai tânăr laureat în Medicină, Frederick G. Banting, premiat în anul 1923 pentru descoperirea insulinei.
• 87 de ani a fost vârsta celui mai în vârstă laureat în Medicină, Peyton Rous, premiat în 1966 pentru descoperirea virusurilor care provoacă tumori.
• 58 de ani a fost vârsta 1medie a laureaților în Medicină sau Fiziologie.
• Nu s-au acordat premii în timpul anilor de război (1915-1918, 1940, 1941 și 1942).

Care sunt laureații Premiului Nobel în Fiziologie sau Medicină și realizările deosebite ale acestora pentru care au fost premiați și care au contribuit la dezvoltarea medicinei în secolele XX și XXI?

2017: Premiul Nobel pentru descoperirea mecanismelor moleculare care controlează ritmul circadian

Premiul a fost oferit în comun lui Jeffrey C. Hall (Universitatea din Maine, ME, USA), Michael Rosbash (Universitatea Brandeis Waltham, MA, USA, Institutul Medical Howard Hughes), Michael W. Young (Universitatea Rockefeller, New York, USA), pentru descoperirea mecanismelor moleculare care controlează ritmul circadian.

Modul în care funcționează ceasul nostru biologic intern a constituit mult timp un mare mister pentru oamenii de știință.

Viața plantelor, animalelor și omului este adaptată la ritmul planetei noastre (mișcarea de rotație în jurul axei sale pe parcursul a 24 de ore). Fiecare organism dispune de un ceas biologic intern care pregătește organismul (la nivel fizic, psihic și comportamental) pentru fluctuațiile zilei (alternanța zi-noapte). Această adaptare regulată este numită ritm circadian și reprezintă ciclul de aproximativ 24 de ore. Ceasul biologic reglează funcțiile importante ale corpului (comportamentul, nivelurile hormonale, somnul, temperatura corpului, metabolismul etc.). Starea noastră de bine este afectată atunci când apare o diferență de timp între mediul nostru extern și ceasul biologic intern, de diferența de fus orar în timpul unei călătorii. Nepotrivirea dintre stilul de viață și ritmul dictat de ceasul intern este asociată cu un risc crescut pentru diferite boli (obezitate, depresie, diabet etc.).

Cei trei laureați au reușit să privească în interiorul ceasului nostru biologic și să elucideze funcționarea acestuia. Descoperirile lor explică modul în care plantele, animalele și oamenii își adaptează ritmul biologic la alternanța zi-noapte. Folosind musculița de oțet (Drosophila) ca organism model, au izolat o genă-ceas care controlează ritmul biologic zilnic normal. Ei au arătat că această genă transmite instrucțiunile genetice de producere a unei proteine al cărei nivel se modifică în funcție de momentul zilei (în timpul nopții se acumulează în celulă, iar în timpul zilei se degradează), controlând astfel funcțiile corpului (activitatea inimii, presiunea sângelui, metabolismul etc.). Ulterior, au identificat componentele proteice suplimentare ale acestei „mașinării“ (ceasul biologic intern), dezvăluind mecanismul care controlează propria susținere a funcționării ceasului în interiorul celulei.

În prezent, se știe că toate organismele multicelulare, inclusiv omul, folosesc un mecanism similar pentru a controla ritmul circadian. Descoperirea mecanismului molecular prin care genele-ceas reglează variațiile ritmului circadian în celule și țesuturi a dus la o nouă înțelegere a modului în care organismul anticipează și se adaptează la schimburile zilnice obișnuite de mediu, cum ar fi lumina. Odată cu aceste descoperiri, biologia circadiană (cea care studiază ritmul circadian) s-a dezvoltat ca un domeniu vast și dinamic de cercetare, cu implicații pentru sănătatea și starea noastră de bine.

2016: Premiul Nobel pentru descoperirea mecanismelor autofagiei

Yoshinori Ohsumi – foto (Institutul de Tehnologie Tokyo, Japonia), pentru descoperirea mecanismelor autofagiei. Autofagia este procesul caracteristic organismelor vii, prin care celulele scapă de tot ce este în plus și dăunător (deșeuri, reziduuri toxice, bacterii, virusuri, materiale celulare deteriorate), prelucrându-le în scopul obținerii unor componenți necesari pentru hrana celulelor și pentru regenerarea acestora.

