Sănătate, Video

Gripa se extinde. Iată topul antiviralelor naturale!

Autor:
205 vizualizări
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 3 minute

Când te lupți cu gripa, ai face orice să te simți mai bine. Este și motivul pentru care apelăm uneori, în mod eronat, la tratamentele cu antibiotice sau la excesul de medicamente menite să ne amelioreze starea generală. Dr. Ruxandra Constantina, medic de familie cu competență în apifitoterapie, vine alături de Simona Dragomir pentru o discuție despre cum facem față în mod natural gripelor insistente cu antivirale naturale.

Vezi toate articolele despre:

Fără a încerca să minimizăm importanța și gravitatea epidemiilor de gripă și răceală, este bine să luăm în calcul că în fiecare an ne vom confrunta cu astfel de situații, de o mai mică sau o mai mare gravitate. Trebuie să înțelegem că o cădere într-o stare de isterie generalizată și de teamă nu ne va face să luăm decizii mai raționale sau mai eficiente pentru prevenirea unei contaminări. Mai mult, această stare stresantă nu face decât să slăbească și mai mult sistemul nostru imunitar. Dr. Ruxandra Constantina, medic de familie cu competență în apifitoterapie, este alături de noi pentru a ne spune mai multe despre cum ne protejăm de gripă în mod natural, de la regulile pe care este bine să le respectăm în societate și până la antiviralele pe care natura le pune la dispoziție.

De reținut!

Nu există niciun supliment, vaccin sau medicament care să ofere protecție 100%. O grijă constantă față de starea sistemului nostru imunitar ne ajută și în cazul unei eventuale contaminări. Vom face astfel forme mai ușoare ale bolii și vom avea un risc mai mic de a dezvolta complicații grave. Demersurile pentru întărirea imunității trebuie să fie făcute din timp, chiar pe tot parcursul anului, pentru a ne proteja de orice fel de infecții.

  • Evitați aglomerațiile, mai ales în cazul în care sunt și copii implicați.
  • Spălați-vă pe mâini cu apă caldă și săpun, 20-30 de secunde, nu doar simbolic. Având în vedere că în școli foarte rar există săpun în toalete, este bine ca cei mici să aibă mereu în ghiozdan geluri sau șervețele umede antibacteriene.
  • Spălatul pe mâini se face imediat ce am intrat în casă, înainte de orice activitate desfășurată în casă. Spălarea mâinilor la intrarea în casă nu anulează indicația spălării și înainte de mese sau gustări.
  • Odihna și hidratarea sunt foarte importante, atât în prevenție, cât și ca ajutor pe care îl oferim organismului pentru o recuperare mai lină și mai rapidă.

Top 5 anitivirale naturale pentru gripă

Aceste remedii pot fi luate atât în prevenție, cât și în cazul în care boala deja s-a instalat. Antiviralele naturale însoțesc cu succes tratamentele recomandate de medic, cele pe bază de antitermice și antiinflamatorii.

  1. Echinacea este unul dintre imunostimulatoarele extrem de larg cunoscute, cu eficiență dovedită prin studii clinice. Aceste studii au arătat că cei care fac cure de 15-20 de zile cu echinacea au un risc mai scăzut cu 50% de a dezvolta infecții respiratorii. Luată în episoadele acute de boală, echinacea previne complicațiile și ajută în controlul simptomelor. Produsele pe baza acestei plante sunt disponibile și pentru adulți, și pentru copii.
  2. Goldenseal sau turmericul indian este un foarte bun stimulant al sistemului imunitar. Se administrează de obicei în cure de 15-20 de zile.
  3. Ghimbirul are proprietăți imunostimulatoare, antiseptice, diminuează febra și transpirațiile și ne ajută în adaptarea la diferențele de temperatură. Poate fi utilizat atât proaspăt, cât și sub formă de capsule.
  4. Propolisul este unul dintre cele mai puternice antibiotice naturale și stimulator al imunității. Poate fi folosit atât în tincturi (cea mai concentrată formă), cât și siropuri (folosit și la copii după 3 ani).
  5. Uleiurile esențiale – cele naturale – au o acțiune foarte puternică, inclusiv antivirală. În lampa de aromoterapie facem un amestec de apă și uleiuri esențiale. Acest procedeu purifică întreaga locuință, oferind și un miros plăcut. Adăugate în ulei vegetal și folosit în masaj ajută la diminuarea contracturilor și durerilor musculare specifice gripelor. Pentru administrarea internă se cere consultul unui medic.

ImmunoHelp este un produs care conține o combinație foarte eficientă din mai multe plante cu rol de stimulare a imunității, dar și antiinflamator și antibiotic natural. Îmbinând beneficiile date de Goldenseal, turmeric, frunze de măslin, Astragalus, ceai verde, ghimbir și propolis, ImmunoHelp susține capacitatea de autoapărare a organismului prin stimularea acțiunii celulelor imunitare (macrofage și leucocite), în lupta împotriva virusurilor, bacteriilor și ciupercilor și menținerea sănătății și funcționalității mucoaselor (nazală, bucală, faringiană, intestinală, traheală, pulmonară, vaginală, urinară, oculară).

Recomandarea de a ține sub control stresul și anxietatea cu privire la boală se cere subliniată. Unul dintre remediile importante ce nu pot fi comercializate este încrederea în organismul nostru și siguranța că vom avea putere să trecem peste încercarea unei gripe.

Etichete articol:
Articolul precedent
Dr. Călin Doboș: Lucruri nespuse despre implanturile mamare și alte intervenții estetice
Articolul următor
Ce punem pe masă ca remedii pentru gripă și răceală?

Niciun rezultat găsit.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
SănătateVideo
Zenyth - Suplimente premium
Meniu