Slăbire

Slăbește în ritm sănătos: 5% din greutate

Autor:
730 vizualizări
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 2 minute
Vezi toate articolele despre:

Dacă ai 90 de kilograme, îți vei face singur o mare favoare dacă vei slăbi 4,5 kilograme și te vei menține așa. Nu trebuie să dai jos 20 de kilograme pentru a obține beneficii majore și vizibile pentru sănătatea ta“, spune dr. Samuel Klein, profesor de medicină și director al Diviziei de Geriatrie și Științe Nutriționale de la Universitatea Washington din St. Louis.

Pentru persoanele care suferă de obezitate și doresc să piardă în greutate, cele mai mari beneficii pentru sănătate provin din reducerea cu doar 5% a greutății corporale. Aceasta este concluzia unui nou studiu, care arată că pierderea în greutate relativ redusă scade semnificativ riscul de apariție a diabetului zaharat și a bolilor cardiovasculare și îmbunătățește funcția metabolică în ficat, țesutul adipos și țesutul muscular. „Liniile directoare actuale pentru tratarea obezității recomandă o pierdere în greutate de 5 până la 10 procente. Acest lucru ar putea reprezenta o simplificare în urmărirea țintei pentru persoanele cu probleme de greutate“, spune dr. Samuel Klein.

Scăderea grăsimii totale

Studiul a inclus 40 de persoane obeze care nu au avut diabet și care au încercat să-și mențină greutatea și să slăbească 5%, 10% sau 15% prin dietă. Cercetătorii au analizat organismul în întregul său, sistemele de organe, precum și răspunsurile celulare înainte și după pierderea în greutate. Cei 19 participanți la studiu care au pierdut în greutate 5% și-au îmbunătățit funcția celulelor beta secretoare de insulină, și-au îmbunătățit sensibilitatea la insulină în țesutul adipos, ficat și țesutul muscular. Pierderea în greutate de 5% a fost, de asemenea, asociată cu scăderi ale grăsimii corporale totale și reducerea grăsimii din ficat. Între timp, 9 dintre acești participanți la studiu au continuat să piardă în greutate, ajungând în cele din urmă la 15%. Ei au experimentat îmbunătățiri suplimentare ale funcției celulelor beta și ale sensibilității la insulină în țesutul muscular, dar sensibilitatea la insulină în țesutul adipos și în ficat nu a continuat să se îmbunătățească prin continuarea pierderii în greutate.
Pierderea continuă în greutate este bună, dar nu toate sistemele de organe răspund la fel. țesutul muscular răspunde mai mult la pierderea în greutate continuă, dar ficatul și țesutul adipos au atins beneficiile maxime la o pierdere în greutate de 5 procente. Interesant este că markerii inflamației, care sunt crescuți la persoanele supraponderale, nu se schimbă prea mult atunci când se pierde o cantitate moderată de greutate“, spune dr. Samuel Klein.

    Sursa:

  • source.wustl.edu/2016/02/in-obese-patients-5-percent-weight-loss-has-significant-health-benefits/
Etichete articol:
Articolul precedent
Confesiunile unei „dukaniste“
Articolul următor
Plan în 5 pași pentru a slăbi sănătos după concediu

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Slăbire
Zenyth - Suplimente premium

Te-ar putea interesa și:

Meniu