Deși autofagia este cunoscută din anii ’60, mecanismul ei nu a fost descifrat decât acum, când Yoshinori Ohsumi a reușit să stabilească importanța și rolul genelor responsabile, gene care devin active și induc autofagia, când organismul este supus factorilor de stres intens, cum ar fi înfometarea. Astfel, în timpul perioadelor de post, mai ales în postul negru, celulele generează energie prin prelucrarea deșeurilor, inclusiv a bacteriilor, astfel încât pe lângă purificarea sufletească, postul reprezintă o metodă reală, eficientă de curățire a organismului, de vindecare și de întinerire.
Această descoperire a constituit baza pentru o mai bună înțelegere a capacității celulelor de a gestiona malnutriția și infecțiile, care sunt cauzele anumitor boli ereditare și neurologice, precum și ale cancerului.
Mutațiile genelor responsabile de procesele de autofagie blochează procesul și duc la declanșarea unor boli, precum boala Parkinson, diabetul și cancerul, sau determină îmbătrânirea prematură.

2015: Premiul Nobel pentru o nouă terapie împotriva infecțiilor cauzate de viermii cilindrici și o nouă terapie împotriva malariei

Premiul a fost împărțit, jumătate din premiu acordat în comun lui William C. Campbell (Universitatea Drew University, Madison, NJ, USA) și Satoshi Ōmura (Universitatea Kitasato, Tokyo, Japan), pentru descoperirile lor referitoare la o nouă terapie împotriva infecțiilor cauzate de viermii cilindrici (paraziți comuni, prezenți în mediul domestic și în fermele de animale). Terapia folosește un compus sintetizat din tulpini de Streptomyces (bacterii ce se dezvoltă în pământ). Cealaltă jumătate a premiului a fost acordată lui Youyou Tu (Academia de Medicină Tradițională Chineză, Beijing, China), pentru descoperirile referitoare la o nouă terapie împotriva malariei, și anume utilizarea artemisininei din peliniță (pelinul dulce).
Medicamentele obținute au ajutat la tratarea a milioane de oamenii din întreaga lume.

2014: Premiul Nobel pentru descoperirile că în creier există celule care constituie un sistem de poziționare

Premiul a fost împărțit, jumătate din premiu acordat lui John O’Keefe (Universitatea College, Londra, Regatul Unit), iar cealaltă jumătate în comun lui May-Britt Moser și Edvard I. Moser (Universitatea Norvegiană de Științe și Tehnologie – NTNU, Trondheim, Norvegia), pentru descoperirile conform cărora în creier există celule care constituie un sistem de poziționare.
Încă din 1971, John O’Keefe a descoperit că într-o anumită zonă a creierului există celule nervoase care se activează în mod diferit în funcție de poziția și locul în care ne aflăm, concluzionând că aceste „celule spaţiale“ formează o hartă a spațiului înconjurător.

Trei decenii mai târziu, în anul 2005, May-Britt şi Edvard Moser au descoperit un alt tip de celule nervoase, pe care le-au numit „celulele de reţea“, celule care generează un sistem de coordonate pentru a permite poziționarea exactă și găsirea drumului către destinația dorită.
Cercetările lor ulterioare au arătat modul în care „celulele spaţiale“ şi „celulele de reţea“ conlucrează, asemănător unui „GPS“ pentru a face posibilă determinarea poziției în care ne aflăm și dirijarea deplasării noastre.
Descoperirile lui John O’Keefe și ale soților May-Britt şi Edvard Moser explică modalitatea în care creează creierul o hartă a spațiului care ne înconjoară și ne facilitează orientarea și navigarea într-un mediu complex.

Citește aici continuarea articolului!

Surse:

www.britannica.com/topic/history-of-medicine

www.nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/

Etichete articol:
Articolul precedent
Accidentul vascular cerebral: cu ce poate fi confundat?
Articolul următor
Laureații Premiul Nobel în Medicină (II)

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Sănătate
Zenyth - Suplimente premium

Te-ar putea interesa și:

Meniu