Medicină funcțională, Video

Tiroidita Hashimoto, medicina funcțională și dieta antiinflamatorie

Autor:
223 vizualizări
2 comentarii
Timp citire aprox: 3 minute

Diagnosticul de boală autoimună cade de multe ori ca un fulger în viața celui diagnosticat. Tratamente dure cu efecte adverse numeroase, schimbarea stilului de viață, limitarea anumitor activități îndrăgite înainte și multe alte ramificări neplăcute. Care sunt soluțiile pe care le oferă medicina funcțională, un tip de medicină care caută mereu cauzele de bază ale simptomelor și încearcă să le trateze punând un mare accent pe dietă și stil de viață?

Vezi toate articolele despre:

Vă invităm să o urmărim pe Maria Plăiaș, terapeut nutriționist, specializat în probleme tiroidiene, vorbind despre medicina funcțională și, mai exact, despre modul în care aceasta vine în ajutorul celor care suferă de tiroidita Hashimoto.

Urmează să citiți un scurt rezumat al acestei emisiuni. Pentru a vă bucura de toate informațiile aduse de către invitata Simonei Dragomir la Ziarul de Sănătate, vă rugăm să urmăriți materialul video din debutul acestui articol.

Pe scurt despre medicina funcțională

  • Medicina funcțională se diferențiază de medicina clasică pentru că privește omul ca pe un ansamblu, un întreg. Corpul uman încetează a mai fi un simplu cumul de sisteme și organe. Se face trecerea de la accentul pe care medicina clasică îl pune pe simptom către cauzele cele mai profunde.
  • Tratamentul din medicina funcțională nu are deci în vedere ameliorarea unor manifestări ale bolii, ci identificarea și inhibarea (pe cât se poate) a cauzei primordiale care le-a produs. Nu se tratează organul unul câte unul, ci întregul.
  • Simptomul apare în urma unei dereglări funcționale. De asemenea, acesta își face simțită prezența uneori în zone care nu au legătură directă cu cauza principală. De exemplu, ne putem confrunta cu o problemă de piele care își are sursa în intestin.

În practica Mariei Plăiaș, o altă diferență față de modalitățile clasice de abordare medicală o reprezintă modul în care se desfășoară consultația. Nu vorbim prin urmare de obișnuitele consultații în care se are în vedere o enumerare a simptomelor. Consultația nutrițională din medicina funcțională implică o investigare, nu doar a problemei, ci a istoricului ei, chiar și acolo unde pare că nu are nicio legătură cu problema investigată. În acest sistem consultația poate să dureze și două ore, omul având astfel timpul de a comunica toate problemele cu care se confruntă. Discuția este însoțită de completarea unui chestionar foarte amplu și de un set de analize.

Medicina funcțională în bolile autoimune

  • Este bine să știm că bolile autoimune nu pot fi vindecate. Nu asta promite medicina funcțională. Ele pot intra în remisie, pot fi ținute sub control, scăzând uneori dozele medicației clasice.
  • De exemplu, în cazul tiroiditei Hashimoto, prin dietă antiinflamatorie, suplimente și schimbarea generală a stilului de viață, se poate încetini sau chiar stopa distrugerea structurilor tiroidiene de către sistemul imunitar și reducerea dozelor de hormoni de substituție. Nu putem însă vorbi despre o regenerare a țesuturilor deja afectate sau despre garanția eliminării complete a recăderilor.
  • În tot acest tablou al recăderilor, stresul și componentele emoționale joacă și ele un rol central pe lângă dietă. De asemenea sunt și cel mai greu de abordat, ele ținând de obicei de viața de zi cu zi a fiecăruia.
  • De asemenea, apelarea la un specialist în nutriție, oricărui tip de medicină ar fi arondat, nu anulează necesitatea unui control endocrinologic. Medicul specialist este singurul care poate emite un diagnostic și poate da un tratament specific.
  • Dieta antiinflamatorie recomandată în cazul pacienților diagnosticați cu tiroidită Hashimoto presupune de obicei o renunțare la gluten și la lactate. Din acest punct, dieta se personalizează în funcție de sensibilitățile alimentare testate ale fiecărui pacient, intoleranțele și permeabilitățile alimentare.
  • Suplimentele joacă un rol important în dieta bolnavului de tiroidită Hashimoto. De exemplu, acestă boală autoimună vine însoțită de multe ori de un metabolism și o digestie lentă, precum și de hipoaciditate. O suplimentare pe bază de susținători enzimatici sau de acid clorhidric ajută la o mai bună digestie. O astfel de îmbunătățire previne apariția sau agravarea unui sindrom al intestinului permeabil, prevenind (prin extensie) noi atacuri autoimune.
  • Tot suplimentele sunt cele care pot regla diverse deficite și carențe nutriționale. Este important ca acestea să fie administrate în baza analizelor specifice care să ateste carențele nutriționale.
  • În cadrului terapiei nutriționale ce ține de medicina funcțională, pacientul este parte activă din tratament. Legătura pacient-specialist este mai degrabă una de colaborare, de echipă. Schimbarea efectivă a stilului de viață – de la dietă și sport, la regim de somn și viziune asupra stresului – cade în responsabilitatea pacientului.

Mai multe despre tiroidita Hashimoto puteți afla aici!

Despre Maria Plăiaș:

  • Membru certificat al NTOI (Nutritional Therapists of Ireland).
  • Studii la IINH (Irish Institute of Nutrition and Health), un curs de nutritional therapy de 3,5 ani cu peste 200 ore de practică în clinică.
  • Diplomă în Nutritional Science and Therapeutics (DipNST), echivalentă cu un Bachelors Honours Degree în Marea Britanie.
  • Specializare în probleme tiroidiene.
  • Moderator grup Hashimoto România cu care a organizat conferințe despre Hashimoto în Cluj și București.
  • Membru al Thyroid Nutrition Ireland, grup de nutriționiști dedicat problemelor tiroidiene în Irlanda.
  • Certificat postgraduate în urma cursului de Strategii Clinice în Autoimunitate, Kharrazian Institute.
Etichete articol:
Articolul precedent
Gripa se extinde! Cum îți crești imunitatea în mod natural?
Articolul următor
Secretele lui Carmen Brumă pentru o viață și o dietă sănătoasă

Niciun rezultat găsit.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

2 comentarii. Leave new

  • Georgeta Licsandru
    3 aprilie 2020 9:45

    Puteți încerca să o contactați pe Facebook pe nutriționist Maria Plăiaș. Chiar dacă nu este în București, dânsa lucrează de la distanță cu persoanele interesante.

  • Buna seara!
    Unde putem gasi un astfel de nutritionist in Bucuresti, care sa abordeze in acest mod functional Tiroidita Hashimito?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
Medicină funcționalăVideo
Zenyth - Suplimente premium
Meniu